redirect

duminică, 31 mai 2015

De azi, biciclim în familie!

Fac eu ce fac și ajung mereu la aceeași concluzie: nimic din ceea ce ni se întâmplă nu este întâmplător. Iar de data asta, zău că totul se așază într-un soi de idee-poveste care se potrivește de minune cu intențiile mereu și mereu amânate de prea multe ori. Dar să încep cu începutul, cu toate că nu știu nici eu prea bine care va fi fost acesta...


Se spune că mersul pe bicicletă nu se uită niciodată. Poate tocmai de aceea, amintirile care se nasc din el sunt și ele mereu vii. Dar nu despre amintiri vreau să vorbesc azi, ci mai degrabă despre coincidențe frumoase... Ieri scriam ceva despre petrecerea timpului în familie și, printre altele, mi-a trecut prin minte că mersul pe bicicletă poate fi o activitate excelentă de familie – acel ”quality time” despre care tot citesc peste tot că părinții ar trebui să îl petreacă cu copiii lor. Memoria mea involuntară a făcut brusc un salt în trecut – cu ceva timp în urmă, când am decis să renunțăm la un viciu care încă ne dă târcoale, am hotărât că banii pe care îi vom pune zilnic în cutiuța magică, ca dovadă a unuia dintre efectele secundare benefice ale renunțării la fumat, îi vom cheltui pe lucruri frumoase și sănătoase. Îmi amintesc că una dintre idei a fost atunci să îmi cumpăr o bicicletă, pentru că eu eram și sunt încă, la ora la care scriu aceste rânduri singura din familie care nu posedă încă un astfel de obiect. Nu renunțasem la ea, la idee adică, însă din ”n” motive care de fapt au același sinonim – comoditatea – am preferat să amân momentul. E drept că banii i-am cheltuit tot pe treburi sănătoase, așa că eram oricum cu inima împăcată.

Revenind la coincidențe... alaltăieri, când am mutat cele două biciclete mari ale familiei sus, în uscător, ca să eliberăm balconul, a revenit ideea... ”Auzi, dar ție când îți cumpărăm bicicletă, mami?”. Am zâmbit și am dat din umeri, fără să știu că momentul este, de fapt, mai aproape decât credeam...

Ieri toate au căpătat sens, în momentul în care, după o perioadă îngrozitor de aglomerată, am dat peste ultima lor ispravă 2.0 a celor de la blogalinitiative.ro, numită Săptămâna Bloggerului Biciclist, în care bloggerii sunt invitați să meargă timp de o săptămână cu bicicleta, între 1 și 7 iunie 2015, să folosească aplicația  i’Velo pentru telefon (pentru Android și iOS) și să scrie despre această experiență. Pe scurt, Săptămâna Bloggerului Biciclist este organizată de blogalinitiative.ro pentru a promova campania căreia i s-a alăturat și asociația Green Revolution, împreună cu Federația Europeană de Ciclism și alte 12 țări din Europa, care au lansat Bike2Work – o campanie care încurajează companiile să-și îndemne angjații să facă echipe și să vină la birou cu bicicleta. Blogalinititative.ro îndeamnă, așadar, bloggerii să meargă cu bicicleta în perioada 1 - 7 iunie, împreună cu câte doi prieteni (bloggeri sau nu) pasionați de pedalat și să se înscrie la Săptămâna Bloggerului Biciclist.


Punând cap la cap toate întâmplările astea al căror punct comun numai o minte complicată îl poate găsi, lucrurile stau cam așa: blogger sunt sau așa s-ar zice; bicicletă nu am (încă), dar de ceva vreme mi se atrage în mod constant atenția că fac notă discordantă cu restul familiei, așa că ar fi cazul să rezolv problema; plimbările în natură mă tentează teribil; timp cu familia încerc cu disperare să petrec cât mai mult în ciuda programului haotic pe care îl am... așa încât, cred că am suficiente motive pentru a lua o decizie importantă, de fapt două: îmi cumpăr bicicletă și mă înscriu la Săptămâna Boggerului Biciclist! Cu precizarea că nu voi merge cu bicicleta doar la muncă, ci voi petrece câte o oră pe zi biciclind cu familia mea. (Uite că am adoptat și un verb care începe să îmi sune teribil de bine).

De azi sau mai degrabă de mâine, căci n-aș vrea totuși să cumpăr prima bicicletă care îmi iese în cale fără să am câțiva termeni de comparație, vom bicicli în familie, adică ne vom da întâlnire în fiecare zi cel puțin câte oră (deocamdată) sub numele de FB DATE. Nu, numele nu are legătură cu întâlnirile pe Facebook, așa cum ar putea părea după sooritate, cu toate că ne întâlnim și pe Facebook, pentru că vrem ca și alții să ne urmeze exemplul. Family Biking D(ragoș)A(na)T(udor)E(lisa) (în varianta explicită de nume) este formată din subsemnata, Anamaria, din Elisa și din Dragoș, dar cum  orice echipă are nevoie de un suporter (sau chiar de mai mulți) și pentru că timp petrecut în familie înseamnă implicarea tuturor membilor ei, Tudor, secondat de Thor, ne va susține în aventura noastră biciclistă, deși tare mă tem că de fapt cei doi T ne cam vor încurca planurile. Va fi însă o experiență pe care ne-am propus să o transformăm în una dintre cele mai frumoase petrecute împreună în ultima vreme.

Așadar, vă provoc să fiți părtași la aventura Family Biking DATE – Biciclim înfamilie! (Va urma...)


Mami... deocamdată testând bicicleta...

Eli... nu prea încântată de poză și de rozul care se vrea schimbat

Tati... nu prea le are cu pozele, dar la biciclit ne întrece pe toți

Tudor și Thor, susținătorii echipei FB DATE... un duo inconfundabil



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu