redirect

joi, 1 noiembrie 2012

Limba română în variantă „made in China” sau cum i-am cumpărat copilului meu scaun de preşedinte


Recunosc de la bun început că sufăr de anumite obsesii atunci când vine vorba de utilizarea corectă a limbii române, lucru lesne de înţeles, dată fiind natura profesiei mele. Desigur, asta nu-mi dă dreptul să mă iau de oricine face vreo greşeală de exprimare în minunata noastră limbă maternă şi, cu atât mai puţin să am pretenţii stupide de corectitudine lingvistică atunci când vine vorba de vreun prospect sau de vreun manual de utilizare a vreunui produs revoluţionar intrat în circuitul comercial românesc. La urma urmei, pragmatic gândind, importantă este înţelegerea mesajului. Schilodirea limbii, fenomen din ce în ce mai des întâlnit oriunde mi se opreşte privirea, trece de cele mai multe ori neobservată. N-ar fi nici asta o tragedie, n-a murit încă nimeni din cauza unei cratime folosite incorect sau a vreunui barbarism cu pretenţii de neologism, dar nu se ştie niciodată până unde pot merge lucrurile. Cine ştie dacă nu cumva peste vreo câteva secole nu ne vom întoarce (aşa, de dragul exemplificării mitului eternei reîntoarceri) la practici de comunicare ancestrale. Dar să n-o lungesc prea mult cu metaforele, că s-ar putea să-mi sporesc inutil numărul duşmanilor lingvistici şi zău că nu acesta este scopul prezentelor rânduri.

Iată, pe scurt, anecdota... Cu ceva timp în urmă m-am decis să profit de binefacerile inginereşti în materie de recuzită utilă creşterii bebeluşilor. Încă de când s-a năcut, Tudor a fost răsfăţat cu cadouri, care mai de care mai drăgălaşe, unele utile, altele amuzante, altele numai bune de torturat părinţii. Scăunelul de masă fusese promis de mătuşica „preherată”, aşa că nu am lăsat pe nimeni să mai facă vreo altă ofertă. Şi cum în primele luni un astfel de cadou ar fi fost o mobilă inutilă în apartamentul nostru neîncăpător, am amânat momentul achiziţionării lui. Zilele au trecut însă pe nesimţite şi momentul diversificării (iată ce cuvânt minunat...) a readus în discuţie mobila cu pricina, recte cadoul promis. Am pornit aşadar în căutarea scăunelului perfect care, ca orice lucru perfect, nu există. Ştiam de la bun început asta, însă ne-am înarmat cu răbdare. După un lung periplu prin magazine de profil în vederea prospectării pieţei, am ajuns la concluzia că nu meriă totuşi să aruncăm un salariu pe un scaun fiţos care, cel mai probabil, va ajunge în final tot pe post de mobilă ambulantă. Din multitudinea de oferte, care mai de care mai „tunate” şi mai sofisticate, am ales, aşadar, un model care ni s-a părut cât de cât apropiat de scopul pentru care fusese proiectat şi al cărui preţ nu sfida încă bunul simţ. Vânzătoarea ne-a explicat toate manevrele necesare plierii şi reglării dimensiunilor, ba chiar ne-a făcut şi o demonstraţie practică. Nu erau prea multe butoane, însă erau suficient de multe ca să-mi încarc inutil memoria, aşa că am întrebat politicos: Are şi instrucţiuni de utilizare în limba română?. Doamna îmi răspunde binevoitoare: A, da, are, dar nu vă folosesc la nimic alea... Ei aş, îmi spun în gând, cum să nu-mi folosească? Te pomeneşti că oi fi uitat să citesc în limba română. Am luat instrucţiunile, cu intenţia măreaţă de a le studia pe îndelete acasă. Toată lumea era mulţumită – oamenii îşi vânduseră produsul, mătuşa scăpase de grija cadoului, Tudor avea jucărie nouă, iar eu... eu avea să mă procopsesc cu cea mai hilară experienţă lingvistică din câte mi-a fost dat să întâlnesc până acum. Şi aici începe aventura...

