Sfârșit… Zbatere… Liniște… într-o
ordine haotică, pe care încă îmi este greu să o controlez. Sau poate că nici nu trebuie. Pentru că există în
toate un soi de autocontrol care nouă, oamenilor ne scapă mereu. Cuvinte…
frumoase, suferinde, palide, bolnave, furioase, disperate, acide și încă alte
un million de soiuri de cuvinte. M-au bântuit toate în aceste ultime luni ale
anului – o luptă continuă cu ele, cuvintele, și, dincolo de ele, cu mine
însămi. Apoi, deodată, de câteva zile… tăcere. O tăcere molcomă ce mi s-a
insinuat în întreaga ființă în clipe lungi care mi se scurg prin vene cu toate
trăirile sublimate parcă într-un fel de esență pură.
redirect
joi, 31 decembrie 2015
duminică, 20 decembrie 2015
Lecția binelui care nu așteaptă nimic în schimb
Ne punem adesea dorințe în suflet. O facem, de cele mai multe ori, în
momente despre care știm că sunt făcute pentru a ne pune dorințe. Pentru că așa
ni s-a spus, pentru că așa fac cei din jurul nostru, pentru că sperăm că
dorințele împlinite înseamnă fericire. Iar uneori o facem pur și simplu...
pentru că dorințele sunt parte din noi, pentru că suntem oameni și nimic din
ceea ce este omenesc nu ne este străin până la final. Mi-a trecut adineaori
prin minte gândul că la cumpăna dintre ani universul întreg devine o imensă plasă
de fluturi în care se adună miliardele de dorințe ce prind aripi în câteva
secunde măsurate doar de diferențele de fus orar... Apoi mi-am amintit,
involuntar, de dorințe pe care eu însămi mi le-am pus într-o noapte ori alta,
la trecerea simbolică a timpului. Am renunțat repede să fac o retrospectivă,
pentru că am învățat fără să vreau în noaptea asta că recapitularea trecutului nu face decât
să deschidă inutil răni ce trebuie să rămână închise. Așa că m-am rezumat la
ultima astfel de dorință, pusă la început de an, pentru simplul motiv că pe
aceea nu o consider încă trecut, căci anul acesta pe sfârșite mai curge încă în
clepsidră...
duminică, 1 noiembrie 2015
Paradoxul lui ”Cred”
Viața e plină de paradoxuri. Cu unele dintre ele trăim fără să știm măcar,
pe altele le ignorăm cu bună știință, făcând mereu compromisuri cu noi înșine,
sperând mereu că ni se va revela sensul; cu puține dintre ele alegem să ne
luptăm onest, până la capăt, indiferent care va fi fiind acela.
duminică, 18 octombrie 2015
Vis de toamnă
Fluturi... albi și roz, albaștri... ca într-un răsărit diafan ce-și pâlpâie
raze timide în zbor tăcut pe deasupra sufletului greu de atâtea nopți pustii în
care ecoul numelui tău mi-a răsunat în ungherele ființei ca-ntr-o cutie veche
din carton lipit stângaci de mâini nevăzute. O aripă fragilă mi-a atins pleoapa
ochiului drept, ca din întâmplare, iar genele mi s-au agățat de pulberea fină
în dâra de lumină caldă desenată-n zbor cu tușe ne-nțelese, cum numai fluturii
știu să deseneze în dansul lor haihui peste negura lumii. Mi-am lăsat privirea
dusă departe, în zări purpurii, peste care nu se așternuse încă noaptea vremii,
fără să știu dacă voi mai nimeri vreodată calea întoarsă, fără să știu măcar
dacă-mi va fi de-ajuns zborul acesta stângaci, cu priviri agățate-n aripi de
fluturi. Pe atunci nu-mi era însă teamă... nici de zbor, nici de vise, nici de
mine însămi. Și am zburat... perindându-mi privirea pe deasupra lumii pe care
am acoperit-o cu pleoapele mele așa cum o mamă își acoperă pruncul ca să nu-i
fie frig. Fluturii... numai ei știau încotro mă-ndreptam. Iar eu le urmam năucă
zborul, fără să-mi pese de vânt ori de furtuni care aveau să-l tulbure
într-atât încât să mă împrăștie în patru zări ca pe nisipul unei clepsidre
sparte în vârtejul timpului. Zburam... și asta era tot ce conta. Pluteam în
neștire pe mări de vise purpurii, pe care o mână nevăzută își plimbase pensula
în linii bizare, întrerupte doar din când în când de vreun punct firav, peste
care alunecam însă fără să mă întreb dacă n-ar fi fost, poate, mai bine să mă
opresc o clipă și să privesc înapoi. Am cuteierat astfel o vreme, până când
aripile fluturilor s-au înmuiat și s-au prefăcut subit în ploaie caldă de vară –
stropi mari, amestecați cu pulbere de stea prelinsă-n picături amare. Și-ntr-un
târziu, când nu mai știam dacă umbra aripilor mă purta încă peste lume sau dacă
pur și simplu învățasem din mers zborul, am simțit că mă prăbușesc în neant. Am
simțit atunci că toate lacrimile pe care le vărsasem cândva ca să îngân ploaia mi
s-au întors într-o clipă-n priviri, fără să știu de ce, fără să înțeleg de
unde... Universul întreg mi se înghesuia sub pleopele obosite de zbor și-mi
căutam rătăcită drumul înapoi spre mine însămi. Îmi aminteam vag primele raze
și răsăritul diafan printre frunze clocotind de viață. Dar nu era de-ajuns... Mi-am
dus instinctiv mâinile la ochi, într-un fel de mângâiere păgână genelor ce îndrăzniseră să se prindă de
aripile fluturilor doar ca să-mi facă mie hatârul și să mă poate peste lume.
Iar degetele mele reci ți-au întâlnit acolo, peste pleoapele-mi obosite de
zbor, mâinile calde, ce mă țineau captivă încă în bezna în care mă cufundasem
de când fluturii se prelinseseră-n ploaie. Târziu, când palmele ți-au alunecat
pe obraji ca să-mi șteargă lacrimile, întunericul s-a risipit ușor, în alți
zori de zi ce se ițeau prin alte frunze... Am oftat adânc și mi-am întors
privirea, ca să te văd... dar nu erai... nici tu, nici mâinile tale calde... căci eu,
la fel de avidă de zbor și de fluturi, eu, doar eu... eram în visul tău de
toamnă.
vineri, 16 octombrie 2015
Terapie nostalgic autumnală – Alchimia toamnei la Iași
Mi-a trecut prin minte azi, în
aburii leneși ai cafelei de după-amiază, că pentru a nu știu câta oară nu am
niciun plan pentru weekend și că ar trebui poate, să fiu ceva mai organizată în
privința asta. Iluzie, desigur… organizarea și sfârșitul de săptămână sunt oricum
două concepte antagonice în șirul cotidian al clipelor ce mi se întâmplă de o
vreme încoace. Și totuși… mi-a tecut prin minte faptul că săptămâna viitoare,
cam pe vremea asta, mă voi bucura de câteva momente speciale cu care îmi place
să cred că îmi voi răsfăța sufletul ce are nevoie mai mult parcă decât oricând
de astfel de răsfățuri.
joi, 15 octombrie 2015
Odiseea fișei medicale auto sau cum să devii actor în teatrul absurdului
În mod normal o experiență cum este cea pe care am trăit-o ieri mi-ar fi
pus nervii la grea încercare, lucru pe care, de altfel, sunt convinsă că l-au
resimțit din plin alți participanți la aceeași experiență (sau experiment) care
nu aveau poate aceeași disponibilitate ca și mine de a vedea până unde poate să
meargă absurditatea unui sistem pe dragile noastre meleaguri. Nu știu nici eu
prea bine ce anume m-a făcut să nu-mi pierd calmul în cele peste 3 ore cât au
durat formalitățile pentru preschimbarea permisului de conducere, care îmi
expiră la fîinalul acestei luni. Poate că vitalitatea despre care vorbeam
zilele astea într-un alt loc virtual drag sau poate că ideea unei zile libere
apărute fără premeditare. Cine știe... În fond, nici nu mai contează.
Experiența în sine merită însă reținută, ca o supremă dovadă a faptului că
trăim într-o lume atât de absurdă uneori, încât nici nu știi dacă e de râs sau
de plâns.
joi, 3 septembrie 2015
Retro și nu prea, dar 100% bio… (sau organic?!)
Pe lângă canicula înfiorătoare, azi am avut o experiență nu tocmai plăcută,
despre care încă mă gândesc dacă are sau nu rost să irosesc cuvinte aici. Acum
că m-am ascuns la răcoare și îmi savurez în liniște cafeaua cu lapte fără
niciun ingredient bio, mai că-mi vine s-o las baltă și să nu mai agit spiritele
degeaba. Totuși, am rămas datoare cu o explicație subiectivă pentru postarea de
pe Facebook de acum câteva ore. Așa că îmi exprim aici trăirile banale avute
azi într-un loc despre care auzisem numai de bine. E drept, acum o fac un pic
mai rațional, căci, deh, răcoarea e de partea mea. Totuși, o spun de la
început: nu mi-a plăcut deloc la Cuib (căci despre acest loc este vorba).
Pentru cine nu știe, Cuib e o... (hai să nu folosesc cuvinte mai puțin poetice)...
e un fel de cafenea – restaurant, cu terasă, situată undeva în zona Fundație, mai
jos de Coriolan. Am trecut de multe ori pe lângă locul cu pricina și, trebuie
să recunosc, m-a ademenit de fiecare dată bicicleta în stil retro parcată la
intrare pe post de decor. Nu am găsit însă momentul potrivit pentru a intra în
curte. Până azi...
(in)estetica urâtului cotidian
Mă gândesc de ceva vreme să scriu și despre lucruri urâte... De obicei, în
puținele rânduri în care aleg să fac asta, îmi transform frustrarea produsă de
urâțenie în mici ironii pe care unii le digeră, iar alții se fac că nu le
înțeleg sau preferă să le ignore. Ironia nu este totuși suficientă pentru a
transforma urâtul în frumos și uneori, dincolo de încăpățânarea mea de a vedea
binele și frumosul ascunse în tot ce ne înconjoară trebuie să recunosc că mă
întristează teribil urâțenia ce pune adesea stăpânire pe oameni, pe locuri,
pe... te miri ce. Și ceea ce mă întristează și mai tare este lipsa de reacție
la urâțenie; blazarea care ne face să ignorăm urâțenia și, mai mult, asumarea
umilă a unei condiții de ființe neputincioase, incapabile uneori să își
conștientizeze puterea de a schimba lumea. Și chiar dacă ceea ce ochiul meu
critic înregistrează involuntar, sufletul meu iubitor de frumos respinge, iar
mintea mea călită în tot felul de experiențe raționale transformă în ironie și
sarcasm nu poate fi schimbat așa, cu una cu două, instinctul îmi spune că în
cele din urmă schimbarea se va produce. E în firea mea să fiu optimistă și să
sper că ceea ce metaforic includ în această (in)estetică a urâtului se va
supune în cele din urmă unei legi nescrise a firii... aceeași care face ca în
basme binele și frumosul să izbândească mereu...
duminică, 16 august 2015
Crochiu urban duminical cu inconfundabile tușe autohtone
Copoul vara – tablou în continuă metamorfoză, de la explozia primelor zile
caniculare, cu forfortă de sărbătoare în pas de Gaudeamus, la aroma amețitor de
tandră a teilor ce încă supraviețuiesc europenizării prost înțelese de către
unii, de la culori vii modelate în lut de pretutindeni, la amorțeala ce
cuprinde lent aleile parcului, amestecată parcă atât de omogen cu canicula
ucigătoare, ruptă zgomotos uneori de șuierul vreunui tramvai ce urcă alene
dealul, așteptând parcă să vină mai repede o altă toamnă cu forfotă nouă și
râsete ștrengare pe aceleași vechi alei bătute de soare și ploi...
vineri, 7 august 2015
Curs valutar total aerian
N-am plănuit să-mi încep seria
postărilor despre cele câteva zile splendide petrecute pe Coasta de Azur cu
astfel de rânduri ușor acide, pe care nu mă pot totuși abține să nu le scriu. Socoteala
de pe malul mării nu-i însă totuna cu cea din avion. Mai ales dacă avionul se
îndreaptă spre meleaguri mioritice. Și nu, nu e de la faptul că după o
săptămână pe Riviera Franceză am căpătat cine ce știe ce fițe tipice pentru
unii sau alții care au impresia că e suficient să te plimbi prin Europa ca să
te consideri european, și nici de la faptul că mă oftică ideea că ne întoarcem
în România noastră dragă, care mai are încă multe de recuperat în destule
privințe. Nu, nici vorbă… de fapt și de drept, a fost o săptămână superbă, dar
abia aștept să ajung acasă, pentru că mi-e tare tare dor de minunile mele
dragi.
miercuri, 8 iulie 2015
Apus cu parfum de tei
Îmi dau seama că plănuiesc de mult timp să transform în cuvinte, atât cât
îmi stă în putință, gânduri izvorâte din frumusețea locurilor și a oamenilor
care mă înconjoară, la propriu, aici, în orașul acesta de care mă leagă atâtea
și în care mi-am petrecut mai bine de jumătate din viață. Ca multe altele pe
care le plănuiesc în fiecare dimineață când prelungesc cât pot de mult ritualul
nespus al cafelei, intenția aceasta cu aer nostalgic este mereu amânată și
lăsată să prindă pânze de păianjen virtuale, pentru simplul fapt că lupta mea
cu timpul pare să capete, pe zi ce trece, dimensiuni ireale, ce-mi dau mereu bătaie
de cap. Uneori însă am clipe de revelație în care pur și simplu refuz să-mi mai
bat capul, uite așa, ca să-i fac în ciudă timpului. E drept că de obici
momentele acestea vin pe un fond de oboseală cumplită, care îmi anihilează
complet neuronii și dorința de a mă bucura de orice, însă sunt și momente, ca
cele de aseară, în care mi se întâmplă să trăiesc din senin bucurii ale unei
suspendări temporale... în care singurul lucru care contează este frumusețea
clipei, prelungită dincolo de limitele realității, în trăiri unice.
