redirect

joi, 3 septembrie 2015

(in)estetica urâtului cotidian

Mă gândesc de ceva vreme să scriu și despre lucruri urâte... De obicei, în puținele rânduri în care aleg să fac asta, îmi transform frustrarea produsă de urâțenie în mici ironii pe care unii le digeră, iar alții se fac că nu le înțeleg sau preferă să le ignore. Ironia nu este totuși suficientă pentru a transforma urâtul în frumos și uneori, dincolo de încăpățânarea mea de a vedea binele și frumosul ascunse în tot ce ne înconjoară trebuie să recunosc că mă întristează teribil urâțenia ce pune adesea stăpânire pe oameni, pe locuri, pe... te miri ce. Și ceea ce mă întristează și mai tare este lipsa de reacție la urâțenie; blazarea care ne face să ignorăm urâțenia și, mai mult, asumarea umilă a unei condiții de ființe neputincioase, incapabile uneori să își conștientizeze puterea de a schimba lumea. Și chiar dacă ceea ce ochiul meu critic înregistrează involuntar, sufletul meu iubitor de frumos respinge, iar mintea mea călită în tot felul de experiențe raționale transformă în ironie și sarcasm nu poate fi schimbat așa, cu una cu două, instinctul îmi spune că în cele din urmă schimbarea se va produce. E în firea mea să fiu optimistă și să sper că ceea ce metaforic includ în această (in)estetică a urâtului se va supune în cele din urmă unei legi nescrise a firii... aceeași care face ca în basme binele și frumosul să izbândească mereu...