redirect

marți, 10 iulie 2012

Excesul de zel și prezumția de nevinovăție în supermarketurile românești


Poate că nu e cel mai potrivit titlu pentru câteva fraze pe care unii le vor considera fără rost. Suntem în România, deci ne așteptăm la orice, mai ales atunci când vine vorba de comercianți, nu? Ei bine, nu... uite că eu mă încăpățânez de fiecare dată să am pretenții de civilizație, chiar dacă, de cele mai multe ori mi se zâmbește stupid (cu subînțelesuri de genul Ce mai vrea și asta...?) sau, uneori, mi se răspunde prostește cu replici idioate, lipsite de bunul simț elementar. Trecând însă peste metafora titlului, iată, pe scurt situația hilară în care m-am aflat duminică seara în Carrefour Era – Iași. (Menționez că totul se întâmpla după o sâmbătă seara cu somn puțin, o duminică toridă și o călătorie cu mașina de la Pașcani la Iași pe aceeași vreme caniculară. Spun asta doar așa, ca să mi se acorde circumstanțe atenuante în privința nervilor exteriorizați subit...)

Așadar, duminică seara, lume puțină în complexul Era, numai bine de făcut rapid câteva cumpărături care să umple frigiderul rămas gol cât am fost la țară. Recunosc că nu mă încântă plimbatul căruciorului printre rafturile niciunuia dintre supermarketurile ieșene și că dacă, prin absurd, mi-aș dori să-mi induc o stare de iritare, acesta ar fi probabil mediul perfect pentru reușită. Oameni mulți care mereu găsesc un motiv să se îmbulzească, fie pentru promoții, fie la cabina de probă, fie la casă, oriunde... Personal format în majoritate din indivizi constipați, care se simt ofensați dacă le reproșezi ceva sau care au prea puțini neuroni ca să proceseze o informație despre un produs care te interesează... Lista e lungă și nu e cazul să aprofundăm acum subiectul. Duminică am mai adăugat însă încă un motiv care să mă facă să detest supermarketurile românești (știu eu bine ce spun!) și Carrefour-ul în mod special.

Concret... Soțul meu o ia înainte, în timp ce eu și Elisa intrăm într-un magazin cu articole pentru copii, situat chiar lângă intrarea în supermarket. Îl văd că gesticulează și conversează de zor cu un nene (că domn nu-i pot spune, oricât m-aș strădui) care înoată într-un sacou soios, negru-gri și poartă în piept cu mândrie un soi de insignă. Mă apropii, să văd care-i baiul. Nu puteți intra, zice nenea, decât dacă înfoliem rucsacul. Bine, îi explică soțul meu, dar v-am spus, nu avem în el niciun produs care s-ar putea găsi în Carrefour... și îi enumeră rapid ce conține rucsacul (unul mic, de altfel), specificându-i că avem în el batiste, biberon, scutece și alte produse pentru bebelușul aflat în căruțul pe care eu îl legănam de zor. Nenea se uită încurcat la el, apoi la mine și la căruț, de parcă ar fi încercat să evalueze probabilitatea ca noi să fim niște hoți camuflați, care au intenția de a ascunde prin rucsacul și așa plin cine știe ce comori care se aflau în Carrefour. Meditează o secundă, apoi zâmbește tâmp și ne spune că nu se poate. Dacă vrem să intrăm trebuie să ne înfolieze musai rucsacul. Bine domnule, zic, dar nu credeți că e exagerat? Dar poate am nevoie de vreun medicament pentru bebe, în jumatea de oră pe care o petrec în supermarket sau de biberon sau de... Tipul se uită vag încurcat la mine, clipește des, simte cu siguranță iritarea mea crescândă și caută cu disperare o soluție. Nu știu... zice încurcat. Apoi, cu un elan salvator – Așa scrie acolo, nu vedeți? Ridic ochii spre un carton pe care scrie într-adevăr că la intrarea în magazin trebuie înfoliate mai multe tipuri de bagaje, printre care și rucsacul (deși nu se specifică nicio dimensiune). Bun, zic, dar dacă nu am niciun produs similar cu cele comercializate și, în plus, vedeți că am în el obiecte pentru bebeluș, de care aș putea avea nevoie înăuntru, care e logica insistenței dumneavoastră? Răspunsul rămâne invariabil – Nu știu, așa scrie, eu nu-mi fac decât datoria! – iar enervarea mea e într-un crescendo alert. Al naibii datorie, dom’le! Cedez totuși, dar încerc să găsesc o cale de mijloc (cu toate că mă simt jignită de faptul că mi se pune din start eticheta de posibil hoț), care să mă scutească de alte explicații, la ieșire – Bine, înfoliați-l, dar dacă am nevoie de ceva din el să știți că rup folia dacă va fi nevoie. Nenea râde satisfăcut și-mi răspunde, plin de sine – Treaba dumneavoastră, dar să știți că la ieșire vă controlăm în el dacă nu e înfoliat. Gata, până aici! Izbucnesc – O să mă controlați pe naiba! Poate doar dacă vă spălați pe mâini înainte. Și apropo, nu vreți să înfoliați și căruțul, cu bebeluș cu tot? Că are buzunare mai mari decât rucsacul!!! Individul se uită ușor speriat de reacția mea și de tonul schimbat brusc, clipește iar încurcat, apoi își recapătă zâmbetul tâmp, găsind soluția salvatoare – Nu doamnă, nu se poate, că nu scrie și de căruț, nu vedeți? Numai de rucsac. No comment!

