redirect

duminică, 1 noiembrie 2015

Paradoxul lui ”Cred”

Viața e plină de paradoxuri. Cu unele dintre ele trăim fără să știm măcar, pe altele le ignorăm cu bună știință, făcând mereu compromisuri cu noi înșine, sperând mereu că ni se va revela sensul; cu puține dintre ele alegem să ne luptăm onest, până la capăt, indiferent care va fi fiind acela.


Nu mi-am propus să redau din nou în cuvinte încâlcite, la fel ca și gândurile mele câteodată, cine știe ce esență a vieții. De la o vreme, de altfel, nu îmi mai propun nimic. Sufletul meu e în vacanță pe termen nedeterminat, așa că se ține departe de dileme existențiale. Și totuși... mi-a trecut dimineață prin minte (cafeaua cu aburii ei ademenitori de revelații e de vină, probabil... ori toamna târzie care mă împresoară în fiecare nou început de zi...), că, lingvistic vorbind cel puțin, credința sau încrederea fără limite este exprimată printr-un cuvânt care, în aceeași măsură exprimă în alte contexte nesiguranța, îndoiala: ”Cred!” – un verb banal, rostit de infinite ori de fiecare dintre noi, în împrejurări atât de diferite. ”Cred în tine!”, ”Cred în iubire!”, ”Cred în Dumnezeu!”... sau în orice altceva în care ființa mea se regăsește... ”Cred!” exprimă simplu și sonor cele mai adânci trăiri, e certitudinea însăși resimțită de întreaga ființă care îl rostește. Și totuși... atunci când nu știm unde ne aflăm și încotro o vom apuca, într-un sens sau altul, îl folosim, instinctiv, pe același ”Cred...”, de data aceasta urmat de alte cuvinte menite să exprime incertitudini... ”Cred că te iubesc... (dar nu știu sigur și asta mă macină)”, ”Cred că vreau să mă implic în ceva anume (dar nu știu sigur și asta mă face să fiu precaut)”, etc... sau, într-o formă aproape de ipocrizie, menită să mascheze, de fapt, negația: ”Cred că vreau să merg într-un anume loc... (dar de fapt nu vreau, doar că nu știu cum să spun asta)”, ”Cred că vreau să fac ceva anume... (dar de fapt eu știu că nu vreau, doar că nu știu cum să îmi asum consecințele și îmi este teamă ca negația mea să nu atragă respingerea celor din jur)”.

Certitudine, incertitudine, credință, necredință, încredere, neîncredere, curaj, teamă... și încă alte multe... exprimate, paradoxal, printr-un simplu „Cred!”, în ceva, în cineva, în tine însuți. În fond, aceasta este esența. Cred!