redirect

vineri, 16 octombrie 2015

Terapie nostalgic autumnală – Alchimia toamnei la Iași

Mi-a trecut prin minte azi, în aburii leneși ai cafelei de după-amiază, că pentru a nu știu câta oară nu am niciun plan pentru weekend și că ar trebui poate, să fiu ceva mai organizată în privința asta. Iluzie, desigur… organizarea și sfârșitul de săptămână sunt oricum două concepte antagonice în șirul cotidian al clipelor ce mi se întâmplă de o vreme încoace. Și totuși… mi-a tecut prin minte faptul că săptămâna viitoare, cam pe vremea asta, mă voi bucura de câteva momente speciale cu care îmi place să cred că îmi voi răsfăța sufletul ce are nevoie mai mult parcă decât oricând de astfel de răsfățuri.

Și asta pentru că, dacă săptămâna aceasta nu am niciun program de weekend, săptămâna viitoare, îmi voi scălda sufletul în frumos, pentru că vineri, pe 23 octombrie, începând cu ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași voi fi cumva parte a unei alchimii inedite, voi asista adică la spectacolul de muzică folk și poezie intitulat Alchimia toamnei, organizat de Asociația Folkul Acasă În Realitate (F.A.I.R.) și proiectul 7 stele. De ce voi fi acolo? Cred că sunt mai multe motive, dar cele care-mi trec prin minte mai lesne decât toate sunt simple… Primul, fără de care nu ar fi existat, poate, în programul meu escapada aceasta nostalgică este acela că îl cunosc pe Marius, care m-a și invitat la spectacol (mulțumesc, Marius!) și pentru că mi-e drag să revăd oameni frumoși, pe care i-am cunoscut în diferite împrejurări de viață și-mi place să-i descopăr prin toate lucrurile frumoase pe care le fac. E drept, pe Marius îl știu mai mult ca blogger, mânuitor într-ale cuvintelor și mai puțin ca artist, dar l-am descoperit și în ipostaza aceasta din urmă acum ceva timp. Și mi-a plăcut cum cântă, așa că… Al doilea motiv este acela că sufletul meu are constant nevoie de ceva care să-i transforme nostalgiile în aripi care să-i facă zborul prin lume mai lin, iar chitara și poezia au fost dintotdeauna astfel de ”ceva-uri” care prin nu știu ce minune reușesc să-i îndrepte zborul înainte. Poate că or mai fi și alții care simt asemeni mie, măcar uneori. Pentru cei mai pragmatici, care au nevoie de informații despre întâmplarea frumoasă de vineri, redau aici un fragment din comunicatul de presă primit… pentru ceilalți, care simt doar nevoia să-și strecoare în suflet stropi de nostalgie pun doar un link către ceva frumos… În orice caz, și unii și alții sunteți bineveniți la Alchimia toamnei…

Alchimia toamnei este o serie de spectacole de muzică și poezie inițiată în 2013 de Marius Matache și Sorin Poclitaru, pornind de la o colaborare începută cu mult timp în urmă, materializată prin concerte și proiecte culturale, în care muzica folk a primit partea leului. În plus, Marius Matache  compusese suficient de multe piese pe versurile lui Sorin Poclitaru, astfel încât s-a născut ideea unui spectacol comun.
În premieră, în 2015 Alchimia toamnei părăsește Bucureștiul și își extinde formula, având-o ca invitat special pe Ștefania Iacob. Nu în ultimul rând, 4 tineri folkiști implicați în proiectul Viitor de 7 stele (ce are ca scop tocmai promovarea tinerilor muzicieni talentați) vor avea ocazia să urce pe scena Aulei Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu din Iași.

Biletele pot fi achiziționate de la Magazinul Bobo Shop din Palas Mall sau la intrarea în aulă, înainte de spectacol.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu