redirect

duminică, 23 martie 2014

Agonie planetară

El şi Ea –
două planete suspendate în capete de curcubeu.

Se întâlneau uneori
în eclipse totale
ascunse-n lanuri multicolore de flori.
Se roteau încet,
în ritmuri bizare,
pe orbite imaginare 
din galaxii necunoscute
şi-şi şopteau adevăruri sublime
prinse în aripi 
de vise pierdute.

Apoi,
în vârtejuri de frunze interstelare,
se pierdeau agonic,
scufundându-se-n mare.

Apoi, din nou,
se rostogoleau agonic
pe fâşii colorate, în drepte paralele,
croindu-şi zadarnic
drum printre stele.

Alergau nebuneşte
în sus şi în jos,
fără să ştie că totul era de prisos.
Se ciocneau uneori,
ca din întâmplare,
frângându-se iar în semne colorate de-ntrebare.

Când oboseau,
se întorceau
în capete de curcubeu,
fiecare într-al său;
şi încercau să-nţeleagă
Ceva
din agonia lor de peste an,
fără să-şi facă însă vreun plan.

Rămâneau mereu
aşa:
două colţuri rupte dintr-o stea –
El şi Ea...

suspendaţi în capete de curcubeu,
aşteptând zadarnic
eclipse,
miracole,
vise –

Acum, niciodată, mereu.

Un comentariu:

  1. Amandoi viseaza la fericire,
    Impreuna urasc singuratea
    Dar uita,mereu,
    Pentru a fi pe Curcubeu,
    A fost nevoie de o ploaie de vara…

    RăspundețiȘtergere