A se înţelege dintru
început că nu am nimic special cu politicienii, deşi e la ordinea zilei ca tot
omul să-i facă în toate felurile, cu ou şi cu oţet, cum s-ar spune. Am, poate,
doar cu unii dintre ei, când mă mai apucă aşa, câte o revoltă existenţială
profund ancorată în meandrele concretului, ca să ne bălăcim puţin într-un limbaj
de lemn, necesar creării unui eventual captatio
pentru istorisirea pe care urmează să v-o împărtăşesc. Trecând peste titlu,
căci de la el pornisem, trebuie să recunosc că noi, românii (a se citi “unii
dintre noi”), avem o imaginaţie foarte bogată. O dovedeşte nu numai folclorul
nostru plin de basme, de cimilituri şi legende, ci, în vremuri mai noi,
felurile numeroase în care se fură, se minte şi se amăgeşte pe toate căile. De la metodele din ce în ce mai performante de copiat la bac
la tunurile evazioniste pe care le dau unii pe spinarea altora, totul, dar
absolut tot ce se întâmplă în viaţa cotidiană a românilor, privită în ansamblul
ei, este rezultatul unei forme de ingeniozitate cu manifestări de la ridicol la
bizar, trecând prin grotesc şi tragi-comic. Să nu filosofăm prea adânc totuşi…
Nu de alta, dar ne-am putea procopsi cu cine ştie ce acuze ingenioase…
Revenind la întâmplarea
care generează rândurile de faţă… cu două zile în urmă am primit un sms
electoral, de la un oarecare partid, a cărui abreviere este, culmea, ANA, în
care sunt îndemnată să salvez agricultura României, trimiţând-o în Parlamentul
European. Şi l-am primit nu o dată, ci de două ori, de pe două numere diferite,
aşa, ca să-l ţin minte, cu indicaţii precise despre poziţia şi simbolul unde
trebuie pusă ştampila, semnat de un anume politician X pe nume Stelian Fuia, pe care eu ar
trebui adică să-l votez ca să transporte agricultura în Parlamentul European.
Mă mir că nu au indicat şi mâna cu care trebuie ţinută ştampila, unii cu
siguranţă ar avea nevoie, la cât de absurdă şi superficială mi se pare această
campanie electorală, plină de lozinci goale şi de nonsensuri pe care cetăţeanul
trebuie să le înghită, ca să-şi exercite dreptul de cetăţean european. Am
primit, aşadar, îndemnuri electorale prin sms, lucru care, în primă fază m-a
amuzat, dar care, după câteva minute de reflecţie, mi-a dat o stare de
enervare, amestecată cu un dezgust profund de felul în care unii înţeleg să
promoveze ceva, cu atât mai mult cu cât acel ceva nu e un covrig la promoţie,
ci se presupune că ar trebui să fie parte din viitorul nostru. Trecând peste
faptul că mi se pare total de prost gust să te foloseşti de nişte baze de date
pe care, în mod normal, nu ai niciun drept să le foloseşti, n-am nimic
împotriva ideii în sine de a face campanie prin sms. Până la urmă contează
efectul, nu? Mă irită însă ideea că la celălalt capăt al firului imaginar, vreo
câteva zeci de tineri fără ocupaţie se mulţumesc cu nişte bani de buzunar uşor
câştigaţi pentru câteva apăsări de taste, trimiţând într-o veselie astfel de
sms-uri despre care, probabil că habar nu au pentru ce le trimit. Sau poate că
or fi inventat vreo maşinărie care le trimite automat, cine ştie… În orice caz,
încercarea mea de a suna la numerele respective, aşa, de dragul dreputului meu
de cetăţean care vrea să fie informat şi nu să i se spună ca unui cretin unde
să pună ştampila că aşa are chef X sau Y, a eşuat lamentabil în câteva apeluri
respinse. La o adică puteau fi şi mai ingenioşi, dacă băgau un ton de robot
care să-mi spună că momentan domnul Fuia tratează alte apeluri, lămurind alţi
cetăţeni europeni de ce trebuie musai să voteze tractorul…
Lăsând gluma la o
parte, mărturisesc că mă apucă un val de nervi crescând exponenţial, la
gândul că toată această campanie, cu sms-uri, mici, concerte şi megafoane
urlând pe stradă e o mare bătaie de joc. Îmi amintesc cât suflet am pus în vara
trecută alături de copiii din proiectul EUROLIIS ca să convingem oamenii să
meargă la vot, ca să le explicăm tinerilor de ce este important să-şi exercite
acest drept. La ce bun, mă întreb acum… aproape de finalul unei campanii electorale în
care nu mi-au atras atenţia decât acţiuni populiste, în care omului i
se dictează ce să facă… şi cam atât. De acord, orice campanie are nevoie de
sloganuri, de simboluri, de imagine, de forme frumoase, care să atragă atenţia…
dar fondul, fondul unde este, domnilor politicieni? Ei na... o fi şi el pe undeva,
la plimbare cu tractorul prin alte galaxii, la adăpost de ochiul critic al
unora dintre noi care mai şi gândesc. În fine… Una peste alta, avem n-avem ce, peste
câteva zile votăm. Sau… votăm?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu