redirect

joi, 16 august 2012

Dimineață cu parfum de bebeluș


S-a întâmplat cu câteva zile în urmă, după una dintre nopțile chinuitor de calde din ultima vreme... Mi-am promis că nu voi uita să transform în cuvinte revelația acelei dimineți, dar era cât pe ce să se întâmple. Noroc că în casă mai există încă un bebeluș care îmi reactivează zilnic memoria sentimentală...

Temperatura insuportabilă din ultimele săptămâni mi-a transformat nopțile de vară, pe care cândva adoram să le fac nopți albe, în chinuitoare peripluri nocturne între dormitor, pătuțul lui Tudor, bucătărie, baie și, în cele din urmă, camera Elisei. Mereu același traseu, cu mici variații date de obstacole pe care le întâlnesc în cale – vreun papuc rătăcit pe hol sau bicicleta Elisei de care uit mereu să mă feresc. Fiecare oprire are un scop precis – Tudor mă trezește de vreo două ori din cauza setei, bucătăria mă ademenște cu feliile de pepene lăsate special în frigider de seara, pentru momente de revigorare nocturnă, iar baia îmi oferă soluția salvatoare, un duș în miez de noapte, în cazuri extreme (care în ultima vreme n-au lipsit deloc...). Camera Elisei e destinația finală – acolo e mai răcoare, mai ales spre dimineață, când se încheie popasurile prin celelalte unghere ale aprtamentului. Pe Elisa o găsesc de fiecare dată în aceeași ipostază drăgălașă – întinsă pe tot patul, printre tigruțul Nunu, iepurașul Dada și alte câteva animale de pluș rătăcite printre cearșafuri, cu ursoaica Izabela în brațe sau pe post de pernă și cu aceeași replică somnoroasă... Mi-e sete mami! După ce bea apă, îmi face loc lângă ea. S-a obișnuit (și cred că-i plac) cu intruziunile acestea nocturne ale mele în spațiul magic care e camera ei. Deduc asta din felul ștrengar în care-mi spune uneori seara – Mami, poți să dormi cu mine dacă vrei, e mai răcoare la mine! Ca și cum ei nici nu i-ar păsa dacă dorm sau nu acolo… când, de fapt, știu că-și dorește asta în fiecare seară, de când era bebeluș. Mă fac că n-o aud sau îi spun în treacăt că mă mai gândesc. Și, nici eu nu știu de ce, amân mereu momentul în care mă cuibăresc lângă ea și dorm liniștită o oră, două, până se face dimineață de-a binelea.

De obicei mă trezesc înaintea ei. O las să-și termine visele de copil, ascunse-n zulufii care-i acoperă chipul candid. Asta dacă nu i-l acoperă Izabela cea roz, care până dimineața trece prin adevărate probe olimpice, de la aruncatul pe jos până la săritura pe birou și ascunsul sub pat. În dimineața cu pricina s-a întâmplat însă ca Tudor să se trezească și el mai târziu... Nici soarele care răsărise deja demult, nici cafeaua lăsată pe masa din bucătărie, care-și epuizase deja aroma prin celelalte camere n-au reușit să mă trezească din vise pe care aproape niciodată nu mi le amintesc. Am simțit însă pe gât respirația fină a unui năsuc firav și două buze zglobii lipindu-mi-se timid de umăr. Am tresărit probabil... Cuvintele mi se par acum prea goale ca sa poată exprima exact sentimentul din secunda aceea, secunda în care, deschizând ochii, am zărit-o pe Elisa lângă mine. Mă sărutase pe gât, la fel cum făceam eu când ea era bebeluș și-mi era atât de drag să o trezesc dimineața astfel. S-a tras repede înapoi, ca și cum n-ar fi vrut ca eu să știu că făcuse asta. Sau...poate că nu vroia să mă trezesc, cine știe. I-am făcut jocul și am închis ochii, ca și cum clipirea de dinainte fusese doar în somn. Am continuat să ne privim – eu printre gene, pe furiș, ea curioasă, simțind parcă păcăleala. În cele din urmă s-a depărtat ușor, în vârful degetelor, până a dispărut în camera de-alături.

Am lăsat razele să-mi deschidă ochii. Dincolo se auzeau deja chicoteli și gângureli…ca-ntr-un vis cu joc de copii. Am mai închis o dată ochii înainte să mă ridic, ca și cum aș fi vrut să-mi întipăresc în memorie sărutul acela cu parfum de bebeluș care-mi transformase dimineața într-o clipă de magie. Mânuțe mici, ochi mari și somnoroși, zâmbete... toate mi s-au perindat într-o secundă prin minte, venite brusc dintr-un trecut care uneori mi se pare atât de îndepărtat. Apoi, am deschis ochii și am zâmbit la gândul că dincolo mă așteptau alte mânuțe și alți ochi mari. Tudor se trezise deja de mult timp, iar Elisa îi explica de zor că mama e obosită și trebuie să mai doarmă un pic...

2006...

...2012