Româna la Bruges – o inițiativă europeană marca ICR Bruxelles

Româna ca limbă străină… cam ce vă sugerează sintagma asta? Cu siguranță pe mulți îi va fi ducând cu gândul la examenul de bacalaureat și la perlele tragicomice de care sunt pline paginile scrise de tinerii absolvenți de liceu, însă nu, nu despre fenomenul în cauză este vorba, ci chiar despre studiul limbii române ca limbă străină într-un oraș de poveste, în care nu m-aș fi gândit vreodată că voi găsi pusă în practică o astfel de inițiativă – la Bruges. În cele trei săptămâni petrecute în septembrie anul trecut la Bruxelles, din care am rămas cu multe datorii de suflet față de oameni dragi pe care i-am cunoscut acolo, dar pe care le voi transforma în săptămânile acestea de primăvară în rânduri scrise cu drag despre experiențe frumoase, am ajuns și la sediul Institutului Cultural Român din Bruxelles, din Rue Gabrielle. Aici am aflat, printre altele, despre modul în care limba română a devenit, din anul academic 2014 – 2015, limbă străină de studiu la Bruges, alături de engleză, franceză, germană și alte limbi studiate în cadrul cursurilor de la Colegiul Europei din Bruges. Despre această inițiativă am discutat cu Mirona Magearu, sufletul acestui proiect frumos, într-un dialog virtual pe care agendele încărcate ale amândurora nu l-au lăsat să se materializeze și într-o întâlnire despre care sunt convinsă că s-ar fi alăturat celor de suflet din experiența mea belgiană. Cu speranța / promisiunea că în următoarea călătorie la Bruges acest dialog va deveni cât se poate de real, iată lămuririle Mironei cu privire la ideea introducerii cursurilor de limbă română în programa studenților de la Bruges:

Scurtul drum de la ignoranță la dependență sau cum am devenit fan GoT

Am mai spus-o și o voi spune întotdeauna, mai ales atunci când ceea ce ni se întâmplă are în sine și un strop de magie: totul, absolut totul are un sens care, mai devreme sau mai târziu ni se revelează. Mi-a trecut prin minte din nou ideea aceasta devenită laitmotiv al existenței mele, cu o săptămână în urmă, când încă nu eram hotărâtă dacă să răspund sau nu provocării de a participa la Urzeala Bloggerilor, o nouă ispravă simpatică a celor de la blogalinitiative.ro pe care nu-i mai vizitasem virtual de ceva vreme.

Ce liberi am fi...

În euforia dimineții de azi, recapitulând în memorie tot felul de restanțe pe care le am față de mine însămi, mi-am amintit, printre altele, de o seară ciudat de frumoasă pe care am trăit-o cu ceva timp în urmă... pe 14 februarie. (văd deja zâmbete virtuale pe chipuri cunoscute). Nu, nu este vorba despre o siropoasă poveste cu inimioare și ursuleți de pluș sau mai știu eu ce alte obiecte impregnate de spiritul lui Eros și nici de vreo profundă istorie cu subînțelesuri. 

Detalii matinale

Se dă în mine în fiecare dimineață o luptă tăcută, dar cumplită între diurn și nocturn, între subconștientul încă îmbibat de vise haotice și conștiința deplină și perfect pragmatică a unei noi zile căreia sufletul trebuie să îi supraviețuiască... încă o dată și încă o dată... habar nu am până când.

Decalogul lui Chinezu pentru bloggeri (în relaţia cu agenţiile)

Aşa cum am mai spus-o, unul dintre motivele pentru care nu regret faptul că mi-am dat peste cap complet programul zilele trecute din cauza oboselii pe care a presupus-o, printre altele, experienţa SMS Bucureşti 2015, a fost faptul că am avut ocazia să revăd oameni dragi, a căror prezenţă nu are cum să nu te învioreze. Chinezu, zis şi Cristian China-Birta (sau invers), este unul dintre ei. Şi trebuie să recunosc că prezenţa sa la SMS Bucureşti 2015 a fost, de departe, momentul meu preferat. De ce? Simplu... pentru că, dincolo de orice altceva, pentru mine este exemplul perfect de om care şi-a făcut din pasiune o meserie şi invers, nu încetează să facă ceea ce face cu o pasiune, cu o seriozitate şi cu o naturaleţe copleşitoare, de-ţi vine să crezi că s-a născut cu bloggingul în sânge.

SMS Bucureşti 2015 – o experienţă cu şi despre oameni, gânduri, cuvinte

Atunci când m-am hotărât să particip la Social Media Summit 2015, nu ştiam mare lucru despre ce se va întâmpla acolo. De altfel, starea aceasta de incertitudine am păstrat-o până în dimineaţa în care mi-am lăsat intuiţia să mă conducă spre Howard Johnson Grand Plaza, locul unde urma să aibă loc evenimentul, convinsă fiind că nu am cum să mă rătăcesc în aglomeraţia matinală a unui Bucureşti îngheţat de nori bizari de februarie. Am pornit-o, aşadar, spre Piaţa Romană, cu un elan oarecum inexplicabil, după o călătorie cu trenul în care am fost înconjurată de câteva personaje tipice pe care musai le voi descrie pe undeva pe aici, aşa, de amorul artei, şi după cele câteva ore de somn din noaptea precedentă. Am ajuns la timp, iar din momentul în care m-am lăsat absorbită de aglomeraţia din holul unuia dintre etajele clădirii în care urmau să se întâmple surprizele pregătite de cei de la revista Biz, organizatorul evenimentului, am uitat complet şi de norii de afară, şi de orele nedormite, ba chiar şi de cele trei personaje groteşti cu care am împărţit compartimentul pe durata interminabilei călătorii spre capitală.

De ce merg la Social Media Summit 2015

Îmi trec de minute în şir prin faţa ochilor peisaje stranii, în care iarna îşi are încă urmele bine înfipte. Prin unele locuri peticele de zăpadă răzleţe se cârpesc cu fâşii de funze uscate făcând încă umbră pământului îngheţat. Îmi trec prin minte tot felul de amintiri legate de trenul spre Bucureşti şi îmi dau seama, deodată, că nu am mers niciodată iarna spre capitală cu trenul. Sau poate că e doar o falsă impresie. Nu are oricum importanţă, decât în ordinea firească a amintirilor mele, pur subiectivă, de altfel.