Ajunşi acasă, ne-am grăbit să testăm „giucăreaua”. Şi cum mă încăpăţânasem să nu-mi irosesc neuronii reţinând explicaţiile vânzătoarei, am căutat prin cutia de ambalaj instrucţiunile de utilizare. Ştia ea doamna ce ştia când îmi spusese că n-o să mă ajute la nimic. Şi eu, care fusesem convinsă că e o insultă involuntară la adresa capacităţii mele de a citi şi de a înţelege un text în limba română... Să n-o mai lungim şi să purcedem la o lectură de-a dreptul captivantă. Dacă vreţi, putem face şi o analiză stilistică, textul se pretează din plin la o abordare avangardistă. Titlul nu e cine ştie ce, însă mi-a sunat cam anapoda: Catedra de utilizare. Utilizatorul manual. Hmmm, o fi vreo inversiune intenţionată, îmi zic. Eh, ce mai contează. Să vedem cum se reglează înălţimea, că în fond asta mă interesa. Mă uit, ca orice om normal, pe schema care indică (sau ar trebui să indice) părţile componente ale produsului. Aşa am aflat că, printre altele scaunul e dotat cu: lapte sticlă titularul, complexul farfuries (mamăăăă, asta suna mai ceva decât complexul lui Oedip), antiblocare bucată, button de pe articulaţii, spate picior, decorativ de argat picioare (ce-o fi însemnând „a arga”?), jos picior, înainte de roată şi alte câteva componente cu rezonanţe care fac să pălească celebrul „gât legău” al celor de la Şcoala Ardeleană. Bun, zic, hai că n-o fi bai, m-oi prinde eu pe parcurs la ce foloseşte butonul de pe articulaţii şi decorativul de argat picioare... Am purces, aşadar, la lectura ineditului prospect, împărţit frumos în trei capitole bine delimitate. Titlul primului dintre ele pare să anticipeze ce va urma: I.Atenţie Probleme. Prima frază, deşi inteligibilă, mă pune pe gânduri: Pentru a se asigura de copii siguranţă, vă rugăm să citiţi cu atenţie instrucţiunile pentru a efectua instalarea şi utilizarea de Dining Catedra. Ei, îmi zic, n-or fi avut bani de traducător şi au apelat la Google translate. Şi citesc aşa vreo cinci – şase rânduri, până dau de următoarea propoziţie: Vă rugăm să nu mai mult decât în loc de luat masa preşedintelui copii. Ei, na! Ce-o mai fi şi asta? Poate vreun mesaj subliminal? Continui lectura cu interes... Peste alte câteva rânduri, rămân perplexă: Când copiii în funcţiile de preşedinte, este necesar să se frână de frână cilindru doi copii în preşedintelui, funcţiile de preşedinte, nu pot fi introduse în sol, pantă. Ce bazaconie o mai fi şi asta? Zău că dacă n-aş avea simţul umorului suficient de dezvolat, aş crede că ăştia au intrat în campanie electorală înaintea OTV-ului. Aşadar, am un scăunel de preşedinte, dotat cu o frână de frână... Aşa că e de la sine înţeles că atunci Când copilul dumneavoastră la redarea în funcţiile de preşedinte, vă rugăm să se adapteze la minim poziţia de preşedinte. Iar În cazul în care preşedintele să loc şi domeniul de aplicare al lumina directă a soarelui, funcţiile de preşedinte, vă rugăm să asiguraţi să se răcească în jos, şi apoi locul în care copilul dumneavoastră în funcţiile de preşedinte. Pare logic, nu? Şi uite aşa, în vreo jumătate de pagină neuronii mei au ajuns într-o avansată stare de ameţeală, încercând să descifreze un text care i-ar face invidioşi pe Tristan Tzara şi pe ai lui urmaşi dadaişti (în cazul în care o mai fi existând vreunul).

