Midnight cooking

E trecut de miezul nopţii de mai bine de o oră. Aud prin geamul întredeschis foşnet de frunze deocheate de vânt, întrerupte sporadic de vreo vietate rătăcită printre ele, care-şi mormăie visul primitiv de primăvară eternă. Lumini aprinse în toată casa îmi dau o senzaţie bizară de deja-vu – linişte aparentă punctată ritmic de ticăitul unui ceas imaginar pe care-l aud uneori şoptindu-mi că mâine e cea mai lungă zi de şcoală şi de foiala lui Thor, care mă priveşte nemulţumit, ridicând alene din când în când câte o pleoapă.

Remember – EUROLIIS – Drepturile noastre în Uniunea Europeană (Tu cu cine votezi?)

De ceva vreme îmi tot revizuiesc lucruri amânate, lăsate baltă în momente de lipsă totală de inspiraţie sau pur şi simplu făcute pe fugă, într-o goană nebună şi într-o încercare disperată de a recupera nu timp, pentru că unele lucruri sunt ireversibile, ci experienţe irosite sau nefructificate aşa cum îmi propusesem să o fac. Caut nu scuze, ci explicaţii care să mă convingă că eu am fost cea care a neglijat, a amânat, a triat prost şi că tot eu trbui să fiu cea care va readuce lucrurile la o altfel de normalitate.

Pâine gratis, că circ avem destul!

Se cuvine poate, de la bun început, să precizez că postarea de faţă nu este una publicitară şi că pur şi simplu aşa mi-a venit, dintr-un exces de bună dispoziţie, probabil, să-i laud pe nişte oameni a căror iniţiativă m-a uimit prin simplitatea ei.

O dimineaţă...

Timpul... uneori mă lupt cu el până la epuizare (a mea, desigur), deşi ştiu mereu că finalul este întotdeauna acelaşi – o acută conştiinţă a relativităţii (a lui, desigur... deşi, în ultima vreme, în egală măsură a fericirilor şi a spaimelor mele). Ce-mi place teribil este că de fiecare dată când mă simt parte a unor mici revelaţii temporale am aşa... un sentiment boem al unei eternităţi râvnite mereu, în orice lucru minunat pe care îl trăiesc. Bunăoară dimineaţa aceasta...

Agonie planetară

El şi Ea –

două planete suspendate în capete de curcubeu.

Baladă pentru un vis candid

Ni se întâmplă uneori în copilărie miracole al căror sens nu-l percepem pe moment, dar care rămân suspendate undeva în fiinţa noastră, aşteptându-şi clipa de revelaţie supremă, în care sensul devine posibil. Se transformă treptat în amintiri dragi, care ni se abat prin suflet ori de câte ori viaţa nu îşi urmează cursul aşa cum credeam că o va face, trăgându-ne după ea, ca să nu rămânem prizonieri în propriile realităţi trecătoare. Culori estompate de vreme, sunete al căror ecou rezonează peste timp, parfumuri tandre, venite dintr-o altă lume căreia i-am aparţinut cândva cu toată fiinţa... Vise de copil adunate-n fire de praf care s-a pus peste tot ceea ce cândva era paloare şi inocenţă...

Distopii temporale

„Pentru toate există o vreme şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său: un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri; un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge; un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca; un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi; un timp pentru a jeli şi un timp pentru a râde; un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa; un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge pietre; un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de îmbrăţişări; un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde; un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca; un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase; un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi; un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî; un timp pentru război şi un timp pentru pace.” (Eclesiastul)

Uneori căutăm cuvinte potrivite ca să exprimăm gânduri şi simţiri al căror nume nu ni se defineşte decât târziu, mult prea târziu, după ce starea latentă în care au plutit prea mult timp le-a transformat în entităţi indescifrabile sau în nonsensuri lingvistico-sufleteşti. Alteori cuvintele ne caută… şi spre deosebire de noi, biete fiinţe pasagere prin vâltoarea lumii, ele, cuvintele nu-şi abandonează niciodată căutările. Cuvintele nu obosesc niciodată şi scriu pe suflet cu urme adânci, indiferent când se întâmplă miracolul înţelegerii…