Încerc acum, în liniștea unei după-amieze cu parfum de coji de portocală, să
îmi amintesc cum a devenit Nisa destinația vacanței de vară în anul care tocmai
s-a sfârșit și adevărul este că nu pot identifica cu precizie datele problemei.
Îmi amintesc doar că prin primăvară mi se făcuse un dor nebun de tărâmuri
francofone și că, pe de altă parte, ideea de a călători prin ținuturi prin care
încă nu mă purtaseră pașii îmi dădea târcoale de ceva vreme. Cu gândul de a
merge în Provence cochetam de ceva vreme. Aveam însă minte doar lanuri de
lavandă și căsuțe din piatră, împodobite cu iederă, iar Mediterana nu făcea
parte din peisaj.
Am ales totuși Nisa din considerente mai pragmatice,
încercând să armonizez reveriile mele cu parfum de lavandă cu bugetul destul de
restrâns și cu posibilitățile realiste de călătorie, cu tot ce implică ea.
Motivele pentru care am ales Nisa contează însă prea puțin acum, după ce mi-am
umplut sufletul de tot felul de minunății, în șapte zile superbe, din
splendorea cărora îmi voi hrăni probabil mult timp de acum înainte nevoia de
frumos. Nu mi-am propus să fac aici nici elogiul cunoscutului oraș
mediteranean, nici să scriu un ghid turistic, ci mai degrabă să rememorez,
dintr-un soi de egoism sentimental, câteva frânturi din amintirea unei
săptămâni minunate. Pe unele dintre ele urmează să le reiau în câteva texte
separate, pentru că mi-au încântat sufletul mai mult decât aș fi crezut că o
vor face, pe altele le păstrez intacte în suflet... pentru vremuri în care doar
amintirile mă vor ajuta să mai călătoresc în astfel de tărâmuri din depărtări.
Am plecat, așadar spre Nisa, din București, cu Blue Air, într-o după-amiază
toridă, cu temperatură insuportabilă, după ce o săptămână întreagă m-am bucurat
de aerul proaspăt al muntelui, într-o altă experiență, cu totul diferită,
despre care urmează să povestesc câte ceva în zilele următoare. Zborul este ok,
nu mă interesează de altfel nici condițiile de zbor, nici plictiseala
stewardeselor – nerăbdarea de a descoperi tărâmuri noi e prea mare, așa că
detaliile minore contează prea puțin. După mai puțin de trei ore aterizăm pe
aeroportul din Nisa, după ce ne-am bucurat de priveliștea coastei în lumina
apusului. La ieșire din aeroport ne izbește însă aerul irespirabil – 39 de
grade Celsius (la ora 20:00) și o umiditate care te ucide, dacă nu ești cât de
cât obișnuit cu astfel de condiții de climă. În nerăbdarea noastră de a
descoperi cât mai repede orașul ai cărui oaspeți suntem, trecem însă peste
acest detaliu (care avea să ne bântuie în următoarele zile)...
Din aeroport până la cazare facem cam o oră, din care jumătate în autobuz
și restul pe jos, pe străzi împânzite de turiști ce nu par toropiți de căldură,
ca noi. Aeroportul din Nisa se află practic la capătul celebrei Promenade de
Anglais, așa încât accesul în orașul propriu-zis nu este deloc dificil. Există
linii de autobuze expres (biletul costă 6 euro), însă poate că e bine de știut
că nu doar aceste linii ajung în oraș, ci și alte două autobuze normale, care
au stație și la aeroport (biletul cotă doar 1,5 euro). De altfel, transportul
în Nisa și pe Coasta de azur în general e o adevărată aventură și dacă nu știi
ce și cum trebuie să faci, poți lua foarte ușor țeapă, ca să mă exprim într-un
limbaj colocvial. La fel cum, foarte bine, dacă te informezi un pic, poți
călători mult și bine, la prețuri absolut decente. Dar asupra acestor detalii,
pe care eu însămi le-am aflat din diverse surse online, voi reveni spre final.
Revenind...