Post scriptum:

M-am lăsat în cele din urmă păgubașă, am înfoliat rucsacul și l-am desfoliat imediat cum am intrat în supermarket, mi-am făcut cumpărăturile (cu o lipsă de chef mai mare decât de obicei) și am rememorat instantanee cu supermarketuri din alte țări, în care am intrat de suficiente ori încât să știu că e stupid să ți se ceară să înfoliezi un rucsac la intrare pe motiv că, vezi doamne, e posibil să fii vreun infractor deghizat în om normal.

La ieșire, am observat în treacăt cum nenea în sacou soios își făcea în continuare cu mândrie datoria. Nu remarcase că, în timp ce înfolia de zor geanta prea mare a unei doamne, i-au scăpat vreo doi potențiali infractori cu poșete cam mari și cu ghiozdane în spinare care au intrat în magazin. Mi s-a făcut deodată o scârbă existențială, aceeași care mă face să constat fără rost, pentru a nu știu câta oară, că trăiesc într-o țară pe dos, în care anarhia domnește sub masca patriotismului ipocrit și din care nu am plecat atunci când am avut ocazia să o fac pentru că sunt prea sentimentală.

13 comentarii:

  1. Var'mea, să zici că nu există telepatie în cazul celor ca noi, știi tu la ce mă refer! Dacă nu, o să aștepți mult și bine, că aici la țară netul e limitat din motive de server cretin și webmaster și mai cretin - vorbesc de compania aia pentru femei cu produse bunicele și infrastructură IT din preistorie! În fine, am luat-o pe arătură...Ideea era că la 17:15 fix (m-a întrebat gâza mea cât e ceasul că se face seară....:) )am zis să intru pe aici să văd ce-ai mai pățit...și tu la 17:10 pui articolul...se vede că te-ai gândit la mine că nu aveam ce lectura...Glumesc, desigur. Îmi pare rău de nervii tăi, dar dacă mă întrebai, ți-aș fi spus că super-, ultra-, hyper, mini- și micromarketurile de la noi sunt de cacao. Pe vremea când Metro era maxim de stabiliment de genul ăsta, m-am dus cu vara Cristinei, Loredana, să cumpărăm diverse pentru bunică-sa. Cum la intrare nu ne-a cerut nimeni porcăria aia de card/legitimație, am intrat, am cumpărat, am plătit la casă și la ieșire, unde e nenea ăla care îți ștampila factura (de ce, n-am aflat nici până azi) îmi cere ceva care s-a dovedit a fi un fel de dovadă că am card de ăla și că am voie să intru în Metro. PE scurt, mă intreabă:
    - Păi, și voi doi cum ați intrat??
    Eu eram ceva gen „WTF, dude??”, dar am fost băiat salon și i-am răspuns simplu:
    - Pe ușă, de ce?
    - Păi, card, dovada, bla-bla-bla...
    Finalul: eu în parcare în mașină, cu cinci țigări fumate în așteptarea Loredanei care a trebuit să-și facă un fel de legitimație de o zi pentru a fi în „legalitate” cu factura aia...Și m-am uita și eu de curiozitate pe ea. Totul OK, până la rubrica ORAȘ unde scria .... GRECIA!!!! Că avea doar pașaportul la ea. Moment în care am demarat în trombă...
    P.S. Scuze de „articolul” ăsta care e un fel de roman-fluviu...
    SS indescifrabil Văr'tu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuzele nu-și au rostul, îmi place stilul tău inconfundabil de a comenta și așteptam reacția.:)) Destinul m-o fi îndemnat spre Carrefour, ca să am ce-ți oferi spre lectură, mai știi...:)) Și așa nu reușesc să postez cât de des mi-am propus (din motive de alea sinonime cu desenele tale animate), așa că încerc să nu ratez realitatea imediată, care dacă nu e fructificată pe moment se estompează. Altfel spus, nervii dispar și nu-mi mai vine nici să scriu despre... oricum, de săptămâna viitoare începem renovarea la apartament și urmează o serie lungă de cumpărături specifice (gresie, faianță, șuruburi și alte chestii), așa încât mă înarmez de pe acum cu răbdare, pentru orice eventualitate, pentru că altfel, vorba ta, se transformă totul în roman-fluviu și nu de alta, dar ar fi cazul să scriu și despre lucruri mai inteligente, nu?

