redirect

miercuri, 8 iulie 2015

Apus cu parfum de tei

Îmi dau seama că plănuiesc de mult timp să transform în cuvinte, atât cât îmi stă în putință, gânduri izvorâte din frumusețea locurilor și a oamenilor care mă înconjoară, la propriu, aici, în orașul acesta de care mă leagă atâtea și în care mi-am petrecut mai bine de jumătate din viață. Ca multe altele pe care le plănuiesc în fiecare dimineață când prelungesc cât pot de mult ritualul nespus al cafelei, intenția aceasta cu aer nostalgic este mereu amânată și lăsată să prindă pânze de păianjen virtuale, pentru simplul fapt că lupta mea cu timpul pare să capete, pe zi ce trece, dimensiuni ireale, ce-mi dau mereu bătaie de cap. Uneori însă am clipe de revelație în care pur și simplu refuz să-mi mai bat capul, uite așa, ca să-i fac în ciudă timpului. E drept că de obici momentele acestea vin pe un fond de oboseală cumplită, care îmi anihilează complet neuronii și dorința de a mă bucura de orice, însă sunt și momente, ca cele de aseară, în care mi se întâmplă să trăiesc din senin bucurii ale unei suspendări temporale... în care singurul lucru care contează este frumusețea clipei, prelungită dincolo de limitele realității, în trăiri unice.

luni, 6 iulie 2015

3 ani

E mult? E puțin? Nu știu... Nu-mi plac, în tot cazul, statisticile. Mi-a trecut prin minte acum câteva zile că s-a scurs totuși destul de mult timp de când  dau drumul cuvintelor să zburde nestingherite aici, în spațiul acesta pe care l-am numit cândva simplu și fără prea multe complicații estetice inutile: FASCINAȚIE. Am rătăcit o vreme printre rânduri scrise în diferite momente ale existenței mele din acești ani și, brusc, m-au năpădit trăiri pre care le credeam transformate deja în fum de amintire, ascunse în cutiuțe frumos aranjate pe rafturile sufletului, așteptând alte vremuri pentru a fi deschise.