luni, 6 iulie 2015
3 ani
E mult? E puțin? Nu știu... Nu-mi plac, în tot cazul,
statisticile. Mi-a trecut prin minte acum câteva zile că s-a scurs totuși
destul de mult timp de când dau drumul
cuvintelor să zburde nestingherite aici, în spațiul acesta pe care l-am numit
cândva simplu și fără prea multe complicații estetice inutile: FASCINAȚIE. Am
rătăcit o vreme printre rânduri scrise în diferite momente ale existenței mele
din acești ani și, brusc, m-au năpădit trăiri pre care le credeam transformate
deja în fum de amintire, ascunse în cutiuțe frumos aranjate pe rafturile
sufletului, așteptând alte vremuri pentru a fi deschise.
marți, 30 iunie 2015
Cine se scoală de dimineață, la Happy Moves ajunge
Inițial mi-am propus să scriu despre periplul meu prin București de
weekendul trecut într-un text ceva mai lung, căci am ce povesti, și textul este
încă în stand by, datorită (sau mai degrabă din cauza) misiunii
hiperintelectualizate pe care o am zilele acestea, aceea de a evalua teze de
bacalaureat. Însă în după-amiaza asta, dintr-o nevoie acută de a face altceva,
cauzată tot de evaluarea cu pricina, am decis să scriu și separat câteva
rânduri despre fiecare dintre experiențele avute în capitală, măcar așa, ca să
mă asigur că nu uit să scriu românește după câte mi-au văzut ochii azi.
luni, 29 iunie 2015
Isteria ”Celebrate Pride” sau despre spiritul de turmă pe Facebook
Se impune să fac de la început câteva precizări necesare unei receptări corecte
a rândurilor de mai jos; de fapt, simt eu nevoia să fac asta, așa... ca să nu se
trezească spiritul (prea) critic al unora sau solidaritatea fără margini a
altora. Precizările sunt: 1. Folosesc Facebookul și îl voi folosi în
continuare, fără ipocrizii stupide, din motive care țin atât de profesia mea,
de pasiunile mele, cât și de tot felul de mici porniri omenești ce țin de un
soi de mental colectiv, pe care am încetat să îl mai judec de ceva vreme. 2.
Ador curcubeul și pentru mine el are semnificațiile lui, total diferite de ceea
simbolizează invazia aceasta de ROGVAIV din ultimele zile. 3. Nu am nimic
personal cu homosexualii și cu nicio altă așa-zisă comunitate de pe planeta
asta, dar mă obosesc teribil fenomenele astea zgomotoase care ”celebrează” tot
felul de false victorii și false valori.
luni, 22 iunie 2015
Big Brother-ul examenelor naționale
Tocmai am venit de la corectat teze de la evaluarea națională de clasa a
opta. Nu spun ce și cum și unde, căci, se pare, nu am voie să divulg secrete de
stat care ar putea genera dezastre în sistem (nu că sistemul n-ar fi deja
dezastruos...). Nu pot să nu mă amuz însă de paranoia care se naște și care
crește de la an la an înjurul unui subiect devenit telenovelic în destule
situații – supravegherea.
duminică, 14 iunie 2015
Post scriptum la o experiență unică

sâmbătă, 13 iunie 2015
Jurnal de Blogger Biciclist: Ziua 7 – Acasă sau în deplasare, biciclim în continuare!
Iată-ne ajunși aproape de sfârșitul unui experiment inedit, numit SăptămânaBloggerului Biciclist, care pentru noi, adică pentru echipa Family Biking DATE
a căpătat un sens inedit, dincolo de dorința de a susține o campanie în care credem și care sperăm că va aduce o schimbare în peisajul urban românesc. Așa
cum povesteam ieri, sfârșitul de săptămână fusese cu mult timp înainte
programat și de aceea am încercat să ne punem în mișcare creativitatea și să
combinăm lucrurile programate cu biciclitul spontan care de câteva zile ne
umple sufletele de bucurii neașteptate.
vineri, 12 iunie 2015
Jurnal de Blogger Biciclist: Ziua 6 – Let’s share a bike... cu i’Velo!
De câteva zile, de când pedalăm
în echipă în Săptămâna Bloggerului Biciclist și folosim aplicația i’Velo, mă tot chinuie o întrebare, de
fapt, mai degrabă o curiozitate: care o fi legătura între aplicația asta
simpatică și inscripția i’Velo pe care o văd de destul de mult timp pe bicicletele galbene care au împânzit de câțiva ani orașul?
