Îmi dau seama că plănuiesc de mult timp să transform în cuvinte, atât cât
îmi stă în putință, gânduri izvorâte din frumusețea locurilor și a oamenilor
care mă înconjoară, la propriu, aici, în orașul acesta de care mă leagă atâtea
și în care mi-am petrecut mai bine de jumătate din viață. Ca multe altele pe
care le plănuiesc în fiecare dimineață când prelungesc cât pot de mult ritualul
nespus al cafelei, intenția aceasta cu aer nostalgic este mereu amânată și
lăsată să prindă pânze de păianjen virtuale, pentru simplul fapt că lupta mea
cu timpul pare să capete, pe zi ce trece, dimensiuni ireale, ce-mi dau mereu bătaie
de cap. Uneori însă am clipe de revelație în care pur și simplu refuz să-mi mai
bat capul, uite așa, ca să-i fac în ciudă timpului. E drept că de obici
momentele acestea vin pe un fond de oboseală cumplită, care îmi anihilează
complet neuronii și dorința de a mă bucura de orice, însă sunt și momente, ca
cele de aseară, în care mi se întâmplă să trăiesc din senin bucurii ale unei
suspendări temporale... în care singurul lucru care contează este frumusețea
clipei, prelungită dincolo de limitele realității, în trăiri unice.
redirect
miercuri, 8 iulie 2015
luni, 6 iulie 2015
3 ani
E mult? E puțin? Nu știu... Nu-mi plac, în tot cazul,
statisticile. Mi-a trecut prin minte acum câteva zile că s-a scurs totuși
destul de mult timp de când dau drumul
cuvintelor să zburde nestingherite aici, în spațiul acesta pe care l-am numit
cândva simplu și fără prea multe complicații estetice inutile: FASCINAȚIE. Am
rătăcit o vreme printre rânduri scrise în diferite momente ale existenței mele
din acești ani și, brusc, m-au năpădit trăiri pre care le credeam transformate
deja în fum de amintire, ascunse în cutiuțe frumos aranjate pe rafturile
sufletului, așteptând alte vremuri pentru a fi deschise.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)