redirect

joi, 29 noiembrie 2012

Suspendată între anotimpuri


Mi-e dor uneori de vară... Un dor nebun pe care nu-l pot explica în cuvinte prea multe, dar care-mi umple fiecare atom din corp şi care-mi pictează sufletul în culori străvezii, de mare mirosind a ploaie. Alteori mi-e dor de toamnă. Simt frunze imaginare umplându-mi palmele goale şi alunecându-mi necontenit printre degete, într-o mişcare grăbită şi nestatornică. Îmi lipseşte uneori mirosul de verde crud şi nebunia mugurilor ce stau să plesnească şi-n fiecare an aştept zăpada cu nerăbdarea unui copil care nu-şi găseşte astâmpăr la gândul că i se vor topi pe pleoape fărâme de cer.

Am ascuns în fiecare anotimp atâtea clipe magice urzite-n poveşti scrise pe pagini imaginare, încât uneori nu mă pot hotărî pe care dintre ele s-o recitesc. Dau mereu paginile rapid şi mă opresc doar atunci când îmi obosesc degetele iluzorii pe litere scrijelite mai adânc în file de suflet. Atunci mă cuprinde o teamă inexplicabilă de mine însămi; o convertesc în tăceri de-o clipă în care-mi azvârl toate regretele pe care ar fi trebuit să le trăiesc cândva. Mi se face mereu brusc dor de alt anotimp în care fug fără să pun niciun semn de carte acolo unde am poposit. Şi alerg, alerg dintr-un anotimp în altul, lăsându-mă copleşită de farmecul diafan al începuturilor şi refuzând cu încăpăţânare finalurile. Întotdeauna mi se face dor de alt anotimp înainte ca cel în care se întâmplă să fiu să se apropie de sfârşit. E ca şi cum m-aş strecura pe furiş dintr-o încăpere în alta, pe un culoar circular, într-un itinerar continuu printre amintiri pierdute în spirala timpului.

Veri minunate, toamne pustii, primăveri cu parfum de liliac, ierni ale vrajbei, veri cu ploi calde şi nopţi interminabile, toamne cu fluturi, ierni de poveste... – toate se contopesc într-un singur şi etern anotimp al fiinţei mele, prin care trec continuu, scrijelind mereu alte şi alte poveşti (pagini pentru anii ce vor veni negreşit) fără să-mi pese că uneori îmi plagiez trecutul.  Încerc câteodată să mă agăţ de un anotimp sau de altul. Nu-mi reuşesc. N-apuc niciodată să-mi dau seama care e anotimpul meu preferat. Probabil că e nevoie de ceva antrenament şi pentru o ispravă ca asta. Alerg mereu printre ele şi simt că nu mă pot opri. E ca şi cum sufletul mi-e ascuns mereu undeva între anotimpuri, balansându-se cu agilitatea unui acrobat care merge pe sârmă fără să se gândească vreo clipă că şi-ar putea pierde echilibrul. Nu mai caut răspunsuri. Mi-e bine aşa, permanent suspendată între anotimpuri. Şi-n clipa asta ştiu doar că... vreau să ningă.