Trebuie să existe una, nu? Brainstorming – Raiffeisen Bank și Green Revoltion. Acesta este primul
element vizual comun care îmi apare în minte și atunci când deschid aplicația
i’Velo și atunci când privirea îmi este acaparată de biciletele galbene de prin
oraș. E și acesta un punct de plecare... Și totuși, care e legătura? Am aflat-o în a șasea zi de biciclit în cadrul campaniei Bike2Work, susținută de blogalinitiative.ro...
joi, 11 iunie 2015
Jurnal de Blogger Biciclist: Ziua 5 – Pedalând printre cuvinte…
Ca orice lucru făcut spontan, cu entuziasm crescând
și fără prea multe gânduri pragmatice, înscrierea echipei Family Biking DATE în
Săptămâna Bloggerului Biciclist s-a transformat rapid în cea mai simpatică
aventură pe care am trăit-o în ultima vreme. Pe pagina noastră de Facebook
like-urile curg, la fel ca și încurajările și cam același lucru se întâmplă și
în viața reală. Prietenii ne felicită pentru idee, la școală, elevii deja sunt
la curent că profa de română biciclește cu drag și spor, că susține campania Bike2Work și folosește aplicația i’Velo, iar noi toți avem
un tonus excelent. După patru zile de biciclit am realizat brusc că săptămâna
asta am făcut o mulțime de lucruri pe care le-am tot amânat și că energia este
într-o continuă expansiune. Nu toate zilele sunt însă la fel și nu tot ce ne-am
propus e întocmai cum vrem noi să fie…
Jurnal de Blogger Biciclist: Ziua 4 – De ce nu merg oamenii la muncă pe bicicletă?
Suntem deja la jumătatea Săptămânii Bloggerului Biciclist, în care m-am
înscris într-un moment de inspirație, împreună cu toată familia, pentru care cred că mă voi felicita
mereu, din mai multe motive, care nu țin doar de mersul pe bicicletă. Promovăm cu drag campania Bike2Work în formula Family Biking DATE și
realizăm cu fiecare kilometru parcurs și înregistrat cu ajutorul aplcației i'Velo, cu fiecare zi ce trece, că mersul pe
bicicletă este o alternativă sănătoasă, extraordinară, la multe obiceiuri pe
care le avem noi, oamenii hiper-ocupați ai secolului hipertehnologizat în care trăim. Mă întreb însă,
retoric oarecum, câți oameni sunt de aceeași părere sau câți ar putea fi, dacă
s-a implica măcar un pic în campania asta care nouă ne-a devenit atât de dragă.
Îmi propun ca într-o zi să număr oamenii pe care îi văd pe bicicletă prin oraș,
așa, de încurajare și să-i felicit cu voce tare pentru alegere... Și ziua aceea poate fi chiar azi!
miercuri, 10 iunie 2015
Jurnal de Blogger Biciclist: Ziua 3 – Safety first! Aventuri în Tunelul Verde
Conceptul de family biking sau de biciclit în familie, cum îmi place
mie să-i spun, așa, cu o sonoritate mai autohtonă, există, probabil, de când lumea... sau mai
bine zis, de când bicicleta. Nu avem pretenția că am reinventat noi roata, dar
mărturisesc că îmi place la nebunie faptul că, pornind de la Bike2Work,
campania pe care o susținem, alături de blogalinitiative.ro, în Săptămâna
Bloggerului Biciclist și dincolo de ea, am ajuns la ceva ce s-ar putea numi Family2Bike. Pentru echipa
noastră, chestia asta cu biciclitul vine într-un moment sensibil al vieții noastre
de familie, dar asta este altă poveste, despre care nu am de gând să spun prea
multe, din simplul motiv că iese deja din decorul pistei biciclistice. Un lucru
este însă cert: pe măsură ce înaintăm însă în această săptămâna care devine, se
pare, una cu totul specială, family și biking se armonizează din ce în ce mai
frumos, în ceea ce într-un moment de inspirație a devenit Family Biking DATE.
Și poate că nu întâmplător, în a treia zi din Săptămâna Bloggerului Biciclist
am trăit o adevărată aventură într-un loc fabulos, pe care îl recomand cu drag
tuturor familiilor care vor să biciclească împreună cu copiii în mijlocul
naturii...
marți, 9 iunie 2015
Jurnal de Blogger Biciclist: Ziua 2 – Biciclim sau grătărim?
În ziua în care mi-a trecut prin minte să mă înscriu în Săptămâna Bloggerului Biciclist, organizată de cei de la blogalinitiative.ro pentru a
susține campania bike2work, devenită deja notorie în 12 țări europene în care
Green Revolution a implementat-o, nu m-am gândit că toată această experiență
biciclistică (Doamne, câte cuvinte am inventat în ultima vreme...) va lua o
astfel de amploare. E drept, știu că atunci când mă implic în ceva cu tot
sufletul nu are cum să nu iasă bine, dar de data asta parcă prea se potrivesc
toate și prea se derulează totul cu viteză maximă. O fi oare de la aplicația i’Velo, care nregistrează viteza și face tot
felul de calcule statistice? Glumesc, desigur, însă un lucru e cert: echipa
Family Biking DATE și-a luat cât se poate de în serios misiunea de a transforma
biciclitul într-o activitate permanentă în familia noastră, care să încurajeze
mișcarea, timpul petrecut cu familia, respectul pentru natură, buna dispoziție.
