Ce liberi am fi...

În euforia dimineții de azi, recapitulând în memorie tot felul de restanțe pe care le am față de mine însămi, mi-am amintit, printre altele, de o seară ciudat de frumoasă pe care am trăit-o cu ceva timp în urmă... pe 14 februarie. (văd deja zâmbete virtuale pe chipuri cunoscute). Nu, nu este vorba despre o siropoasă poveste cu inimioare și ursuleți de pluș sau mai știu eu ce alte obiecte impregnate de spiritul lui Eros și nici de vreo profundă istorie cu subînțelesuri. 

Detalii matinale

Se dă în mine în fiecare dimineață o luptă tăcută, dar cumplită între diurn și nocturn, între subconștientul încă îmbibat de vise haotice și conștiința deplină și perfect pragmatică a unei noi zile căreia sufletul trebuie să îi supraviețuiască... încă o dată și încă o dată... habar nu am până când.

Decalogul lui Chinezu pentru bloggeri (în relaţia cu agenţiile)

Aşa cum am mai spus-o, unul dintre motivele pentru care nu regret faptul că mi-am dat peste cap complet programul zilele trecute din cauza oboselii pe care a presupus-o, printre altele, experienţa SMS Bucureşti 2015, a fost faptul că am avut ocazia să revăd oameni dragi, a căror prezenţă nu are cum să nu te învioreze. Chinezu, zis şi Cristian China-Birta (sau invers), este unul dintre ei. Şi trebuie să recunosc că prezenţa sa la SMS Bucureşti 2015 a fost, de departe, momentul meu preferat. De ce? Simplu... pentru că, dincolo de orice altceva, pentru mine este exemplul perfect de om care şi-a făcut din pasiune o meserie şi invers, nu încetează să facă ceea ce face cu o pasiune, cu o seriozitate şi cu o naturaleţe copleşitoare, de-ţi vine să crezi că s-a născut cu bloggingul în sânge.

SMS Bucureşti 2015 – o experienţă cu şi despre oameni, gânduri, cuvinte

Atunci când m-am hotărât să particip la Social Media Summit 2015, nu ştiam mare lucru despre ce se va întâmpla acolo. De altfel, starea aceasta de incertitudine am păstrat-o până în dimineaţa în care mi-am lăsat intuiţia să mă conducă spre Howard Johnson Grand Plaza, locul unde urma să aibă loc evenimentul, convinsă fiind că nu am cum să mă rătăcesc în aglomeraţia matinală a unui Bucureşti îngheţat de nori bizari de februarie. Am pornit-o, aşadar, spre Piaţa Romană, cu un elan oarecum inexplicabil, după o călătorie cu trenul în care am fost înconjurată de câteva personaje tipice pe care musai le voi descrie pe undeva pe aici, aşa, de amorul artei, şi după cele câteva ore de somn din noaptea precedentă. Am ajuns la timp, iar din momentul în care m-am lăsat absorbită de aglomeraţia din holul unuia dintre etajele clădirii în care urmau să se întâmple surprizele pregătite de cei de la revista Biz, organizatorul evenimentului, am uitat complet şi de norii de afară, şi de orele nedormite, ba chiar şi de cele trei personaje groteşti cu care am împărţit compartimentul pe durata interminabilei călătorii spre capitală.

De ce merg la Social Media Summit 2015

Îmi trec de minute în şir prin faţa ochilor peisaje stranii, în care iarna îşi are încă urmele bine înfipte. Prin unele locuri peticele de zăpadă răzleţe se cârpesc cu fâşii de funze uscate făcând încă umbră pământului îngheţat. Îmi trec prin minte tot felul de amintiri legate de trenul spre Bucureşti şi îmi dau seama, deodată, că nu am mers niciodată iarna spre capitală cu trenul. Sau poate că e doar o falsă impresie. Nu are oricum importanţă, decât în ordinea firească a amintirilor mele, pur subiectivă, de altfel.

Vârste

Îmi tot croiesc în minte de ceva timp frazele acestea al căror obiect în sine rămâne încă fără contur precis. Nu ştiu dacă mi-am făcut un obicei (bun sau prost) din a medita fără scop anume la tot felul de sensuri în momente care pentru orice fiinţă devin simbolice prin natura lor. Şi probabil că nici nu are prea mare importanţă. Cert este că există mereu în mine ceva care se zbate să prindă formă în cuvinte şi amânarea permanentă în care îmi sugurm zbaterea aceasta necontenită nu face decât să intensifice agonia gândurilor răzvrătite în sentimente fără chip şi nume.

Echilibru

Dimineaţă. Raze căutându-şi calea prin ţesătura imperceptibilă spre sufletu-mi încă împovărat de somnul nesomn al unei nopţi pe sfârşite. Voce de înger născută în râset de minune mică. Zulufi ştrulubatici peste pleoape încă adormite. Priviri curioase de după un colţ de cearşaf ce ascund nerăbdarea ghiduşiilor unei jucării vii ce aşteaptă cuminte trezirea minunilor. Cuvinte, multe cuvinte ce îmi alunecă pe sub ochi, ca într-un scenariu de film citit în diagonală.