Ultima mea călătorie în Europa a
fost cu siguranţă o adevărată aventură din punctul de vedere al transportului.
Şi asta nu pentru că, aşa cum ar fi de aşteptat din felul în care sună un astfel de început de articol, am întâmpinat cine ştie ce
nereguli din partea companiilor de transport sau a funcţionarilor de pe la
diverse birouri, ci pentru simplul fapt că aşa au fost să fie lucrurile (în
fond nimeni nu poate fi socotit vinovat pentru o furtună în München şi nici
pentru zăpăceala mea amuzantă în unele situaţii…).
Peripeţiile mele, pe care
le-am inclus deja la capitolul amintiri de neuitat, mi-au amintit însă involuntar
de câteva situaţii în care cu siguranţă cineva avea o vină în crearea unor
neplăceri ce ar fi trebuit să fie cumva soluţionate mai mult decât cu un simplu
“Ne pare rău, vom remedia situaţia!”, însoţit de un zâmbet protocolar menit să
compenseze nu doar nervi, oboseală şi stres, ci şi pierderi financiare
colaterale. O legătură pierdută, un bagaj rătăcit sau, şi mai rău, nişte
condiţii de călătorie necorespunzătoare care ne pun în pericol sănătatea sau
pur şi simplu ne creează un disconfort asupra căruia nu am fost informaţi
corespunzător constituie situaţii în care orice călător european care se respectă
ar trebui să îşi cunoască şi să invoce drepturile pe care le are în această
calitate. Nu ştiu dacă e doar un sentiment al meu sau e o atitudine
generalizată, dar de foarte multe ori, mai ales atunci când călătoresc cu avionul,
am senzaţia că suntem tentaţi să ne supunem orbeşte tuturor lucrurilor care ni
se cer, fără să ne gândim deloc pragmatic la faptul că, în fond, noi suntem cei
care plătim, iar cei care ne furnizează serviciile de transport sunt cei care
ar trebui să fie primii perocupaţi de confortul călătoriei clienţilor de pe
urma cărora îşi dezvoltă afacerea. În treacăt fie spus, am remarcat întotdeauna
la noi, la români, un fel de panică generală... de la birourile de informaţii, la check-in şi până la îmbarcare. Or fi poate de vină şi senzaţiile tari pe care ţi le
dau controalele noastre de securitate câteodată, cine ştie… În paranteză fie
spus, m-a amuzat teribil faptul că în aceeaşi zi, cu aceleaşi bagaje şi cu
aceeaşi vestimentaţie pe mine, din trei controale de securitate prin care am
trecut, doar la Bucureşti a trebuit să trec de vreo două ori prin poarta
detectoare de metale care se încăpăţâna să ţiuie la prezenţa mea, fapt ce ar trebui
să spună ceva despre zelul unora… În fine, cert este că am remarcat în toate
călătoriile mele “în afară” că noi, românii, avem un stil inconfundabil de a
călători. Trecând peste, îmi sunt cunoscute destule situaţii în care calitatea
de călător european ar fi trebuit să fie suficientă pentru ca anumite incidente
de transport să fie soluţionate în favoarea călătorului şi nu doar cu
remedierea situaţiei şi cu scuze de rigoare. Recunosc, nu mi s-a întâmplat
niciodată personal, dar la unele am asistat eu însămi, ca martor. Şi cred că
persoanelor implicate direct le-ar fi fost foarte util să aibă la îndemână
legislaţia europeană care reglementeză drepturile de pasager ale cetăţenilor. Din câte înţeleg, actualmente ea este şi mai accesibilă, prin intermediul
aplicaţiilor ce pot fi instalate pe diverse gadgeturi care ne-au invadat
existenţa cu sau fără voia noastră. Şi dacă tot era tehnologiei în care trăim
nu poate împiedica diverse incidente pe parcursul călătoriei şi cu atât mai
puţin anumite atitudini sau abuzuri, măcar ne poate da şansa de a recupera
prejudiciile ce ni se aduc în diverse situaţii neplăcute. Aşa încât nu strică nimănui o privire aruncată pe aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu