Locul din care izvorăşte sănătatea

Recunosc că am avut niscaiva suspiciuni atunci când am aflat că mă număr printre bloggerii selectaţi să participe la finala campaniei Cum se face iaurtul Danone. Nu, nu e vorba de suspiciuni legate de organizare sau de cine ştie ce alte aspecte pragmatice (care s-au dovedit a fi impecabile, de altfel), ci mai degrabă de un scepticism subiectiv pe care îl nutresc pentru câteva clipe ori de câte ori mă aflu în faţa unei noi provocări. Entuziasmul de a călători spre ţinuturi total necunoscute şi de a cunoaşte oameni noi a înlocuit însă suficient de rapid acest scepticism pe care nu-mi place să-l recunosc întotdeauna.

După o noapte cu puţin somn, urmată de o trezire forţată şi întârziată, am aterizat în zori de zi în trenul care urma să mă poarte spre „ţinutul Danone”. Recunosc că după mulţi, foarte mulţi ani în care nu am mai călătorit cu trenurile CFR, am fost mai mult decât plăcut impresionată de felul în care arată acum... sau cel puţin acesta cu care am mers eu spre Focşani... ca să nu mai vorbesc despre faptul că am ajuns în Focşani cu 4 minute mai devreme, ceea ce (fără să fiu cârcotaşă, ci doar realistă) cu ani în urmă mi se părea ceva desprins dintr-un scenariu SF. Sar repede peste detalii sentimentale, despre care am degând să povestesc în alte postări (pentru că a fost o zi magică petrecută într-un oraş în care îmi doresc să revin cu prima ocazie), pentru a ajunge la unul dintre locurile din care izvorăşte sănătatea – ferma Viorelo Internaţional, din Bătineşti, o localitate de care nu auzisem până acum.

Aşadar, iată-mă, după o călătorie de vreo 4 ore printre maci fluşturatici şi raze poznaşe răsărind trufaş dintre nori, şi după  alte vreo 20 de minute de mers cu maşina alături de doi oameni simpatici, cu care am rezonat din prima clipă, in the middle of nowhere... în faţa unei porţi deschise ce dă într-un fel de curte imensă despre care n-aş fi zis că e o fermă reală dacă nu aş fi zărit printre copaci indiciul doveditor. M-a frapat lipsa mirosului specific „de fermă”, pentru care mă pregătisem psihologic încă din tren. 

Ne-a întâmpinat mai întâi nea Ionică, om debază al locului, care ne-a povestit câte ceva despre fermă, despre cum merg lucrurile acolo şi despre pasiunea lui pentru zootehnie, veche de vreo 30 de ani... Apoi, l-am cunoscut pe domnul Macovei, fermierul care avea să fie ghidul meu pentru câteva ore într-un domeniu în care, recunosc, nu credeam că voi ajunge vreodată să cunosc atâtea detalii. VasileMacovei este ilustrarea perfectă a proverbului „Omul sfinţeşte locul...” – o persoană înzestrată cu un optimism extraordinar şi cu o dărurie fără margini pentru ceea ce face. Nu ştiu dacă altcineva ar fi reuşit să mă facă într-un mod atât de natural să fiu captivată de ceea ce se întâmplă într-un loc în care, sincer, nu credeam că am prea multe de văzut...

Ferma Viorelo International a fost înfiinţată în 2007, an în care a şi devenit partener Danone. Totul a început cu 35 de văcuţe Hollstein, aduse din Germania, cu o insvestiţie riscantă, într-o perioadă în care lumea era cuprinsă de vremuri de criză şi cu o dorinţă extraordinară de a reuşi într-un domeniu total necunoscut până atunci pentru el, mi-a mărturisit domnul Macovei. Apoi, lucrurile au evoluat rapid, au fost aduse alte animale, din Olanda, din Danemarca, din Ungaria, în fermă găsindu-se astăzi 280 de animale adulte si 140 de viţeluşi cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni. Zilnic, Viorelo Internaţional furnizează partenerului său Danone, 6000 de litri de lapte proaspăt, controlat în permanenţă în ceea ce priveşte standardele calitative. 

Nu mă simt tocmai confortabil să mă apuc să notez aici tot felul de date tehnice, pentru că nu e genul de scriitură care să mă pasioneze şi pentru că nu ştiu în ce măsura asta ar contribui semnificativ la dărâmarea falselor mituri negative create în timp despre cum se face iaurtul Danone, pe care mulţi cârcotaşi le perpetuează încă. Cu toate acestea, poate ar trebui să menţionez că animalele din fermă sunt hrănite cu furaje din producţie proprie, păstrate în condiţii impecabile, şi că din 2013 ferma este certificată ca „fermă bio”. Cunoscătorii ştiu ce înseamnă acest lucru... Dincolo de aceste date tehnice, care sună, poate, ca şi cum cineva m-ar fi mituit să ridic în slăvi acest loc care arată realmente ca în reclame, eu ştiu ce am văzut acolo şi asta mi-e de ajuns. Şi îi invit cu toată responsabilitatea pe cei care au îndoieli asupra calităţii laptelui obţinut aici, să meargă la faţa locului, să se convingă singuri de faptul că totul este la superlativ – tehnică, igienă, standarde.

Şi încă ceva... citeam pe undeva pe Facebook, un comentariu la una dintre fotografiile făcute la fermă în timpul mulsului văcuţelor cum că este ceva sinistru şi nenatural. Nu, nu este sinistru (sau, în orice caz nu este mai sinistru decât efectele negative ale internetului pentru unii), pur şi simplu face parte din evoluţia firească a civilizaţiei omeneşti, cu bunele şi cu relele sale, şi cu un respect cert faţă de natură, dacă tot veni vorba de ea. Nu ştiu dacă văcuţele de la Viorelo Internaţional sunt fericite, dar cu siguranţă sunt iubite şi îngrijite cu responsabilitate, ca într-o mare familie, aşa cum îi place fermierului Vasile Macovei să-şi considere afacerea. Şi... ştiţi ceva... am aflat şi răspunsul la întrebare care a frământat-o atunci, demult pe Elisa – da, văcuţele ar mânca în mod sigur şi banane şi căpşuni, dacă li s-ar oferi. Este cineva amator?