      Ștergere
    2. Să purced ordonat, că mi se învălmășesc toate în cap (tocmai am ajuns de la piață, unde era o aglomerație ca-n mijlocul Manhattan-ului la oră de vârf):
      1. Am ajuns la casa mea unde netul nu vine prin bețe USB de la firma portocalie. Ergo, pot sta pe toate saiturile posibile și imposibile, nu am trafic limitat (Apropo, știai că marea tehnologie flash face trafic în prostie?).
      2. Da, orice lucru trebuie făcut la timpul lui, inclusiv postarea, că altfel se pierde din calitate...am și eu vreo două-trei „idei”, dar nu am prea avut timp. Acum că sunt acasă, o să văd ce și cum...
      3. Te compătimesc de pe acu' îl legătură cu „plimbatul” după cele necesare renovării, e multă bătaie de cap, ți-o spune unul trecut printr-o curățenie generală în apartament (și cu soție gata să nască) și printr-o experiență de izolat una bucată casă părintească/„bunicească”. E drept, nu am fost singur în niciunul din cazuri, dar responsabilitatea achiziționării de ... tot și toate a cam căzut în sarcina mea. și dacă ai baftă să dai peste un nene/o tanti care habar nu are ce vinde și tre' să cauți prin ditamai depozitu', ți-a pus Manitu mâna-n cap, termini treaba după a doua eră glaciară. Oricum, eu vă urez „Spor la treabă!” de pe acum și de-abia aștept să-mi mai dau cu părerea la postările tale despre primenirea casei...
      Tot văr'tu... :D

      Ștergere
  2. Ema Jalbă-Șoimaru10 iulie 2012, 20:34

    Să știi că asta cu înfoliatul e prostia celor din Carrefourul ăla, eu la București intru cu rucsaci, sacoșe, geantă și ce mai am fără probleme, cu condiția să n-am produse similare, dar asta e treaba mea să arăt, nu stă nimeni să controleze. Îți înțeleg însă nervozitatea, omul era/este un munte de prostie aflat la datorie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici în Iași nu e întotdeauna așa, chiar în Carrefour-ul ăsta am intrat de multe ori cu rucsăcelul respectiv. Probabil că era un angajat mai zelos de data asta...:)

      Ștergere
    2. Ema Jalbă-Șoimaru11 iulie 2012, 15:10

      În Billa din cartierul unde stau am pățit odată o fază simpatică. M-am dus cu copilul cu căruciorul, am făcut cumpărăturile, le-am pus în coș, le-am trecut prin casă și după ce-am ieșit, când le băgam în rucsac, afară, mi-am dat seama că rămăsese în coșul căruciorului un parfum Adidas neplătit (cutia neagră ca și materialul coșului, nu l-am zărit), cu care m-am întors și l-am dus la casă. Nu-ți povestesc consternarea casierei! Și că nu l-a văzut (a trecut, chipurile, în revistă coșul), și că m-am întors totuși să-l plătesc.

