Fascinație: Magie (neagră?!) în bucătărie

Carevasăzică (ştiu, sună barbar, dar există în DOOM 2) s-a hotărât: petrecem revelionul la Sister, în varinată restrânsă, dar îmbunătăţită faţă de anul trecut. Ilinca şi Tudor vor suplini cu siguranţă prezenţa oricăror alte persoane pe care ni le-am fi dorit (sau nu) alături. Şi pentru că tot este un revelion de compromis, am împărţit sarcinile culinare (singurele existente, de altfel) în mod echitabil. Mai exact, m-am oferit să fac un tort şi să mă alint cu nişte ciuperci cu maionează şi ouă umplute. De acord, nici unele nici celelalte nu sunt cine ştie ce delicatese, dar sunt mâncăruri pe care nu le fac în fiecare zi, aşa că hai să le considerăm măcar festive, de dragul ocaziei în sine. Buuun! Până aici toate bune şi frumoase. Ziua a început normal, într-o rutină mai degrabă plăcută decât monotonă, care s-a instalat de câteva zile încoace, de când nu îmi mai dau seama excat în ce zi a săptămânii suntem. Singurul lucru anormal (cu toate că, dacă ne raportăm la ideea de repetabilitate s-ar putea să devină în curând o banalitate) a fost faptul că mi-am scrântit din nou degetul mic de la piciorul drept, după un impact nedorit, dar puternic cu tocul uşii de la dormitor. Ţinând cont că asta s-a întâmplat la nici o lună după ce, în urma unui accident similar, am ajuns la urgenţe cu suspiciuni de fractură, aş tinde să cred că nici măcar acest lucru nu e chiar ieşit din comun. A... am uitat să povestesc pe aici odiseea mea la Spitalul de urgenţe. Este o temă asupra căreia voi reveni într-o altă intervenţie virtuală, aşa cum, de altfel, am promis cuiva. Pentru moment să ne întoarcem în bucătărie...

Aşadar, cu piciorul în pioneze, dar plină de elan, mi-am început misiunea culinară, gândindu-mă că e mai comod să-mi petrec penultima zi a anului în bucătărie decât ultima. Şi asta împotriva oricăror remarci binevoitoare (a se citi cârcoteli) pe are le auzeam din sufragerie. Recunosc, bucătăria nu este punctul meu forte. Gătitul nu mă pasionează în mod deosebit, dar sunt conştientă că fără o hrană cât de cât sănătoasă trupul are de suferit, aşa că petrec timp în bucătărie atât cât este nevoie. Uneori mă mai chinuie talentul, dar mă lasă repede în pace, aşa că îmi cunosc limitele în domeniu. Ceea e am promis că gătesc pentru revelion nu e ceva ieşit din comun şi, în plus, sunt feluri pe care le-am mai gătit în trecut. Altfel spus, merg la sigur. Ei, aş! Viaţa este imprevizibilă, chiar şi în bucătărie. Nu ştiu dacă cineva mi-a pus gând rău sau pur şi simplu azi nu a fost ziua mea de Masterchef, dar aventura mea în bucătărie s-a transformat într-un colaj de scene tragicomice, care a culminat cu scoaterea tăvii cu mere coapte din cuptor, care a ţinut neapărat să-mi confirme una dintre legile lui Murphy, şi anume că atunci când un vas îţi scapă din mâini, va cădea musai cu gura în jos şi neapărat pe un covor că deh, doar de aia ne-am pus gresie în bucătărie, ca s-o acoperim cu covorul. Şi ca să se asorteze piciorul drept învineţit dimineaţă cu mâna dreaptă, m-am procopsit cu o arsură de toată frumuseţea. A urmat o maioneză tăiată şi un praf de piper scăpat peste umplutura pentru ouă. Ce mai lipsea? Hmmm... poate o frişcă tăiată. Dar nu, se pare că totuşi cineva acolo în împărăţia bucatelor alese (dacă o fi existând un astfel de tărâm) totuşi mă iubeşte – frişca a ieşit perfect (atât cât poate fi perfect ceva ce a ieşit din mâinile mele de bucătar neprofesionist), aşa că m-am încăpăţânat să repar şi celelalte boacăne. Zis şi făcut. Altă margarină, alt zahăr, alte fructe, altă distracţie... acelaşi miros plăcut de mere coapte şi de data asta fără margarină topită pe covor şi fără artă inedită în carne vie. O lămâie uitată prin coşul cu fructe a salvat maioneza. E drept că a ieşit cam acrişoară, dar e comestibilă şi în plus ne vom lăuda că am reinventat (bag de seamă că acesta este un verb la modă) ciupercile cu maioneză – se vor numi champignons aux citrons pe pat de maioneză sau mai degrabă champignons aux mayonnaise pe pat de lămâie, încă nu m-am decis, dar, în orice caz, chestia asta cu patul ştiu că e foarte la modă în bucătărie (cu toate că eu trăiam cu impresia că patul are legătură mai degrabă cu dormitorul, dar parcă mai poţi înţelege ceva de când cu reconversiile astea de tip fiţo-mondenităţi. Umplutura pentru ouă am dres-o cu puţin muştar şi ceva maioneză salvată, aşa că ouăle se vor numi ouă picante pe pat de... hmmm n-avem pat pentru ouă, dar se rezolvă mâine cu nişte caşcaval ras fin. Eh o să fie mai rustic aşa, dar se ştie că dormitul în fân poate fi chiar romantic uneori. Deci să le spunem ouă picante în cuib de caşcaval. Pfff! Mai mai că încep să sune apetisant, nu-i aşa? Important este că am scos-o cumva la capăt. Desigur, noaptea e încă lungă şi nu ştiu ce surprize îmi va mai oferi ornarea aleselor bucate. O pauză este totuşi binevenită şi un pahar de vin roşu îmi va da cu siguranţă idei pentru decorurile culinare care vor condimenta (la propriu şi la figurat) revelionul din acest an. Trecând peste ghinionul care m-a pândit în seara asta în tot ce mi-am propus să fac în bucătărie, am ajuns la concluzia că puţină magie poate da acel ceva care ne face să tresărim de bucurie simplă, unui fapt banal... chiar dacă acesta este sinonim cu o lămâie ce repara o maioneza tăiată.

PS: Rândurile de faţă au fost scrise târziu în noapte, înainte ca opera mea culinară să fie desăvârşită. Se cuvine, aşadar, să precizez că sub impulsul inspiraţiei de moment şi al pericolului iminent de a-mi da pe răzătoare degetele, cuibul de caşcaval a devenit o... pilotă de caşcaval, ca să păstrăm amestecul dormitorului în bucătărie. Să sperăm că cei ce vor avea curaj să facă faţă provocării mele culinare în această seară vor supravieţui sau chiar, de ce nu, vor avea noroc în 2013 (că tot veni vorba de magie).

Şi apropo de 2013... Celor care, din întâmplare sau nu, au poposit pe aici din când în când, dar şi celor care habar nu au încă de existenţa acestui spaţiu virtual eteric căruia încerc să-i împrumut din când în când o parte din trăirile mele, le urez un An Nou frumos, plin de clipe minunate. La mulţi ani!