După o primă zi de neuitat, în a doua zi din Săptămâna Bloggerului Biciclist am
experimentat noi dimensiuni ale pedalatului...
Jurnal de Blogger Biciclist: Ziua 1 – Cum să îți cumperi bicicletă în 2 timpi și 3 mișcări
Se cuvine să fac dintru început câteva precizări, nu știu cât de necesare,
dar utile, zic eu, pentru cei care se vor fi nimerit pentru prima dată pe aici
și care ar putea să creadă că blogul acesta este unul dedicat în exclusivitate
mersului pe bicicletă. Nu, nu este așa (cu toate că de vreo câteva zile nu prea
îmi dă pace ideea de a încerca și o astfel de trăznaie), însă în zilele următoare voi
relata aici, într-un fel de jurnal, experiențele inedite pe care le-am trăit în
fiecare zi din Săptămâna Bloggerului Biciclist, biciclind și folosind aplicația
i’Velo alături de familia
mea, adică alături de Elisa, de Tudor, de Dragoș și de pincherul nostru pitic, Thor. Împreună am format echipa Family Biking DATE ca să răspundem provocării lansate de cei
de la blogalinitiative.ro.
luni, 8 iunie 2015
Sunetul inconfundabil al fericirii
Știam încă de săptămâna trecută că îmi va fi greu să scriu aceste rânduri.
Atunci credeam însă că aceasta se va întâmpla din cauza oboselii adunate după o
săptămână nebună, urmată de drumul Iași – București via Tătăruși înmulțit cu
doi și de alte și alte experiențe care îmi complică la infinit existența banală
în această perioadă a anului. Lucrurile nu sunt totuși întocmai cum mi le-am
imaginat. Îmi este greu să scriu, e drept, dar nu din cauza oboselii, ci mai
degrabă datorită unui straniu sentiment că indiferent ce, cât și cum aș scrie
nu pot exprima nici a mia parte din ce am trăit acolo, în mijlocul unei mulțimi
hipnotizate, în cel mai intens mod posibil, de sunetul muzicii.
duminică, 31 mai 2015
De azi, biciclim în familie!
Fac eu ce fac și ajung mereu la aceeași concluzie: nimic din ceea ce ni se
întâmplă nu este întâmplător. Iar de data asta, zău că totul se așază într-un
soi de idee-poveste care se potrivește de minune cu intențiile mereu și mereu
amânate de prea multe ori. Dar să încep cu începutul, cu toate că nu știu nici
eu prea bine care va fi fost acesta...
duminică, 24 mai 2015
Ida sau despre adevăratul film de artă
Îmi propusesem să văd Ida încă de când am studiat pe îndelete programul
proiecțiilor cinematografice din cadrul FFE 2015. Și nu pentru că a luat
premiul Oscar pentru cel mai bun film străin (cu toate că aș fi ipocrită să nu
recunosc că m-a impresionat lista lungă de premii acordate filmului, inclusiv aprecierea Parlamentului European a cărui susținere față de filmul de artă poate fi remarcată din cuvintele promițătoare care deschid pelicula - ”EP is comitted to culture!”), ci pentru
că trailerul m-a convins încă din primele secunde. Nu știu dacă este vorba
despre poveste, despre privirea de neuitat a Idei, despre candoarea bizară a
unei limbi care îmi este total străină sau despre altceva. Cert este că Ida m-a
convins din toate punctele de vedere că cinematografia este, dincolo de orice
alte clișee, o artă pură, atunci când se vrea acest lucru.
sâmbătă, 23 mai 2015
Gelozie în alb și negru
A doua zi de FFE la Iași a adus pe pânza vintage de la Casa de Cultură
”Mihai Ursachi” cinci producții care, mărturisesc, nu mi-au atras în mod
deosebit atenția atunci când am studiat programul proiecțiilor. E drept că
atunci când am scris despre festival în general, m-au acaparat câteva titluri
care, din păcate, nu au figurat pe lista filmelor proiectate la Iași. Totuși,
mi-am propus să văd câte unul din filmele fiecărei zile de FFE la Iași, așa că
am ales fără să stau prea mult pe gânduri, sub un impuls inspirațional al cărui
mecanism îmi rămâne necunoscut, în pofida unei vagi intuiții. La jalousie, în
regia lui Philippe Garrel figura pe listă alături de un documentar despre Ionși Doina Aldea Teodorovici, alături de Legături bolnăvicioase al lui Tudor
Giurgiu, alături de mult comentatul Aferim! al lui Radu Jude și de un titlu
necunoscut mie, Celelalte mătănii, o producție a unui regizor turc. Nu voi
justifica acum alegerea, însă mă felicit pentru ea.
