Matineu la capăt de linie

Soare blând, de primăvară întârziată, aruncându-şi razele pe un peron pustiu, la capătul căruia se prefigurează o agitaţie molcomă de dimineaţă începută prea devreme; şuier înfundat, pierdut printre blocuri scorojite adulmecând încă amprentele gri ale nopţii şi peste toate un zumzet crescând ce anticipează vacarmul de peste zi – nimic altceva decât preludiul unei zile obişnuite, a cărei viaţă se epuizează uniform, în aceleaşi limite temporale măsurate ritmic de şuierul trenurilor care vin şi pleacă.

Cu un pas mai aproape de Europa

De câţiva ani încoace, pe 9 mai, românii serbează, cum ştiu ei mai bine, Ziua Europei. Concerte, expoziţii, dezbateri, activităţi sportive, mitinguri, conferinţe şi o sumedenie de alte forme de manifestare publică a unor idealuri, mulţumiri, speranţe, aşteptări faţă de ceea ce înseamnă sau ar putea înseamna în viitor Uniunea Europeană umplu agendele culturale şi social-politice ale multor localităţi din România care se aliniază astfel, tradiţiei europene de celebrare a zilei de 9 mai. Ce înseamnă pentru românul de rând acest lucru? Cu siguranţă pentru unii înseamnă ceva, pentru alţii mai nimic. Cert este că, sub o formă sau alta, este o zi în care oamenii au ocazia să afle mai multe despre Europa, în moduri inedite, prin manifestări pe care reprezentanţii UE le gândesc pentru a atrage atenţia cetăţenilor europeni asupra conceptului în sine de Uniune Europeană şi asupra lucrurilor benefice pe care acesta le reprezintă pentru fiecare dintre ei.

Ziua Europei – pe scurt

Judecaţi cum vreţi această postare, dar un impuls de moment, prelungit într-o dorinţă altruistă de a lumina unele capete în care mai există încă umbre, mă face să dau copy – paste unui fragment din finalul comunicatului de presă pe care l-a transmis Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti. Nu mi-o luaţi în nume de rău, dar mă irită feelingul că diseară la ştiri voi vedea iarăşi sondaje din acelea jenante la care reporterii români sunt specialişti, în care bieţi oameni copleşiti de probleme ori adolescenţi cu mintea împrăştiată cine ştie pe unde şi afişând un zâmbet cool vor fi întrebaţi ce semnificaţie are ziua de 9 mai şi vor da din umeri sau, mai rău, vor scoate pe gură cine ştie ce răspunsuri  simpatice care nu le vor scăpa în mod sigur nici mondenilor, nici cârcotaşilor, nici altor români specialişti în a-i arăta cu degetul pe alţii. Aşa că, scurt, fără alte explicaţii inutile, iată pasajul cu pricina:

Ziua Europei – 9 mai

La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi. La Paris, în acea zi, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte patru state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.

Ministrul francez a propus atunci crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.

În 1985, liderii Comunității Europene, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.

Cine ştia deja lucrurile de mai sus, să-mi ierte intenţia educativ-cultural-moralizatoare, iar cine nu... acum ştie. Şi cu asta, iată că inaugurez şi o rubrică nouă pe blog, pe care o coc în minte de ceva vreme. Explicaţiile, mai târziu. (Va urma... rubrica, desigur...).

Midnight cooking

E trecut de miezul nopţii de mai bine de o oră. Aud prin geamul întredeschis foşnet de frunze deocheate de vânt, întrerupte sporadic de vreo vietate rătăcită printre ele, care-şi mormăie visul primitiv de primăvară eternă. Lumini aprinse în toată casa îmi dau o senzaţie bizară de deja-vu – linişte aparentă punctată ritmic de ticăitul unui ceas imaginar pe care-l aud uneori şoptindu-mi că mâine e cea mai lungă zi de şcoală şi de foiala lui Thor, care mă priveşte nemulţumit, ridicând alene din când în când câte o pleoapă.

Remember – EUROLIIS – Drepturile noastre în Uniunea Europeană (Tu cu cine votezi?)

De ceva vreme îmi tot revizuiesc lucruri amânate, lăsate baltă în momente de lipsă totală de inspiraţie sau pur şi simplu făcute pe fugă, într-o goană nebună şi într-o încercare disperată de a recupera nu timp, pentru că unele lucruri sunt ireversibile, ci experienţe irosite sau nefructificate aşa cum îmi propusesem să o fac. Caut nu scuze, ci explicaţii care să mă convingă că eu am fost cea care a neglijat, a amânat, a triat prost şi că tot eu trbui să fiu cea care va readuce lucrurile la o altfel de normalitate.

Pâine gratis, că circ avem destul!

Se cuvine poate, de la bun început, să precizez că postarea de faţă nu este una publicitară şi că pur şi simplu aşa mi-a venit, dintr-un exces de bună dispoziţie, probabil, să-i laud pe nişte oameni a căror iniţiativă m-a uimit prin simplitatea ei.

O dimineaţă...

Timpul... uneori mă lupt cu el până la epuizare (a mea, desigur), deşi ştiu mereu că finalul este întotdeauna acelaşi – o acută conştiinţă a relativităţii (a lui, desigur... deşi, în ultima vreme, în egală măsură a fericirilor şi a spaimelor mele). Ce-mi place teribil este că de fiecare dată când mă simt parte a unor mici revelaţii temporale am aşa... un sentiment boem al unei eternităţi râvnite mereu, în orice lucru minunat pe care îl trăiesc. Bunăoară dimineaţa aceasta...