redirect

miercuri, 31 decembrie 2014

Echilibru

Dimineaţă. Raze căutându-şi calea prin ţesătura imperceptibilă spre sufletu-mi încă împovărat de somnul nesomn al unei nopţi pe sfârşite. Voce de înger născută în râset de minune mică. Zulufi ştrulubatici peste pleoape încă adormite. Priviri curioase de după un colţ de cearşaf ce ascund nerăbdarea ghiduşiilor unei jucării vii ce aşteaptă cuminte trezirea minunilor. Cuvinte, multe cuvinte ce îmi alunecă pe sub ochi, ca într-un scenariu de film citit în diagonală. 
Liniştitoare rutină matinală înviorată de aburi de cafea împletindu-se sinestezic cu razele din ce în ce mai puternice care se încăpăţânează să-mi invadeze această ultimă dimineaţă dintr-un an pe care de câteva zile încerc în zadar să îl cuprind într-un contur concret. Reflecţie matinală depăşind marginile unei simple recapitulări de final de an. Imagini dispersate, cuvinte, milioane de cuvinte, poveşti încâlcite în suferinţe care-şi agaţă încă umbrele de sufletul istovit de căutări, de răspunsuri, de goană necontenită de el însuşi. O pendulare diafană între interior şi exterior nehotărâtă încă în alegerea gândurilor unei dimineţi obişnuite, în fond... Exterior. Tablou de iarnă instalată brusc peste formele monotone ale unui peisaj citadin în alb, negru, gri însufleţit ireal de lumina gălbuie a unui soare desprins parcă din altă galaxie. Copaci stingheri, amăgindu-şi goliciunea cu pulbere fină, proptită în amintiri de frunze uitate pe ramuri, dintr-un alt anotimp. Zbor de păsări negre tăind limpezimea stranie a cerului de un albastru nedefinit. Dâre de fum încolăcindu-se într-un leneş balet artificial al unor coşuri inexistente, care prin nu ştiu ce miracol al sinapselor îmi aminteşte de casele copilăriei. Lumea trezită subit la viaţă de sub nămeţi mişcători mascând automobile sincronizate involuntar cu un alt zbor. Un tramvai plictisit alunecând agale pe şine invizibile, proiectat pe un fundal din ce în ce mai dinamic. Oameni posaci, cu haine gri şi capete plecate, dar cu imense sacoşe colorate în mâini, plutind ireal pe zăpada care ieri era imaculată. În poiana citadină a lui Iocan de sub fereastră, băncile îşi dorm somnul tăcut sub plapuma groasă, aşteptându-şi cuminţi anotimpul de glorie în dosul portiţei ferecate cu lacătul tăcerii de vizitatorii adăpostiţi de câteva luni prin blocurile triste din jur. Undeva, departe, agăţat de un balcon cu ferestre acoperite de staniol, flutură tragi-comic un steag tricolor, rămăşiţă tardivă a unui patriotism desuet, proiectându-se strident pe fundalul altor balcoane împodobite de ghirlande şi luminiţe. Tablou monoton, zbătându-se leneş între static şi dinamic, într-o pulsaţie a vieţii izbucnite brusc în sunet de petarde strident armonizat cu un lătrat speriat ce acoperă clinchetele difuze ale unui clopoţel dărdâind probabil în mâini mici ascunse în mănuşi colorate. Trezire bruscă din reverie. Interior. Zbateri de fiori molcomi în care se scaldă osteneala sufletului. Clipe. Oameni. Cuvinte. Lacrimi. Locuri. Zâmbete. Nopţi. Căutări. Sensuri. Dorinţe împlinite cu jumătăţi de măsură. Vise destrămate în realităţi crude, inevitabile. Stropi de lumină desprinşi din scormonirea sângerândă a întunericului care se lasă uneori peste lume. Dor. Imagini suprapuse în culori de curcubeu ireal, ale cărui linii se pierd în lumina difuză reflectată în ultimele picături de cafea. Trăiri, nelinişti, speranţe, agonie, extaz, adevăruri, neadevăruri, frumuseţe, urâţenie, bine, rău... reflecţii subiective ale lumii... închise nostalgic în alte 364 de tablouri matinale pictate în culori diferite pe inefabila pânză a sufletului. Început şi sfârşit. Linişte. Recapitulări pe care mintea refuză să le facă. Nostalgii de care sufletul refuză să se agaţe. Prezent. Trecut. Viitor. Timp simultan din care viaţa îşi croieşte nestingherită cursul firesc. Raţiune şi emoţie, armonizate în clipa sublimă a unei ultime raze reflectate în aroma dulce-amărui impregnată pe buzele fremătând în şoapta timidă a unei dorinţe căreia i-au trebuit 365 de dimineţi şi o jumătate de viaţă ca să-şi găsească împlinirea. Şi căreia îi va trebui încă pe atâta ca să-şi păstreze viu sensul. Interior. Exterior. Echilibru.