Scriam cu ceva timp în urmă despre o inițiativă lăudabilă a unui grup de 24
de elevi de la Liceul Teoretic de Informatică ”Grigore Moisil” din Iași, care
au conceput și implementat în această vară un amplu proiect de campanie, sub
titlul EUROLIIS – Drepturile noastre în Uniunea Europeană, proiect
înscris în compentiția Euroscola, organizată și în acest an de către Parlamentul
European și având ca obiective esențiale popularizarea drepturilor cetățenilor
europeni în rândul tinerilor, precum și informarea acestora cu privire la
importanța participării la vot pentru alegerea reprezentanților țării în
Parlamentul European. Eram convinsă atunci și cred în continuare cu tărie că
acțiunile acestor tineri entuziaști vor contribui la schimbarea unor
mentalități. Și nu spun asta doar pentru că îi cunosc personal și pentru că
lucrăm împreună la acest proiect, ci, mai presus de orice, pentru că i-am văzut
pe ei înșiși acumulând și disecând informații, i-am ascultat aducând argumente
personale în dezbaterea unor probleme care îi privesc pe ei în mod direct în
calitate de cetățeni europeni, i-am văzut transformându-se puțin câte puțin în
direcția pe care ei doresc să o imprime și altor tineri de vârsta lor, aceea a
cetățeniei europene asumate onest, din toate punctele de vedere.
Două dintre acțiunile întreprinse până acum în cadrul campaniei pe care au
gândit-o liceenii de la ”Grigore Moisil”, sau de la LIIS, cum mândri le place
să se prezinte atunci când sunt întrebați de la ce școală vin, m-au făcut să
conștientizez eu însămi că adesea este nevoie doar de puțină bunăvoință, de
dorința de a cunoaște și mai ales de dorința de a te adapta și de a evolua
într-o direcție pozitivă pentru a înțelege sensul unor concepte care altfel
s-ar putea să rămână abstracte și inutile pentru cei mai mulți dintre
adolescenți și nu numai.
Caravana EUROLIIS – o aventură europeană ”made in România”
Ideea caravanei i-a aparținut lui Beatrice, o tânără plină de vervă, care
atunci când a participat la interviul pentru selectarea membrilor echipei era
atât de fascinată de ideea unui autobuz care să circule prin oraș și să ofere
cetățenilor posibilitatea de a se informa ”din mers”, încânt a convins pe toată
lumea că trebuie neapărat pusă în practică. Așa cum era de așteptat, inițial
ne-am izbit de dificultăți financiare (cine mai e dispus în România de azi să
finanțeze deplasarea unui autobuz care să promoveze drepturi europene...?), pe
care le-am depășit, însă datorită unor oameni inimoși, care au înțeles că promovarea
drepturilor de cetățean european de către copilul lor și de către alți copii de
vârsta lui este cu adevărat importantă.
Prima oprire... Podu Iloaiei |
Cu domnul primar al orașului Târgu Frumos |
În vizită la reședința unei personalități europene, Al.I. Cuza |
Am plecat, așadar, în aventura noastră
europeană, într-o dimineață de august, cu soarele în priviri și cu speranța în
suflet că suntem parte a schimbărilor care cu siguranță vor anima și societatea
românească la un moment dat, în viitor. Cu un umor tipic românesc (i-aș spune
european, dar mi-e teamă că în privința asta, noi românii avem ceva genetic
care ne face să fim campioni în domeniu; nu degeaba e atât de popular hazul
nostru de necaz...), am depășit aspecte precum balansul haotic al autocarului,
oferit de drumurile care numai europene nu sunt sau reacția ușor sceptică a
oamenilor la vederea echipamentului nostru în culori europene, în care se citea
interogația tipică - ”Ce mai vor și
ăștia? Oare ne dau ceva gratis?” Am trecut peste aceste aspecte nu pentru
că le-am ignorat, ci mai degrabă pentru că am încercat cu toții să îmbinăm
speranța că în viitor se va schimba ceva, cu satrădania de a ne transforma în
parte a schimbării tocmai prin inițiativa acțiunilor din proiect. Am mers, așadar,
prin județ pentru a le face cunoscute oamenilor drepturile pe care le au în
calitate de cetățeni europeni, iar punctul final al Caravanei a fost în
localitatea Tătăruși, undeva în nord-vestul județului Iași, la granița cu
Suceava, unde copiii de la LIIS s-au întâlnit cu tineri de vârsta lor, de la Liceul
Tehnologic din localitate pentru a le împărtăși din cunoștințele acumulate deja
de ei despre drepturile europene și despre atitudinea pe care ar trebui să o
aibă tinerii români pentru a se simți europeni.