vineri, 22 mai 2015
Prima zi de FFE la Iași – o poveste fără prea mult cântec
Cu ceva timp în urmă, când scriam despre Festivalul de Film European din acest
an, mă lăsasem cuprinsă de euforia momentului și de pasiunea pentru o artă care
mi-a fost mereu aproape de suflet și față de care am manifestat întotdeauna, cu
un ochi de amator, desigur, o admirație constantă – cinematografia. Și euforia
a continuat în toate aceste zile care s-au scurs de când am scris despre FFE2015, combinată cu un fel de ciudă care mă apucă ori de câte ori mi se întâmplă
câte ceva bun de care nu mă pot bucura pentru simplul fapt că sunt mereu prea
departe fizic de miezul evenimentelor. Obținusem o acreditare la FFE și mi-aș
fi dorit să o valorific cumva, indiferent ce va fi însemnând acest lucru, doar
că... distanța Iași – București... etc... etc...
miercuri, 6 mai 2015
”Unitate în diversitate” în limbaj cinefil - Festivalul Filmului European 2015
Dacă ador ceva la începutul lunii
mai în fiecare an, pe lângă explozia miresmei de liliac ce învăluie străduțele
ascunse ale orașului într-o feerie primăvăratică absolut încântătoare, atunci
acest ceva este forfota de sărbătoare care animă din ce în ce mai multă lume în
jurul Zilei Europei, celebrate în fiecare an pe 9 mai, prin evenimente inedite,
menite să ne amintească faptul că suntem cetățeni europeni, că locul nostru
este în Europa nu doar pe hartă și că aceasta nu este deloc o pură întâmplare.
duminică, 3 mai 2015
Pe bicicletă, pe jos sau călare, cărțile copilăriei trebuie promovate!
O vorbă veche spune că niciodată nu e prea târziu, pentru
un lucru sau altul pe care ni-l punem la un moment dat în minte să îl facem.
Adevărul adevărat este că uneori e târziu, oricât de mare ar fi voința și
oricât de infinită speranța. Există însă și lucruri de suflet, care nu au un
loc și un timp anume și care se fac la nesfârșit atunci când există dorința de
bine și de frumos. Eu cred că fiecare ființă ce mai păstrează încă o fărâmă din
visele copilăriei are un astfel de lucru pentru înfăptuirea căruia nimic nu ar
fi niciodată pea mult au prea târziu.
sâmbătă, 2 mai 2015
Româna la Bruges – o inițiativă europeană marca ICR Bruxelles
Româna
ca limbă străină… cam ce vă sugerează sintagma asta? Cu siguranță pe mulți îi
va fi ducând cu gândul la examenul de bacalaureat și la perlele tragicomice de
care sunt pline paginile scrise de tinerii absolvenți de liceu, însă nu, nu
despre fenomenul în cauză este vorba, ci chiar despre studiul limbii române ca
limbă străină într-un oraș de poveste, în care nu m-aș fi gândit vreodată că
voi găsi pusă în practică o astfel de inițiativă – la Bruges. În cele trei
săptămâni petrecute în septembrie anul trecut la Bruxelles, din care am rămas
cu multe datorii de suflet față de oameni dragi pe care i-am cunoscut acolo,
dar pe care le voi transforma în săptămânile acestea de primăvară în rânduri scrise
cu drag despre experiențe frumoase, am ajuns și la sediul Institutului Cultural
Român din Bruxelles, din Rue Gabrielle. Aici am aflat, printre altele, despre
modul în care limba română a devenit, din anul academic 2014 – 2015, limbă
străină de studiu la Bruges, alături de engleză, franceză, germană și alte
limbi studiate în cadrul cursurilor de la Colegiul Europei din Bruges. Despre
această inițiativă am discutat cu Mirona Magearu, sufletul acestui proiect
frumos, într-un dialog virtual pe care agendele încărcate ale amândurora nu
l-au lăsat să se materializeze și într-o întâlnire despre care sunt convinsă că
s-ar fi alăturat celor de suflet din experiența mea belgiană. Cu speranța /
promisiunea că în următoarea călătorie la Bruges acest dialog va deveni cât se
poate de real, iată lămuririle Mironei cu privire la ideea introducerii
cursurilor de limbă română în programa studenților de la Bruges:
vineri, 1 mai 2015
Scurtul drum de la ignoranță la dependență sau cum am devenit fan GoT
Am mai spus-o și o voi spune întotdeauna, mai ales atunci când ceea ce ni se
întâmplă are în sine și un strop de magie: totul, absolut totul are un sens
care, mai devreme sau mai târziu ni se revelează. Mi-a trecut prin minte din
nou ideea aceasta devenită laitmotiv al existenței mele, cu o săptămână în
urmă, când încă nu eram hotărâtă dacă să răspund sau nu provocării de a participa
la Urzeala Bloggerilor, o nouă ispravă simpatică a celor de la blogalinitiative.ro
pe care nu-i mai vizitasem virtual de ceva vreme.
miercuri, 15 aprilie 2015
Ce liberi am fi...
