redirect

miercuri, 8 mai 2013

Vorba multă... mulţi aduce... (ţeapă în stil italian într-un singur act)


Cum adică... mulţi aduce? Parcă proverbul era un pic altfel... şi, de fapt, erau două proverbe, nu? Ah, dar ce mai contează, la urma urmei... Adevărul este mai mult decât evident – cu cât se face mai multă vâlvă în jurul unui lucru, cu atât mai mulţi fraieri se găsesc să se uite la el, respectiv, în cazul de faţă, să plătească pentru a se uita. Nu, nu m-a apucat o criză de logoree şi nici nu mă pregătesc să ţin cine ştie ce discurs moralizator, însă... aseară am fost la circ.


Da, am fost la circ. Şi dacă Elisa nu ar fi adormit mulţumită şi încântată de spectacolul la care eu nu m-aş mai duce nici dacă m-ar plăti cineva să o fac, poate că aş fi nervoasă. Însă exuberanţa inocentă a copiilor spulberă întotdeauna orice resentiment. Şi ăsta e un lucru cu adevărat magic... Revenind însă la realitatea mai puţin magică a serii – am fost să-i vedem pe cei de la faimosul circ Belucci (pentru necunoscători – cei care au umplut spaţiul mort de emisie al ProTV toată vara trecută, cu o emisiune de-a dreptul enervantă, cu vedete care se dau în spectacol în lipsă de alt gen de spectacole). În fine, revolta îşi pune prbabil amprenta asupra frazelor pe care le scriu, aşa că încerc să îmi temperez reacţiile din mers.

Nici nu ştiu cu ce să încep... Cu faptul că am plătit 40 de ron pe un bilet în primele rânduri ca să ajung în cele din urmă să stau pe băncile din spate, unde biletele erau mai ieftine, pentru că de fapt şi de drept de acolo se vedea mai bine? Cu enervanţii vânzători ambulanţi de tot felul de prostii care mai de care mai sclipicioase şi mai colorate, vânzători care se transformau din când în când în actori pe scena ce părea improvizată în grabă? Sau poate cu faimoasa pauză de 10 minute care, de fapt, a durat mai bine de 20, ca să aibă timp tot poporul să plătească cei 5 lei aferenţi pentru a vedea nişte animale chinuite, dincolo de perdeaua albastră? Hmmm, mai bine nu încep cu nimic, pentru că dacă încep... voi simţi nevoia să continui... şi am şanse serioase să fac o criză de nervi. În puţine cuvinte, în afară de 3 băieţi care se numesc X-treme Brothers din câte am înţeles şi care chiar se pricepeau la ceea ce făceau, restul... nişte actoraşi de mâna a şaptea, vorbind într-o româno-italiană stricată şi având pretenţii de mari artişti. A... şi era să le uit pe bietele animale care mie mi-au lăsat impresia că sunt mai mult ameţite decât dresate... Cu excepţia simpaticului leu de mare, care răspundea la orice comandă de îndată ce i se vârau pe gât peştişori, toate celelalte păreau că defilează pe scenă în necunoştinţă de cauză. Iar despre faimoasa fântână arteziană colorată şi muzicală ce să mai vorbim – un veritabil kitsch menit să încânte privirile spectatorilor amatori de senzaţii colorate şi... umede. Şi să nu uit de poza cu crocodilul pe care o puteai face pe scenă, contra unei sume insignifiante de vreo10 – 20 de lei (nu ştiu exact, că nu m-a tentat). Că s-au găsit amatori nu mă miră, însă e de-a dreptul enervant să stai să priveşti cum o mamă idioată, aranjându-şi în grabă freza, îşi pune copilul care plânge şi tremură de frică să ţină în braţe un pui de crocodil, spunându-i să zâmbească la nenea care-i face poza. Şi peste toate astea, în dreptul băncilor pe care am stat, era plasat un ventilator uriaş (pe post de aer condiţionat probabil), care mi-a vâjâit tot timpul în urechi, aşa... ca să-mi răcorească neuronii stresaţi de un astfel de spectacol grotesc.

Bine, bine, vor spune, probabil, unii... dar cine te obligă să te duci? Păi tocmai asta e splendoarea ţepei – nu te obligă nimeni, o faci din proprie iniţiativă, aşa încât ofticarea să fie maximă la final. Recunosc, mie nu prea îmi place circul, în general, pentru că îmi inspiră tristeţe. Poate de aici şi revolta intensă... Ştiu totuşi să apreciez munca unor oameni care, în fond, îşi câştigă viaţa din spectacole. Însă de data asta chiar am avut sentimentul că am dat banii degeaba şi că totul a fost o improvizaţie ieftină, cu mult zgomot pentru nimic, un fel de păcăleală tipic italiană cu vorbărie multă şi fără noimă care mi-a amintit de poza văzută ieri în Daily Mail, cu cei patru britanici revoltaţi că au plătit 54 de lire pentru 4 îngheţate, la o cafenea, în Roma.

Spectacolul s-a încheiat magistral, cu promisiunea că respectivii vor reveni cu un nou spectacol la care, evident, îşi aşteaptă spectatorii dornici de circ în cel mai nud sens al cuvântului. Mi-a rămas în minte replica unei foste colege de liceu, pe care am întâlnit-o întâmplător printre spectatori, apropo de ţeapa în stil italian pe care am servit-o voluntar aseară... Eh, la urma urmei... italienii sunt şi ei tot un fel de români... cu alte cuvinte n-ar trebui să ne mire chiar aşa de tare.