Tinerii din mediul rural descoperind ce înseamnă a fi cetățean european... |
Reîntoarcerea la origini... sau a fi european prin promovarea valorilor autohtone |
Cetățeni europeni ... la picnic |
Și pentru că, dincolo de
obiectivele sale bine definite, proiectul EUROLIIS – Drepturile noastre în Uniunea
Europeană urmărește și obiective mai largi, ce vizează dezvoltarea
spirituală armonioasă a tinerilor, activitățile de la Tătăruși nu s-au limitat
la completarea de chestionare, la împărțirea de pliante și la prezentări ale
drepturilor cetățenilor europeni. Copiii din Iași au avut ocazia să ia contact
cu mediul rural, cu Europa de la țară, cum a spus la un moment dat cineva, prin
intermediul obiceiurilor și datinilor de acolo, vizitând un muzeu școlar unic
în județul Iași și socializând cu tineri de vârsta lor. Ne-am bucurat, de
asemenea, de o după-amiază în aer liber, în care picnicul a devenit un pretext
pentru a lega prietenii, pentru a participa la câteva concursuri inedite și
pentru e ne manifesta, într-un mod tipic adolescentin, aspirațiile de tineri
cetățeni europeni. Știm sigur că la plecare am lăsat acolo o fărâmă din elanul
echipei EUROLIIS și că adolescenții aceia vor duce mai departe, în familiile
lor și în cercurile lor de prieteni, obiectivele proiectului. Seara, când am
ajuns în Iași, pagina de Facebook Euroliis, avea deja câteva zeci de like-uri
în plus și câțiva noi prieteni. Poate că nu e mult, dar e un început pentru
ceea ce cu toții ne dorim – schimbarea de mentalitate în direcția europeană.
Flashmob EUROLIIS sau elanul adolescentin
față în față cu scepticismul oamenilor mari
Atunci când am început acest proiect de campanie pentru a face cunoscute
oamenilor drepturile pe care le au în calitate de cetățeni europeni, am luat în
calcul toate dificultățile ce aveau să apară pe parcurs... sau cel puțin așa am
crezut. Cu entuziasm și cu ingeniozitate, elevii de la ”Grigore Moisil” au
reușit să treacă însă peste toate neajunsurile pe care le implică dorința de a
derula un proiect de campanie amplu, cu miză mare, dar cu un buget mic.
Creativitatea, spontaneitatea și mai ales optimismul incurabil al acestor
tineri, precum și credința lor sinceră în ideea că statutul lor de cetățeni
europeni înseamnă mai mult decât o cifră într-o statistică sau o titulatură în
plus pe un document au fost ingredientele principale ale reușitei acțiunilor
întreprinse în campanie. Și totuși, au existat obstacole... și, culme, unul
dintre cele la care ne așteptam mai puțin, a fost indiferența oamenilor,
scepticismul cu care privesc cei din jur o astfel de inițiativă. Dacă lumea din
mediul rural ne privea curioasă, așteptând să vadă dacă e rost de primit ceva
gratis, în mediul urban lucrurile ni s-au părut și mai triste.
Activitățile Euroliis continuă... |
Indiferența,
plictiseala și mai ales îndoiala sunt obstacolele de care cei 24 de tineri s-au
izbit atunci când au încercat să realizeze un flashmob în unul dintre cele mai
circulate locuri din oraș – Iulius Mall. Acțiunea a fost gândită în detaliu,
promovată atât în mediile de socializare de pe internet, cât și la radio. Așteptările
erau mari. Nu ne doream decât să facem oamenii să simtă spiritul european într-o
Odă a bucuriei în acordurile căreia
urma să se formeze steagul Uniunii Europene din oameni ținând în mână cartoane
albastre. Activitatea urma să fie completată de un concurs inedit, al cărui
scop era să facem cunoscute drepturie cetățenilor europeni într-un mod
interactiv.
Flashmob EUROLIIS |
Totul s-a desfășurat conform planurilor, însă... a fost dezamăgitor
să vedem cum oamenii refuzau categori să fie parte a unor clipe de bucurie,
unii trecând indiferenți pe lângă tinerii care încercau să le explice despre ce
este vorba, alții găsind, stânjeniți, tot felul de scuze pentru a trece mai
departe, alții trecând nepăsători, dar zâmbin ironic în fața unei astfel de
mișcări care, probabil, li se părea cu totul inutilă. Cu greu s-au adunat
câteva zeci de tineri care, în cele din urmă au format steagul Uniunii în
acordurile imnului atât de cunoscut. Am sperat că vor fi mai mulți... și dacă
nu a fost chiar așa cum ne-am dorit să fie, poate că data viitoare va fi mai
bine... pentru că mai urmează încă două flashmoburi la care sperăm că vom
învinge scepticismul prin dorința de a le arăta celor din jur ce înseamnă să
fii cetățean european...
Proiectul EUROLIIS – Drepturile noastre în Uniunea Europeană continuă
până pe 24 septembrie prin activități despre care puteți afla mai multe detalii
depe pagina de Facebook a proiectului, precum și de pe site-ul acestuia, la
care elevii lucrează încă, dar care se va constitui în curând într-o bogată
sursă de informare pentru cetățenii dornici să afle de ce este atât de
important să își cunoască drepturile de cetățeni europeni și să se implice în
viața Uniunii Europene care, în fond, trăiește prin cetățenii ei.
Pentru concursul Blogger European, despre care puteţi afla mai multe detalii din Regulamentul campaniei
Pentru concursul Blogger European, despre care puteţi afla mai multe detalii din Regulamentul campaniei
Salut,
RăspundețiȘtergereIti urmaresc atent post-urile de pe blog. Imi place cum scrii. Asta m-a determinat s-mi deschid si eu un Blog. Vreau sa intru si eu in comnunitatea voastra si o sa-mi postez zilnic opiniile. Am inceput deja. Acesta este Blog-ul meu: http://opinieseparata.blogspot.com
Te invit sa facem schimb de link-uri in Blogrol. Asta daca iti place desigur cum scriu.
Eu sunt la inceput dar sper ca vom fi prieteni pe viitor.
Daca esti interesat contacteaza-ma la adresa: rainbowmediabucharest@yahoo.com
Eu am sa te urmaresc in continuare! Tine-o tot asa!
Cu stima,
Ionut Alin.