Sfârșit… Zbatere… Liniște… într-o
ordine haotică, pe care încă îmi este greu să o controlez. Sau poate că nici nu trebuie. Pentru că există în
toate un soi de autocontrol care nouă, oamenilor ne scapă mereu. Cuvinte…
frumoase, suferinde, palide, bolnave, furioase, disperate, acide și încă alte
un million de soiuri de cuvinte. M-au bântuit toate în aceste ultime luni ale
anului – o luptă continuă cu ele, cuvintele, și, dincolo de ele, cu mine
însămi. Apoi, deodată, de câteva zile… tăcere. O tăcere molcomă ce mi s-a
insinuat în întreaga ființă în clipe lungi care mi se scurg prin vene cu toate
trăirile sublimate parcă într-un fel de esență pură.
redirect
joi, 31 decembrie 2015
duminică, 20 decembrie 2015
Lecția binelui care nu așteaptă nimic în schimb
Ne punem adesea dorințe în suflet. O facem, de cele mai multe ori, în
momente despre care știm că sunt făcute pentru a ne pune dorințe. Pentru că așa
ni s-a spus, pentru că așa fac cei din jurul nostru, pentru că sperăm că
dorințele împlinite înseamnă fericire. Iar uneori o facem pur și simplu...
pentru că dorințele sunt parte din noi, pentru că suntem oameni și nimic din
ceea ce este omenesc nu ne este străin până la final. Mi-a trecut adineaori
prin minte gândul că la cumpăna dintre ani universul întreg devine o imensă plasă
de fluturi în care se adună miliardele de dorințe ce prind aripi în câteva
secunde măsurate doar de diferențele de fus orar... Apoi mi-am amintit,
involuntar, de dorințe pe care eu însămi mi le-am pus într-o noapte ori alta,
la trecerea simbolică a timpului. Am renunțat repede să fac o retrospectivă,
pentru că am învățat fără să vreau în noaptea asta că recapitularea trecutului nu face decât
să deschidă inutil răni ce trebuie să rămână închise. Așa că m-am rezumat la
ultima astfel de dorință, pusă la început de an, pentru simplul motiv că pe
aceea nu o consider încă trecut, căci anul acesta pe sfârșite mai curge încă în
clepsidră...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)