Coborâm, așadar, din autobuzul 23, după vreo jumătate de oră în care am
auzit încă multă română vorbindu-se în jur, cum, de altfel, aveam să auzim și
în destule momente din zilele ce aveau să urmeze. Nu mai rețin exact unde am
coborât, numele stațiilor mi se amestecă acum în minte, dar timp de altă
jumătate de oră am bătut străzile cu gps-ul în mână, încercând să ignorăm
temperatura insuportabilă și să ne orientăm în spațiu. Și probabil că am fi
ajuns mult mai repede la destinație, dacă nu m-aș fi oprit de nenumărate ori ca
să admir balcoanele splendide cu o arhitectură aproape barocă, în culori calde,
alternând între galben vanilie șiun turcoaz pal, desprins parcă direct din
spuma mării, ori să-mi las simțul olfactiv copleșit de aroma florilor de
oleandru, prezente la tot pasul. Am ajuns în cele din urmă și în locul care
avea să fie casa noastră pentru următoarele șapte nopți – Résidence Petit
Louvre, o clădire cochetă, ascunsă pe strada Emma și Philippe Tiranty, o deviere
de la bulevardul Jean Médecin. Hotelul este bine plasat, așa cum de altfel ne
și dorisem. Este, de fapt, o clădire cu studio-uri destinate turiștilor vara și
studenților în extra-sezon, așa cum am citit pe net. Voi reveni cu detalii și
despre acest aspect. Ne-a întâmpinat domnul Xavier care, din câte deducem, este
și proprietarul imobilului, fapt ce nu-l împiedică să o facă pe-a recepționerul
atunci când este nevoie. Domnul Xavier este foarte amabil, are un simț al
umorului numai bun pentru a fi pe plac turiștilor... ne oferă o mulțime de
detalii despre ce să facem, unde să mâncăm, ce să vizităm și, lucru care
trebuie să recunosc că mă încântă, după alte experiențe mai puțin plăcute, nu
face nicio grimasă idioată când îi spunem că suntem din România. Dimpotrivă,
glumește și ne întreabă dacă și la noi e la fel de frig ca la Nisa. După o
scurtă acomodare cu spațiul (camera e destul de mică, dar perfectă pentru ce ne
trebuie nouă... are tot ce îi trebuie și, cel mai important, are aer
condiționat, fără de care ești mort la Nisa în perioada asta a anului), ieșim
să explorăm, așa cum îi stă bine turistului care își dorește ceva mai mult de
la un concediu decât mici și bere...
O pornim cu harta în mână pe străzile care se îngustează, dar care devin
din ce în ce mai animate, pe măsură ce ne apropiem de Vieille Ville. De altfel
animația nu lipsește nicăieri în Nisa. Oriunde te îndrepți, aglomerația este
aceeași. Și asta pentru că, dincolo de faptul că Nisa în sine este un oraș
frumos, tursitic, este și un punct cheie pentru a vizita restul coastei, fiind
plasat cumva în așa fel încât de aici poți ajunge mai ușor la Monaco, Cannes,
Marsilia, Saint Tropez etc. În plus, față de alte orașe mari de pe coastă, Nisa
oferă prețuri mai mici la majoritatea serviciilor turistice. Ne-am plimbat,
așadar, multă vreme pe străduțele pline cu de toate din orașul vechi, ne-am
plimbat o vreme pe faleză încercând în zadar să ne potolim entuziasmul. Am
hoinărit până târziu în noapte, fără să ținem cont de diferența de fus orar sau
de oboseala care nu reușea cu niciun preț să ne doboare curiozitatea. Parcă
nici temperatura încă ridicată la miezul nopții nu mai conta. Singurul lucru
important în prima seară la Nisa a fost că ne aflam acolo doar noi, cu
dorințele noastre, cu gândurile și cu așteptările pe care le-am adunat în
suflet timp de atâta amar de vreme. Tot ce aveam de făcut era să dăm frâu liber
dorinței de a cunoaște... și aveam pentru asta la dispoziție șapte zile care se
prevedeau a fi splendide, cum, de altfel au și fost...
Mă uit în colțul drept al monitorului și-mi dau seama că scriu de ceva
vreme și că, de fapt, n-am spus mare lucru despre Nisa în sine... pentru că mă
cuprinde deja nostalgia... iau, prin urmare, o pauză de realitate imediată și
promit să revin după ce îmi fac puțină ordine prin reveriile mediteraneene...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu