redirect

miercuri, 10 iunie 2015

Jurnal de Blogger Biciclist: Ziua 3 – Safety first! Aventuri în Tunelul Verde

Conceptul de family biking sau de biciclit în familie, cum îmi place mie să-i spun, așa, cu o sonoritate mai autohtonă,  există, probabil, de când lumea... sau mai bine zis, de când bicicleta. Nu avem pretenția că am reinventat noi roata, dar mărturisesc că îmi place la nebunie faptul că, pornind de la Bike2Work, campania pe care o susținem, alături de blogalinitiative.ro, în Săptămâna Bloggerului Biciclist și dincolo de ea, am ajuns la ceva ce s-ar putea numi Family2Bike. Pentru echipa noastră, chestia asta cu biciclitul vine într-un moment sensibil al vieții noastre de familie, dar asta este altă poveste, despre care nu am de gând să spun prea multe, din simplul motiv că iese deja din decorul pistei biciclistice. Un lucru este însă cert: pe măsură ce înaintăm însă în această săptămâna care devine, se pare, una cu totul specială, family și biking se armonizează din ce în ce mai frumos, în ceea ce într-un moment de inspirație a devenit Family Biking DATE. Și poate că nu întâmplător, în a treia zi din Săptămâna Bloggerului Biciclist am trăit o adevărată aventură într-un loc fabulos, pe care îl recomand cu drag tuturor familiilor care vor să biciclească împreună cu copiii în mijlocul naturii...


Miercuri, 3 iunie 2015

Ne-am trezit greu cu toții, cu toate că am avut suficiente ore de somn la dispoziție. Chiar dacă 3 este un număr magic în basme, pentru echipa FamilyBiking DATE, a treia zi din Săptămâna Bloggerului Biciclist a început cu febră musculară și o dorință unanimă de a mai lenevi în pat măcar 5 minute. Ghinionul febrei, căci ziua se prevede a fi una splendidă. Așadar, adio leneveală, biciclitul ne așteaptă!

După programul obișnuit al fiecăruia, partida de family biking de astăzi se desfășoară într-un decor natural mirific, fără nicio exagerare – pădurea de la Uricani, o localitate aflată la câțiva kilometri de Iași. Mi-a trecut prin minte ideea asta, de biciclit prin pădurea de la Uricani cu mai mult timp în urmă, la nceputul lui mai, când am dat, cu totul întâmplător peste un articol în care am citit despre inaugurarea primului traseu de cicloturism în apropiere de Iași, amenajat în decursul a mai bine de 3 luni la initiativa ProBikeAddiction, împreună cu numeroși voluntari, iubitori de natură și de mers pe bicicletă. Traseul cicloturistic Tunelul verde Uricani – Palatul Sturza Miroslava, căci despre el este vorba, are aproximativ 14 kilometri, dintre care 6 kilometri prin pădurea Uricani, într-un peisaj extraordinar prin care te poartă poteci înverzite. 

Un traseu cicloturistic de excepție...
Traseul este recomandat călduros de inițiatorii proiectului atât pentru frumusețea peisajului din pădurea Uricani, arie naturală protejată, de interes național, ce a fost declarată rezervație încă din 1973, cât și pentru obiectivele culturale pe care le include traseul propriu zis sau care pot fi vizitate prin câteva variante ocolitoare. Clădirea  Palatului Sturza, cu istoria ei bogată, datând din secolul al XVIII-lea, și muzeul etnografic pe care îl adăpostește reprezintă principala atracție culturală a zonei. Acesteia i se adugă însă alte frumuseți precum biserica de lemn din Vorovești, podgoria Uricani, biserica Nașterea Maicii Domnului din Miroslava sau zona de belvedere spre Iași din satul Găureni. Toate acestea transformă traseul cicloturistic Tunelul verde Uricani – Palatul Sturza Miroslava într-o adevărată comoară turistică pentru ieșeni și nu numai.

Paradis verde
Ca să nu ne rătăcim...
La marginea Tunelului Verde
Noi ne-am propus să explorăm deocamdată doar cei 6 kilometri de Tunel verde și să le desenăm labirintul virtual cu ajutorul aplicației i’Velo. Zis și făcut. Până la Uricani mergem cu mașina, nu avem încotro, căci altă soluție mai la îndemână nu prea avem. Ne promitem însă că vom reveni într-o zi cu toții pe biciclete, când vom acumula suficient antrenament și destui kilometri în aplicația i’Velo. Cum ajungem la marginea pădurii, ne aventurăm pe poteci cu entuziasm și ne lăsăm cuprinși de extazul pe care numai natura ți-l poate da în anumite momente. Doamne, ce aer curat, ce liniște și ce sentiment copleșitor de libertate!!! Avem însă o problemă, traseul pe poteci e destul de lung, iar Tudor, mititelul, cu bicicleta lui de jucărie nu poate ține ritmul cu noi. Suntem conștienți de asta și ne hotărâm să facem traseul pe rând, în două ture, eu cu Elisa mai întâi, apoi tati singur. Tudor bâzâie pe lângă noi și ne spune răspicat: ”Veau și eu bicichetă maieeee!”. Îl lăsăm pe tati să îi explice ce și cum și pornim, eu și Eli, pe traseul marcat impecabil. E atâta liniște... Soarele își aruncă poznaș pulberea de lumină printre frunzele proaspete, mirosind încă a primăvară. Simțim sub roți trosnetul vreascurilor uscate în liniștea frântă pe alocuri de triluri de păsări hoinare. E atâta splendoare în jur...

Tati, asortat cu decorul verde...
Deodată, când aproape ajungem la margine (se vede deja luminișul) începe să-mi sune insistent telefonul. ”Vino repede, a căzut Tudor!” Am simțit că-mi zvâcnesc tâmplele, am apucat să o strig, pe Eli, care o luase înainte, și am pornit-o în goană nebună pe traseu, înapoi. Nu știu ce viteză am avut (deși, dacă vreau musai să îmi satisfac această curiozitate, i’Velo mă ajută imediat), dar în câteva minute am ajuns la locul cu pricina, unde am aflat și detaliile pățaniei... La insistențele convingătoare ale lui Tudor, tati cedase și îl pusese puțin pe bicicleta mare, doar așa, în joacă, ca să îi arate că e prea mare pentru el. A fost suficientă însă o mișcare zvăpăiată și... inevitabilul s-a produs. Au căzut amândoi, Tudor din cauza agitației, tati încercând să-l prindă și să îndepărteze bicicleta ca să nu se accidenteze mai rău. Lucrurile nu sunt grave, Tudor s-a zgâriat din cauza câtorva crengi uscate, tati s-a julit într-un cot, dar cert este că ne-am panicat și starea de bună dispoziție pare să-și fi luat zborul printre frunze. Tudor vrea la doctor, ca de fiecare dată când face o bubă, tati se simte vinovat, Eli vrea să se facă utilă, iar eu încerc cu disperare să calmez starea de spirit.


Renunțăm la planurile inițiale, pentru că seara e deja compromisă. Pe drumul spre casă facem o analiză obiectivă a situației. Nu s-a întâmplat ceva grav, dar lucrurile puteau fi cu siguranță mai urâte. Dincolo de vina pe care fiecare dintre noi încearcă să o ia asupra lui, din dorința de a proteja pe ceilalți, am învățat cu siguranță un lucru – acela că în cazul biciclitului, ca și în cazul altor activități de petrecere a timpului liber, se impune un moto, decare cu siguranță și cei care sunt alături de campania Bike2Work sunt conștienți: Safety first! Așadar, nu trebuie să cedăm rugăminților și lacrimilor de crocodil ale năstrușnicilor care vor pe ”bicicheta maieeee”, iar dacă ne trece prin cap să o facem, ne asigurăm că există mijloace minime de protecție... o cască, un scaun special... ceva... pentru că oricât de bine intenționat ai fi, și oricât de prudent, pe bicicletă pericolele pot apărea oricând și, de regulă, atunci când te aștepți mai puțin.

Va veni curând și bicicleta mare...

Ne întoarcem, așadar, acasă de la Uricani, dar ne promitem solemn că vom reveni în curând în Tunelul Verde, pe care îl recomandăm cu drag tututror iubitorilor de ciclism în natură, pentru noi aventuri, mai hazlii. Până atunci, ne propunem să îmbunătățim recuzita echipei cu gadgeturi care să ne garanteze securitatea pe biciclete, pentru că, dincolo de distracție și de relaxare, dincolo de respect pentru mediu, siguranța pe bicicletă este una dintre condițiile pe care orice biciclist trebuie să și-o asume! (Va urma…)