Îmi tot croiesc în minte de ceva timp frazele acestea al căror obiect în
sine rămâne încă fără contur precis. Nu ştiu dacă mi-am făcut un obicei (bun
sau prost) din a medita fără scop anume la tot felul de sensuri în momente care
pentru orice fiinţă devin simbolice prin natura lor. Şi probabil că nici nu are
prea mare importanţă. Cert este că există mereu în mine ceva care se zbate să prindă
formă în cuvinte şi amânarea permanentă în care îmi sugurm zbaterea aceasta
necontenită nu face decât să intensifice agonia gândurilor răzvrătite în
sentimente fără chip şi nume.