redirect

joi, 11 iunie 2015

Jurnal de Blogger Biciclist: Ziua 4 – De ce nu merg oamenii la muncă pe bicicletă?

Suntem deja la jumătatea Săptămânii Bloggerului Biciclist, în care m-am înscris într-un moment de inspirație, împreună cu toată familia, pentru care cred că mă voi felicita mereu, din mai multe motive, care nu țin doar de mersul pe bicicletă. Promovăm cu drag campania Bike2Work în formula Family Biking DATE și realizăm cu fiecare kilometru parcurs și înregistrat cu ajutorul aplcației i'Velo, cu fiecare zi ce trece, că mersul pe bicicletă este o alternativă sănătoasă, extraordinară, la multe obiceiuri pe care le avem noi, oamenii hiper-ocupați ai secolului hipertehnologizat în care trăim. Mă întreb însă, retoric oarecum, câți oameni sunt de aceeași părere sau câți ar putea fi, dacă s-a implica măcar un pic în campania asta care nouă ne-a devenit atât de dragă. Îmi propun ca într-o zi să număr oamenii pe care îi văd pe bicicletă prin oraș, așa, de încurajare și să-i felicit cu voce tare pentru alegere... Și ziua aceea poate fi chiar azi!


Joi, 4 iunie 2015

M-am trezit în zori de zi, cu gândul acesta: câți oameni merg oare pe bicicletă zilnic, în orașul nostru drag? Nu știu exact care o fi noima ei, dar îmi trece prin minte așa, deodată, ca un fel de iluminare, faptul că noi biciclim de vreo câteva zile și susținem o campanie extraordinară, dar că, prin natura componenței echipei noastre, biciclim mai degrabă spre distracție decât spre muncă. E adevărat însă că scopul educativ este cel puțin la fel de puternic, pentru că dacă în orice familie copiii ar fi îndrumați de mici să descopere frumusețea și utilitatea mersului pe bicicletă nu doar verbal și cumpărându-le biciclete colorate, ci prin exemplul personal al părinților, cred că am vedea mai mulți bicicliști prin oraș și, implicit, mai multe piste, mai puține mașini, mai multă... fericire. Ne întoarcem însă la campania căreia ne-am alăturat în echipă și ne amintim care este esența ei.

Pornim aplicația i'Velo
Așa că azi ne-am propus să… Bike2Work. O să fiu sinceră – ne este încă teamă! Sau, ca să spunem adevărul gol goluț, mie îmi este încă un pic teamă să mă aventurez până la serviciu prin traficul matinal și să-i mai știu și pe Eli și pe Dragoș plecați în alte direcții în același trafic nebun de oraș. Ei se cam amuză de frica mea și nu se sfiesc să mi-o spună răspicat. Cumva, le dau crezare… Dragoș a biciclit într-o vreme spre muncă zi de zi, timp de veo 3 luni (și mă întreb încă de ce o fi renunțat...), iar Eli se simte pe bicicletă ca și în pantofi, așa că e de înțeles ironia lor binevoitoare la adresa mea și a temerilor mele puerile… Empatizează totuși cu mine și sunt de acord să facem drumul spre serviciu într-un alt moment al zilei, ca să ne cronometrăm cu aplicația i’Velo și să vedem cum strau lucrurile, pentru că, dacă nu știați încă, aplicația asta simpatică te ajută să îți optimizezi zilnic traseul, comparând statistici, te ajută să afli care sunt zonele periculoase, să eviți intersecțiile aglomerate, altfel spus, să transformi biciclitul spre muncă într-un obicei cotidian.

Tati nu se poate conforma pentru că după aventura de ieri, de la Uricani, bicicleta lui e cam șifonată și necesită o programare la cosmetică, însă eu și Eli ne aventurăm pe drumul spre școala mea, respectiv spre școala ei, pe rând, așa ca fetele... ca să avem timp pe ici pe colo și de câte un shooting sau un selfie. Începem cu mine. Am traseu marcat, pistă de bicicliști din fața blocului până aproape de școală. Pornim i’Velo – 1,1 km – 13 minute, cu opriri cu tot. Îmi place ideea! Deja încep să îmi recalculez în minte timpul de dimineața și îmi surâde teribil ideea de a merge cu bicicleta la serviciu zilnic. Îmi piere însă ușor ușor entuziasmul la gândul că va trebui să pierd minutele recuperate cu căutări inutile de locuri în care să îmi parchez (sau mai degrabă să îmi priponesc bicicleta). La serviciu abia dacă se găsesc locuri de parcare pentru mașini, apoi pentru biciclete... Nivelul de entuziasm e în cădere liberă pe drumul de întoarcere, când aproape că mă ciconesc de doi macho băștinași care confundă pista cu o uliță și de două domnișoare sclifosite care o confundă cu covorul roșu (Hello, e portocalie!!!). Apogeul îl atinge însă un nene care tocmai își parchează mașina de-a curmezișul pistei... uite așa, că are el chef!

Parcare oblică cu stâlp și pistă...
Îmi lasă cu toții un gust amar, dar încerc să trec peste, ca să nu o descurajez pe Eli! Traseul ei e mai animat, trece prin fața Universității, pe unde la orice oră e aglomerat. Nu are în schimb pistă, iar pe unele porțiuni asfaltul e ciuruit de-a binelea. Ajungem rapid în fața școlii - 0,7 km în 11 minute, cu tot cu câteva selfie-uri care nu pot lipsi. Drumul înapoi este însă un chin pentru că e în pantă. Totuși, ne consolăm cu mireasma de tei care ne alină febra ce începe să își înfingă gheruțele în mușchii de la picioare. Drumurile noastre spre ”work” sunt scurte, le facem în general pe jos, pentru că stăm aproape, dar chiar și așa, sentimentul pe care îl ai pe bicicletă în zori de zi este fantastic.

Am făcut-o, așadar, și pe asta! Cu entuziasmul caracteristic echipei FamilyBiking DATE, compensăm lipsa lui tati de azi cu un drum suplimentar până la un copy center unde printăm autocolante cu log-ul campaniei Bike2Work pe care o susținem cu înflăcărare. Cât timp așteptăm la rând încerc să îmi răspund în minte la o întrebare simplă: de ce nu merg românii cu bicicleta la muncă? Îmi trec prin minte mai multe variante de răspuns: pentru că nu au biciclete, pentru că nu avem infrastructură, pentru că nu au unde să-și parcheze bicicletele la serviciu, pentru că le este teamă să se aventureze într-un trafic adesea haotic, pentru că nu conștientizează suficient cât de important este să respecte mediul în care trăiesc, pentru că... și lista ar putea continua, cred, pe cel puțin încă vreo două pagini. Drept pentru care chestia asta cu campania Bike2Work, promovată de Green Revolution în 12 țări europene mi se pare un lucru extraordinar de inteligent.

Îmi propun la sfârșitul zilei, oarecum în secret, ca în scurt timp să merg pe bune, în fiecare zi, cu bicicleta la muncă. Și știu că voi reuși... vom reuși! Pentru că, în fond, cam asta e și ideea, nu? Let’s bike 2 work! (Va urma…)