      Ștergere
  3. Fara a incerca sa ii tin partea sau sa par multumit de astfel de comportamente, tin sa mentionez urmatoarele in "apararea" individului. Cu siguranta era un "nene" la costum a carui varsta trecea usor 40, cu inteligenta si educatie demne de postul pe care il ocupa, a reactionat excelent in situatia data.
    Conform regulamentului postului sau era indreptatit sa infolieze rucsacul, mai mult in caz contrar risca sa fie penalizat probabil (de niste d'al de el mai mari in rang).
    Reactia lui din cele relatate e una dintre cele mai bune (nu ma refer la faptul ca era batut in cap) dar dupa cum suna nu a ridicat tonul dar si-a sustinut punctul de vedere cu o ironie tampa, fara a jigni in mod direct pe nimeni.
    Finalitatea din fericit a fost cea care si-o dorea toata lumea: angajatul multumit de inca o victorie asupra unui client cu iq mai mare, un client multumit ca a scapat de meltean si si-a desfacut multumit punguta cu cele necesare. singura diferenta este ca o data cu seara ajung fiecare la casa lui, angajatul desface o bere si vede meciul iar clientul face o baie rece la picioare si bea o pastila de cap.
    Doar din acest punct de vedere cine e mai castigat?

    Morala: astfel de specimene trebuie tratate cu aceeasi moneda. Da da da sa foliem... am trecut de intrare scot punga si gata. toata lumea e fericita.



    P.S. In plan general nu consider aceasta infoliere o modalitate de etichetare a hotilor ci mai mult o modalitate de a scuti clientul de o posibila casierita cu IQ "ridicat" care sa va cotrobaie rucsacul geanta sau ghiozdanul. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avea mxim vreo 30 de ani, dar nu asta e problema... Până la un punct așa mi-am zis și eu, că își face datoria și am încercat să trec peste singura lui explicați („Așa scrie pe carton...”), dar am izbucnit când mi-a zis de faza cu controlatul la ieșire. Probabil că era mai bine dacă tăceam și desfoliam în interior și îmi vedeam de treaba mea. Nervii erau și pe fondul de oboseală descris la început (cerusem circumstanțe atenuante de altfel... :) ) și, acum, citind ce a scris Ema, îmi dau seama că am intrat cu rucsacul respectiv de zeci de ori în același Carrefour fără să mă pună cineva să înfoliez. Dar probabil că ăsta era vreun angajat nou, mai specializat decât cei anteriori, cine știe... Acuma că mi-au trecut nervii și îmi savurez liniștită cafeaua, chiar mă gândesc ce e și cu înfoliatul ăsta. E drept, se fură mult în România și îmi imaginez că sunt destui hoți care preferă să își bage o doză de bere sub tricou și să se facă nevăzuți decât să o plătească la casă, dar în mintea mea de om normal lucrurile nu se leagă totuși.Și mă îndoiesc totuși că acel cineva care a făcut regula asta s-a gândit la sărmanul client, posibilă victimă a casieriței. Poate mai degrabă s-a gândit la profitul farmaciei din interior (deși parca nu mai este) de pe urma cumpărării de pastile de cap. :) În tot cazul, mulțumesc pentru morală. Data viitoare cu siguranță așa voi proceda.

      Ștergere
    2. ...în mintea mea de om normal...” Asta e părerea nostră despre noi înșine (parcă asta e forma corectă la nația asta de pronume, nu știu cum se cheamă exact, dar tu știi sigur despre ce vorbesc...), dar câteodată nu mă pot abține să nu mă întreb dacă nu cumva gratiile de la secțiile de nebuni nu sunt puse acolo să ne țină pe (unii dintre) noi afară, nu pe nefericiții aia în interior...

      Ștergere
    3. Normalitatea e oricum relativă și convențională, așa că s-ar putea să ai dreptate...

      Ștergere
    4. Normalitatea e oricum relativă și convențională, așa că s-ar putea să ai dreptate...

      Ștergere
  4. Trebuia sa pleci, sa nu-ti faci cumparaturile acolo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scurt și pragmatic! Numai că asta presupunea întors la mașină, pliat căruț, luat bebe mofturos în brațe, mers în alt supermarket și deja era aproape ora 9 seara, duminică, așa că nu erau foarte multe opțiuni. Pe moment, nu mi s-a părut o soluție ideală. Dar într-un alt context, probabil că aș fi făcut și asta, cu toate că tot eu luam pastila de cap acasă...:)

      Ștergere