redirect

marți, 20 mai 2014

Campanie prin sms – ingeniozitatea de pe urmă a politicianului român

A se înţelege dintru început că nu am nimic special cu politicienii, deşi e la ordinea zilei ca tot omul să-i facă în toate felurile, cu ou şi cu oţet, cum s-ar spune. Am, poate, doar cu unii dintre ei, când mă mai apucă aşa, câte o revoltă existenţială profund ancorată în meandrele concretului, ca să ne bălăcim puţin într-un limbaj de lemn, necesar creării unui eventual captatio pentru istorisirea pe care urmează să v-o împărtăşesc. Trecând peste titlu, căci de la el pornisem, trebuie să recunosc că noi, românii (a se citi “unii dintre noi”), avem o imaginaţie foarte bogată. O dovedeşte nu numai folclorul nostru plin de basme, de cimilituri şi legende, ci, în vremuri mai noi, felurile numeroase în care se fură, se minte şi se amăgeşte pe toate căile. De la metodele din ce în ce mai performante de copiat la bac la tunurile evazioniste pe care le dau unii pe spinarea altora, totul, dar absolut tot ce se întâmplă în viaţa cotidiană a românilor, privită în ansamblul ei, este rezultatul unei forme de ingeniozitate cu manifestări de la ridicol la bizar, trecând prin grotesc şi tragi-comic. Să nu filosofăm prea adânc totuşi… Nu de alta, dar ne-am putea procopsi cu cine ştie ce acuze ingenioase…


Revenind la întâmplarea care generează rândurile de faţă… cu două zile în urmă am primit un sms electoral, de la un oarecare partid, a cărui abreviere este, culmea, ANA, în care sunt îndemnată să salvez agricultura României, trimiţând-o în Parlamentul European. Şi l-am primit nu o dată, ci de două ori, de pe două numere diferite, aşa, ca să-l ţin minte, cu indicaţii precise despre poziţia şi simbolul unde trebuie pusă ştampila, semnat de un anume politician X pe nume Stelian Fuia, pe care eu ar trebui adică să-l votez ca să transporte agricultura în Parlamentul European. Mă mir că nu au indicat şi mâna cu care trebuie ţinută ştampila, unii cu siguranţă ar avea nevoie, la cât de absurdă şi superficială mi se pare această campanie electorală, plină de lozinci goale şi de nonsensuri pe care cetăţeanul trebuie să le înghită, ca să-şi exercite dreptul de cetăţean european. Am primit, aşadar, îndemnuri electorale prin sms, lucru care, în primă fază m-a amuzat, dar care, după câteva minute de reflecţie, mi-a dat o stare de enervare, amestecată cu un dezgust profund de felul în care unii înţeleg să promoveze ceva, cu atât mai mult cu cât acel ceva nu e un covrig la promoţie, ci se presupune că ar trebui să fie parte din viitorul nostru. Trecând peste faptul că mi se pare total de prost gust să te foloseşti de nişte baze de date pe care, în mod normal, nu ai niciun drept să le foloseşti, n-am nimic împotriva ideii în sine de a face campanie prin sms. Până la urmă contează efectul, nu? Mă irită însă ideea că la celălalt capăt al firului imaginar, vreo câteva zeci de tineri fără ocupaţie se mulţumesc cu nişte bani de buzunar uşor câştigaţi pentru câteva apăsări de taste, trimiţând într-o veselie astfel de sms-uri despre care, probabil că habar nu au pentru ce le trimit. Sau poate că or fi inventat vreo maşinărie care le trimite automat, cine ştie… În orice caz, încercarea mea de a suna la numerele respective, aşa, de dragul dreputului meu de cetăţean care vrea să fie informat şi nu să i se spună ca unui cretin unde să pună ştampila că aşa are chef X sau Y, a eşuat lamentabil în câteva apeluri respinse. La o adică puteau fi şi mai ingenioşi, dacă băgau un ton de robot care să-mi spună că momentan domnul Fuia tratează alte apeluri, lămurind alţi cetăţeni europeni de ce trebuie musai să voteze tractorul…

Lăsând gluma la o parte, mărturisesc că mă apucă un val de nervi crescând exponenţial, la gândul că toată această campanie, cu sms-uri, mici, concerte şi megafoane urlând pe stradă e o mare bătaie de joc. Îmi amintesc cât suflet am pus în vara trecută alături de copiii din proiectul EUROLIIS ca să convingem oamenii să meargă la vot, ca să le explicăm tinerilor de ce este important să-şi exercite acest drept. La ce bun, mă întreb acum… aproape de finalul unei campanii electorale în care nu mi-au atras atenţia decât acţiuni populiste, în care omului i se dictează ce să facă… şi cam atât. De acord, orice campanie are nevoie de sloganuri, de simboluri, de imagine, de forme frumoase, care să atragă atenţia… dar fondul, fondul unde este, domnilor politicieni? Ei na... o fi şi el pe undeva, la plimbare cu tractorul prin alte galaxii, la adăpost de ochiul critic al unora dintre noi care mai şi gândesc. În fine… Una peste alta, avem n-avem ce, peste câteva zile votăm. Sau… votăm?!