redirect

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Pentru că...

Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi... iar uneori sunt chiar mai mult de atât. Și e nevoie de atât de puțin ca să știi... în dimineți cu fulgi agățați de crengi, în raze despletite printre nori, în așteptări amestecate cu pulbere de stele cernută din praf de vise, în miez de noapte transformat în alb colorat în nuanțe de curcubeu, în sunete ivite neașteptat pe timpan... în orice. Omul are nevoie de atât de puțin pentru a fi fericit! Doar că puținul acesta e atât de fragil, încât cei mai mulți îi ratează ireversibil perindarea prin univers. Dar uneori știi. Știi... pur și simplu... din zâmbetul în care se topesc necuvinte, din fiorul cald al degetelor îmbrățișate involuntar și nesfârșit, din lacrima-ți topită târziu în ochii limpezi în care te privești așa cum ești, așa cum ai știut întotdeauna că ești. Știi... pur și simplu... Știi și simți că nu mai este nevoie de nimic altceva decât de acest etern început din care nu vrei să pleci, de teamă că s-ar putea să te pierzi din nou... pe tine. Și rămâi așa, suspendat în început fără sfârșit, chiar dacă între timp trăiești, ca toți ceilalți, în cotidian. Nu vrei să distrugi simplitatea clipei ascunse în suflet... umbră de vis pe care te străduiești să îl păstrezi intact, de teamă că nu va mai exista vreodată altul la fel... cu toate că știi că, într-un fel sau altul, nu se va sfârși niciodată. Știi și asta. Și tocmai pentru că știi fără ți se spună, îți simți sufletul eliberat de orice ar fi putut să te facă să te îndoiești.


Redevii ceea ce ești... ceea ce știi că ai fost și vei fi întotdeauna în tine însuți și în celălalt. Fără motive, fără explicații, fără consecințe, fără nimic din ce ar putea urâți în vreun fel totul. Și tot ce-ți rămâne de făcut este să îți dai în continuare libertatea de a fi tu însuți. Fără speranțe, fără îndoieli, fără căutări. Să poți să lași pur și simplu să se întâmple... acum, peste o zi, peste zece ani, cândva... într-un început fără sfârșit... mereu același, mereu altul... început, și atât. E felul tău de a fi fericit... sublimat în clipele acestea fără nume, în care te oprești din goană și îți dai seama că în ele este, de fapt, sensul pe care îl cauți în zadar aiurea... Știi. Și asta îți este de ajuns. Pentru că...