redirect

joi, 14 august 2014

Dor de aripa albă

Câteodată,
În visul meu rumen de copil,
Se furişa târziu, tiptil,
O aripă albă
De înger pierdut
În nopţi diafane dintr-un trecut
Cu ceruri de sare
Plutind pe sub mare,
Ca-ntr-o poveste fără-nceput.

Uneori,
Îmi priveam cu zâmbet nătâng
Lumina pală de pe umărul stâng
Şi nu pricepeam
De ce-mi încâlcesc,
Într-un joc ştrengăresc,
Umbre de stele,
Prin genele grele,
Cuprinse de somn pământesc.

Alteori,
Îmi aninam fărâme năuce de vis
De-un vers tăcut, încă nescris,
Purtat aievea
De aripa-mi albă,
Desprinsă din salbă
De nori atârnaţi în grumaz de văzduh...

Apoi,
Într-un ceas hoinar, oarecare,
Am amuţit în somn, de mirare,
La gândul bizar
Că-ntr-o zi s-ar putea
Ca cineva, fără să vrea,
Să-mi frângă-n zori
Aripa albă, scăldată în rouă,
Ivită de sub pleoapele-amândouă.

Câteodată,
În visu-mi  pustiu şi trist de om mare,
Mai caut urme sculptate în sare
De zborul desprins
Din umăru-mi gol,
Amorţit pesemne-ntr-un rol
De înger smerit şi tăcut
Ce-şi caută zborul pierdut
În cuvinte rătăcite subtil
Pe aripa  albă a visului meu de copil.

marți, 12 august 2014

Goodbye, dear Captain!

Azi părea să fie o zi ca oricare alta, aşa cum pare în fiecare dimineaţă din ultima vreme, în acest sfârşit de vară straniu, instalat parcă mult prea devreme în sufletul meu. Zgomot de fond, cu tramvaie nervoase pe şine deja fierbinţi, raze captive într-o caniculă tardivă care-mi fierbe zilnic neuronii, agitaţie matinală întârziată în exerciţii de trezit devreme şi, peste toate, aroma de cafea salvatoare… Ziua a devenit însă brusc altfel, odată cu gustul mai amar al cafelei pe care un nod în gât l-a intensificat într-un mod cu totul neaşteptat în momentul în care, de pe o pagină de Facebook, am aflat că a murit Robin Williams. E ciudat cum astfel de veşti, despre oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată în carne şi oase, dar care ne-au marcat într-un fel sau altul existenţa, ne pot răvăşi sufletul…

duminică, 10 august 2014

Drepturile noastre de călători europeni

Ultima mea călătorie în Europa a fost cu siguranţă o adevărată aventură din punctul de vedere al transportului. Şi asta nu pentru că, aşa cum ar fi de aşteptat din felul în care sună un astfel de început de articol, am întâmpinat cine ştie ce nereguli din partea companiilor de transport sau a funcţionarilor de pe la diverse birouri, ci pentru simplul fapt că aşa au fost să fie lucrurile (în fond nimeni nu poate fi socotit vinovat pentru o furtună în München şi nici pentru zăpăceala mea amuzantă în unele situaţii…). 

UE are grijă de bronzul cetăţenilor săi

Sună ironic, dar nu este! Chiar deloc! Ştim cu toţii că industria produselor cosmetice este un adevărat impreiu economic, în care consumatorul, deşi cem mai puţin implicat în toate mecanismele ascunse ale acestei industrii, este, practic, pionul principal, spre care se îndreptă în final toate strategiile. În cadrul acestei industrii, produsele de protecţie solară ocupă un loc extrem de important, iar vara este sezonul în care ele cresc semnificativ cifrele de vânzări, aşa încât nu e de mirare că în paralel cu cercetările ştiinţifice în domeniu se dezvoltă şi o adevărată piaţă neagră, ale cărei efecte le simţim adesea pe pielea noastră la cel mai propriu mod al sintagmei. 

Efectele nocive ale razelor solare asupra pielii sunt şi ele subiect de notorietate de câţiva ani încoace, aşa încât alegerea unei creme de protecţie solară ar trebui să ne preocupe în mod serios, nu doar atunci când plecăm în vacanţă la mare, pentru că, în fond e vorba de sănătatea noastră şi a copiilor noştri. Ştim cu toţii, pentru că aşa ne-a învăţat medicul sau farmacistul sau pentru că aşa am citit noi pe net, că o cremă cu un SPF cât mai mare este mai eficientă din punctul de vedere al protecţiei... sau aşa ar trebui să fie. Ceea ce nu ştim sau ignorăm cu prea multă uşurinţă este faptul cu nu doar indicele SPF este important pentru ca o cremă de protecţie solară să fie realmente protectoare. În 2006, Comisia Europeană a formulat şi adoptat o recomandare în legătură cu eficienţa produselor de protecţie solară, în care sunt cuprinse o serie de măsuri pe care toţi producătorii din UE ar trebui să le respecte. Acestea se referă deopotrivă la compoziţia produselor, precum şi la precauţiile ce ar trebui avute în vedere în momentul folosirii, la instrucţiunile de aplicare, la modul în care toate informaţiile despre produs şi despre utilizarea şi efectele lui sunt puse la dispoziţia consumatorului. În momentul de faţă există dezbateri serioase legate de standardizarea metodelorprin care sunt testate produsele de protecţie solară, ceea ce arată, o dată în plus, că subiectul în sine are implicaţii cu adevărat importante în viaţa noastră cotidiană.

În mod sigur, pentru unii poate părea derizoriu faptul că printre atâtea probleme politice şi economice iminente Comisia are timp şi de astfel de dezbateri. Privite însă în profunzime, lucrurile nu sunt chiar atât de banale cum ar putea părea la prima vedere. Cel puţin aceasta este impresia pe care ţi-o lasă o scurtă privire aruncată pe documente cum sunt cele deja citate sau pe site-ul Cosmetics Europe şi trebuie să recunosc că e un sentiment oarecum reconfortant să ştii că cineva se gândeşte şi la sănătate şi nu doar la jocurile economice din spatele ei...