M-am trezit cu mintea hai-hui,
alergând nebună printre vise fără nume urzite de inimă în somn. Pentru o clipă
am crezut că… dar raze imaginare mi-au acoperit cu săruturi şoptite rămăşiţele
de vis rătăcite sub pleoape şi le-au prefăcut într-un oftat adânc al cărui ecou
l-am simţit departe, în norii pictaţi pe fereastră. Am închis din nou ochii,
într-o naivă încercare de a forţa limitele universului oniric, dar i-am deschis
la timp, ca să nu regret un eventual eşec al reveriei matinale. Mi-am alungat
tristeţea scursă din norii plumburii pe marginea tâmplelor obosite de atâta
nesomn şi cu un elan izvorât din vreun colţ ascuns de suflet am plutit în paşi imaginari
de vals matinal spre bucătărie…
Am amestecat arome şi zâmbete într-un
ibric căptuşit cu vise încă nevisate şi-am presărat apoi bucăţi de curcubeu,
prefăcute-n mărgăritare plutitoare pe luciul licorii întunecate. Mi-am îmbătat
aşa, minute în şir, simţurile cu trăiri nebănuite pe care numai cafeaua de
dimineaţă le poate naşte într-un suflet sprinţar ca acesta pe care mă chinui de
ceva vreme să-l ţin în frâu ca să nu se piardă ireversibil prin haosul
universal. M-am îndreptat apoi, în acorduri fine de tango închipuit, ritmat în
senzaţii olfactive seducătoare, spre canapeaua mea cu vise, unde cad
întotdeauna pradă reveriilor matinale. Am privit pentru o clipă în adâncul
ceştii mici, ascunse în căuşul palmei, încercând să descifrez miracole fără trup
şi nume, dar mi-am amintit subit că miracolele nu trebuie descifrate. E de
ajuns să le trăieşti ca să le ştii rostul. Am sorbit apoi cu
emoţie şi cu teamă… Nici nu mai ştiu de când nu am mai băut cafea cu zahăr şi cu
lapte dimineaţa.
Apoi… m-a cuprins un fior călduţ,
de zori de zi cu răsărit pe mare, la gândul că peste puţine ore voi fi departe…
şi totuşi… atât de aproape… Mi s-a făcut deodată dor de mare, într-un fel ciudat
şi copilăresc. Mi s-a făcut dor să simt nisipul sub tălpi şi să-mi înec
visele-n mare, ca să pot alerga apoi după ele pe punţi de raze plutitoare… până
departe, dincolo de curcubeu. Şi-n dorul acesta nebun, îmi sorb ultimele
picături de cafea cu lapte şi zahăr, care-mi înseninează dimineaţa aceasta
mohorâtă de vară şi-mi ascund în sufletu-mi hoinar, cuvinte rostite într-o
limbă pe care numai fiinţa mea rătăcitoare o ştie – fărâme de vis dulce-amărui ce-şi
vor găsi alinare în dimineţi pictate răzleţ în răsărituri pe mare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu