Îmi amintesc uneori cum în copilărie mă întrebam cum percep „oamenii mari”
înaintarea în vârstă. Îmi doream, ca orice copil, să cresc, să fiu „om mare”,
dar aveam adesea dubii în legătură cu ce însemna de fapt acest lucru. Mai
târziu, în vremea adolescenţei, am uitat pentru o vreme de „oamenii mari” şi de
curiozitatea în legătură cu percepţia lor temporală. Eram prea ocupată să
descopăr lumea prin propriii ochi ca să mai am răgaz şi pentru meditaţii
inocente pe seama adulţilor din jurul meu.