Înarmată cu preţioasele atenţionări legate de eventualele probleme ce ar fi putut apărea în timpul „catedrei utilizator”, ca să menţinem stilul avangardist al exprimării, trec la capitolul al doilea (cel care, de fapt, mă interesa), despre instalarea produsului. Prima indicaţie mă lămureşte pe deplin: În acelaşi timp, apăsaţi pe butonul de pe ambele maluri ale articulaţiilor, în final înainte şi după picioare a început să arate locaţia Figura 1 pentru a auzi „Click” (asta-mi place, ghilimelele sunt corect folosite) de sunet, butoane, ferestre de tip pop-up care deschide blocat preşedintelui. Măi, să fie! Deci totul se învârte în jurul preşedintelui! Ăştia fac politică să ştii, îi zic lui Dragoş, care nu-mi înţelege reacţiile până nu-i citesc câteva rânduri din buclucaşul manual de utilizare. Mă străduiesc să descopăr care or fi fiind „malurile”, care par să fie populate de... „căprioare”. Da, da, căprioare: Vă măruntaiele înainte de căprioară picioare, urmat de instalarea piese decorative […]. Nu vă vine să credeţi că e vroba despre căprioare? Foarte rău. Vă spun eu că e vorba despre căprioare... Şi pentru variaţie stilistică este folosit şi un sinonim... Atenţie la cele două ciută picioarele întinse […]. Pffff, simt cum ceaţa mi se aşterne delicat peste circumvoluţiuni. Mă îtreb involuntar dacă mai are sens să mai parcurg şi alt treilea capitol, intitulat cât se poate de logic III.Utilizare. Firesc, după ce am instalat „malurile” şi „căprioarele” şi am reţinut avertismentele referitoare la „preşedinte”, e cazul să trecem la utilizarea efectivă a produsului. Nu de alta, dar o fi având şi termen de expirare, mai ştii... Şi pentru că aşa e frumos, utilizarea este prezentată detaliat, pe două pagini, pentru fiecare element component în parte. Aşa am aflat că pentru folosirea frânelor se va merge în vârful picioarelor până la trecerea de la scormoni sub frânare pentru că această stare de roţi se poate roti în. Cum??? Nu ştiţi ce înseamnă „scormoni”? Ei, poftim ignoranţă!

Fac o ultimă sforţare neuronală şi trec la subcapitolul (da, da există şi subcapitole, ca în orice document respectabil) despre utilizarea centurilor de siguranţă. După atâtea indicaţii preţioase, ca un părinte cuminte şi responsabil ce sunt (asta rămâne de revizuit) vreau să mă asigur că am cumpărat un produs ce prezintă siguranţă pentru al meu copil. Mă lămuresc rapid: Apăsaţi public pentru a purta ambele maluri de protruding buton pentru a deschide publice legătură cu butonul din ţara de origine a copilului dumneavoastră. O, da!!! Precizarea e de bun augur, pentru că în mod sigur, după o astfel de lectură, ajungi să te întrebi care îţi este ţara de origine sau, cel mai probabil să-i trimiţi pe producători cu tot cu prospect la origini (ştim noi care).

Să nu-mi spuneţi că nu aţi înţeles nimic din ce aţi citit până acum, că nu vă cred. În orice caz, vă las deliciul de a descoperi restul indicaţiilor preţioase în fotografiile memorabilului prospect.

Epilog neaşteptat

La vreo câteva zile după inedita experienţă lingvistică, m-am întâlnit în faţa blocului cu una dintre noile mele vecine, o doamnă respectabilă şi foarte drăguţă de altfel. Ne salutăm, îl drăgăleşte câteva secunde pe Tudor care e întotdeauna încântat de astfel de intervenţii spontane ale celor care-i fac complimente, apoi mă întreabă câţi ani are. N-are ani, îi zic, ci doar vreo şapte luni... Doamna rămâne uimită, apoi îmi spune admirativ: Ei doamnă, aşa sunt copiii acum, precoce de tot, dar e bine...e frumos foc şi isteţ. Cine ştie, poate el o fi viitorul preşedinte! Rămân perplexă. Câte şanse erau, ca la scurt timp după ce mi-am strofocat neuronii ca să pricep ce vrea să însemne preşedintele din manualul de utilizare a scaunului devenit între timp jucăria preferată a lui Tudor, cineva să facă o astfel de remarcă? Am izbucnit instantaneu în râs. Carevasăzică (am scris corect, e verificat în DOOM 2), o fi existând vreun sâmbure mistic în toată tevatura asta cu scaunul de masă / preşedinte. Te pomeneşti că am avut în mână vreun text iniţiatic într-ale politichiei şi eu, ignoranta, n-am ştiut să-l descifrez, lăsându-mă copleşită de aparenţa nonsensului lingvistic.


Catedra de utilizare Utilizatorul manual (I)

Catedra de utilizare Utilizatorul manual (II)

Hai, mami, chiar vrei să zâmbesc? Nu vezi că am treabă?

Bine, fie, un zâmbilici pentru tine...


Ce? Sunt murdar? Păi nu ziceai că e scaun de preşedinte?

Hai, gata, că am obosit!
(Activitatea care mă face să cred că totuşi cuvântul "preşedinte" nu e pus întâmplător în prospect...)