În euforia dimineții de azi, recapitulând în memorie tot felul de restanțe
pe care le am față de mine însămi, mi-am amintit, printre altele, de o seară
ciudat de frumoasă pe care am trăit-o cu ceva timp în urmă... pe 14 februarie.
(văd deja zâmbete virtuale pe chipuri cunoscute). Nu, nu este vorba despre o
siropoasă poveste cu inimioare și ursuleți de pluș sau mai știu eu ce alte
obiecte impregnate de spiritul lui Eros și nici de vreo profundă istorie cu
subînțelesuri.
Detalii matinale
Se dă în mine în fiecare dimineață o luptă tăcută, dar cumplită între diurn
și nocturn, între subconștientul încă îmbibat de vise haotice și conștiința
deplină și perfect pragmatică a unei noi zile căreia sufletul trebuie să îi
supraviețuiască... încă o dată și încă o dată... habar nu am până când.
duminică, 22 februarie 2015
Decalogul lui Chinezu pentru bloggeri (în relaţia cu agenţiile)
Aşa cum am mai spus-o, unul
dintre motivele pentru care nu regret faptul că mi-am dat peste cap complet programul
zilele trecute din cauza oboselii pe care a presupus-o, printre altele,
experienţa SMS Bucureşti 2015, a fost faptul că am avut ocazia să revăd oameni
dragi, a căror prezenţă nu are cum să nu te învioreze. Chinezu, zis şi Cristian
China-Birta (sau invers), este unul dintre ei. Şi trebuie să recunosc că
prezenţa sa la SMS Bucureşti 2015 a fost, de departe, momentul meu preferat. De
ce? Simplu... pentru că, dincolo de orice altceva, pentru mine este exemplul
perfect de om care şi-a făcut din pasiune o meserie şi invers, nu încetează să
facă ceea ce face cu o pasiune, cu o seriozitate şi cu o naturaleţe
copleşitoare, de-ţi vine să crezi că s-a născut cu bloggingul în sânge.
SMS Bucureşti 2015 – o experienţă cu şi despre oameni, gânduri, cuvinte
Atunci când m-am hotărât să
particip la Social Media Summit 2015, nu ştiam mare lucru despre ce se va
întâmpla acolo. De altfel, starea aceasta de incertitudine am păstrat-o până în
dimineaţa în care mi-am lăsat intuiţia să mă conducă spre Howard Johnson Grand
Plaza, locul unde urma să aibă loc evenimentul, convinsă fiind că nu am cum să
mă rătăcesc în aglomeraţia matinală a unui Bucureşti îngheţat de nori bizari de
februarie. Am pornit-o, aşadar, spre Piaţa Romană, cu un elan oarecum
inexplicabil, după o călătorie cu trenul în care am fost înconjurată de câteva
personaje tipice pe care musai le voi descrie pe undeva pe aici, aşa, de amorul
artei, şi după cele câteva ore de somn din noaptea precedentă. Am ajuns la
timp, iar din momentul în care m-am lăsat absorbită de aglomeraţia din holul
unuia dintre etajele clădirii în care urmau să se întâmple surprizele pregătite
de cei de la revista Biz, organizatorul evenimentului, am uitat complet şi de
norii de afară, şi de orele nedormite, ba chiar şi de cele trei personaje
groteşti cu care am împărţit compartimentul pe durata interminabilei călătorii
spre capitală.
marți, 17 februarie 2015
De ce merg la Social Media Summit 2015
Îmi trec de minute în
şir prin faţa ochilor peisaje stranii, în care iarna îşi are încă urmele bine
înfipte. Prin unele locuri peticele de zăpadă răzleţe se cârpesc cu fâşii de
funze uscate făcând încă umbră pământului îngheţat. Îmi trec prin minte tot
felul de amintiri legate de trenul spre Bucureşti şi îmi dau seama, deodată, că
nu am mers niciodată iarna spre capitală cu trenul. Sau poate că e doar o falsă
impresie. Nu are oricum importanţă, decât în ordinea firească a amintirilor
mele, pur subiectivă, de altfel.
luni, 12 ianuarie 2015
Vârste
Îmi tot croiesc în minte de ceva timp frazele acestea al căror obiect în
sine rămâne încă fără contur precis. Nu ştiu dacă mi-am făcut un obicei (bun
sau prost) din a medita fără scop anume la tot felul de sensuri în momente care
pentru orice fiinţă devin simbolice prin natura lor. Şi probabil că nici nu are
prea mare importanţă. Cert este că există mereu în mine ceva care se zbate să prindă
formă în cuvinte şi amânarea permanentă în care îmi sugurm zbaterea aceasta
necontenită nu face decât să intensifice agonia gândurilor răzvrătite în
sentimente fără chip şi nume.
Etichete:
Nostalgii efemere,
Regăsiri
Locația:
Iași, România
Abonați-vă la:
Postări (Atom)