Actori: Bradley Cooper, Dennis Quaid, Jeremy Irons
Nu-mi amintesc
să-mi fi început vreun an din cei pe care mi-a fost dat să îi încep până acum
cu vizionarea unui film şi încă cu a unuia care are în mod cert calitatea de a
marca existenţa spectatorului, fie şi preţ de câteva minute bune, în care magia
peliculei nu are cum să nu te prindă. Să fie oare acesta un an altfel? Nu sunt
mare amatoare de superstiţii, însă mă încăpăţânez să cred în continuare că
nimic din ceea ce ni se întâmplă sau facem să ni se întâmple nu este, de fapt,
întâmplător.
Pe scurt, am
văzut The Words la o zi după ce am
citit o recomandare pe o pagină de Facebook (şi iată cum Facebook-ul ne
influenţează destinele... dar să nu deviem). De obicei, dacă îmi atrage atenţia
o recomandare, un trailer, un titlu etc., reţin informaţia şi amân vederea
filmului până la o dată la care fie memoria o şterge involuntar, fie uit complet că am avut la un moment dat
intenţia de a vedea filmul respectiv. N-aş putea spune ce m-a făcut ca de
această dată să acţionez împotriva obiceiurileor mele cinefile bizare, însă
ştiu că ceea ce m-a atras de la început este un detaliu care, probabil, nu
prezintă cine ştie ce interes pentru toată lumea – felul în care un scriitor
ajunge să aibă succesul la care a visat, făcând o alegere ce poate fi
sancţionată din punct de vedere moral, dar care îşi are justificarea,
paradoxal, în ceea ce este, de fapt, un ins a cărui existenţă a fost menită
scrisului – o fiinţă care se zbate în permanenţă la limita dintre ficţiune şi
realitate, plonjând succesiv dintr-una în cealaltă şi încercând să supravieţuiască
provocării de a trăi simultan în două lumi, fără a le confunda în totalitate.
Rory Jensen, un scriitor care trăieşte drama conştientizării faptului că nu va
fi niciodată ceea ce simte că vrea să fie, este, în fapt, un personaj al
propriei încercări de a deveni ceea ce a încercat să fure din destinul
altcuiva... al bătrânului, personaj care, la rândul său, avusese un destin
similar, într-o altă epocă. Subiectul în sine este prea puţin relevant – un
scriitor, devenit personaj în propria carte, în care relatează consecinţele
unei greşeli fatale pentru împlinirea sa spirituală, şi anume atribuirea
frauduloasă a unui manuscris găsit întâmplător, care îi aduce un succes
nesperat într-o lume în care nu reuşise să intre prin propria scriitură, dar la
care aspira necontenit. Apariţia în peisaj a autorului real al manuscrisului
(cam forţată, ce-i drept, dar, la o adică, astfel de lucruri voit imprevizibile
se pot întâmpla şi în viaţa cea de toate zilele...), declanşează mecanismul
tragediei interioare, care exista deja într-o formă latentă. Rory Jensen devine
victima propriei căutări de sine, fără să ştie că, de fapt, drama este singura
care îl va face să devină ceea ce îşi doreşte. Alegerea pe care o face la un
moment dat şi faptul că trebuie să trăiască cu ea şi cu efectele neaşteptate pe
care această alegere le-a generat se transformă în provocarea pe care viaţa i-o
aruncă, undeva la limita dintre realitate şi ficţiune. The Words este, cred, drama unui scriitor care îşi doreşte un
destin despre care ştie că nu-l poate avea, dar cu a cărei nălucă se amăgeşte
continuu, până la epuizare.
Se impune, poate,
precizarea că drama în sine nu stoarce lacrimi spectatorilor amatori de
scenarii cu încărcătură psihologică de tip hollywoodian. Nu! The Words este un film pe care îl
recomand doar celor care s-au confruntat măcar o dată în viaţă cu sentimentul
că sunt personaje dintr-o altă poveste, că trăiesc destinul altcuiva, dintr-o
lume care nu le aparţine. Restrângând cercul, este un film fascinant, despre
două destine de scriitori care se intersectează în mod bizar, pe aceeaşi
graniţă firavă dintre realitate şi ficţiune, într-un loc în care posibilitatea
ca una să o genereze pe cealaltă devine un lucru mai mult decât firesc. Şi
totul, prin şi întru Cuvinte... The Words.
Revenind la
lucruri (ne)întâmplătoare... nu ştiu dacă există vreo legătură între faptul că
am văzut The Words în această primă
zi de ianuarie 2013 şi gândurile răzleţe ce mi-au traversat mintea cu câteva
ceasuri în urmă, în miez de noapte, însă vom trăi şi vom vedea. În fond, e doar
o altă alegere.
“We all make choices
in life. The hard thing is to live with them, and there ain't nobody that can help you with that.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu