Ni se întâmplă uneori în copilărie miracole al căror sens nu-l percepem pe
moment, dar care rămân suspendate undeva în fiinţa noastră, aşteptându-şi clipa
de revelaţie supremă, în care sensul devine posibil. Se transformă treptat în
amintiri dragi, care ni se abat prin suflet ori de câte ori viaţa nu îşi
urmează cursul aşa cum credeam că o va face, trăgându-ne după ea, ca să nu
rămânem prizonieri în propriile realităţi trecătoare. Culori estompate de
vreme, sunete al căror ecou rezonează peste timp, parfumuri tandre, venite
dintr-o altă lume căreia i-am aparţinut cândva cu toată fiinţa... Vise de copil
adunate-n fire de praf care s-a pus peste tot ceea ce cândva era paloare şi
inocenţă...