N-am făcut şi nu cred că voi face vreodată politică, în adevăratul sens al
cuvântului (indiferent care o fi acela), pentru simplul motiv că nu mă pricep
la asta şi nici nu mă pasionează. Totuşi, pe măsură ce trec anii, conştientizez cât de mult îmi este influenţată, indirect, viaţa de politica pe
care o fac (sau se prefac că o fac) alţii. Şi conştientizarea aceasta mi-a
generat progresiv reacţii adverse, variind de la revoltă la nepăsare şi înapoi
la revoltă, apoi la resemnare şi iar la revoltă, pentru ca în cele din urmă să
îmi dau seama că nimic, dar absolut nimic din ceea ce simt eu faţă de felul în
care se face politica în România nu va determina vreodată o schimbare. Aşa că
m-am decis, de la un moment dat încoace, să iau lucrurile mai uşor şi să-mi
conserv sănătatea mintală, refuzând să încerc a mai înţelege mecanismele
desprinse din teatrul absurd al unui sistem haotic din care se naşte periodic
ce altceva dacă nu... haos. Încerc, aşadar, să suplinesc nulitatea unei clase
politice reflectate în viaţa noastră cotidiană, prin acţiuni de bun simţ pe
care conştiinţa mea de om responsabil faţă de alţi oameni le generează. Încerc
să ignor prostia, minciuna, bălăcăreala aceasta permanentă, circul oferit cu
nonşalanţă prin toate mijloacele de propagare şi să îmi văd de existenţa mea,
despre care am aflat de ceva timp încoace că nu este eternă în această lume,
că este unică şi irepetabilă.