O altă toamnă… altfel

În fiecare an simt apropierea toamnei într-un fel inexplicabil, cu o intensitate care este mereu alta şi care îmi produce în suflet metamorfoze neaşteptate, cărora mă supun voluntar şi cuminte, ca şi cum le-aş fi aşteptat de o veşnicie. Toamna este, cred, anotimpul în care, într-o altă dimensiune probabil, s-a născut sufletul meu ce vibrează la fiecare adiere a frunzelor aproape palide, la fiecare rază stângace împletită dimineaţa devreme în aburul cafelei ce se ridică blând în răcoarea matinală. Aştept fiecare toamnă cu emoţie şi cu speranţă, cu sentimentul că urmează să se întâmple ceva bun şi frumos cu sufletul meu avid de bunătate şi de frumuseţe căutate haotic aievea în oameni, în locuri, în întâmplări de-o clipă a căror esenţă memoria mea afectivă o reţine nealterată de timpul necruţător.

Toamna aceasta e altfel, la fel cum altfel au fost toate până acum. Acelaşi mecanism bizar al emoţiei tomnatice m-a însoţit întreaga vară, care spre sfârşit s-a transformat într-o lungă aşteptare a unei experienţe pe care mi-am dorit-o de ceva vreme încoace. Şi iată că a venit... toamna s-a instalat atât de firesc în toată fiinţa mea, departe de lumea dezlănţuită în care am trăit aşteptarea. M-am trezit de dimineaţă, într-o linişte aproape nefirească, ce semăna cu un fel de singurătate terapeutică, de care mi-am spus întotdeauna că am nevoie din când în când. Mi-au trebuit câteva minute ca să conştientizez că razele călduţe ce mângâie acoperişurile cărămizii, zugrăvite parcă anume în culori tomnatice, vin de departe, dintr-o altă lume, pe care am visat-o cândva, într-un alt vis tomnatic. Am sărit din pat cu gândul că astăzi urmează să descopăr o altă lume. Au început să mi se amestece în minte informaţii, imagini, nume, toate într-o limbă de care îmi fusese dor şi pe care nu am mai vorbit-o de ceva vreme. Mi-am băut cafeaua în zgomotul difuz al dimineţii, venit parcă de undeva din inima oraşului care începe să se trezească la viaţă. Involuntar, am fotografiat rapid detaliile priveliştii ce mi se desfăşoară sub ochi din balconul meu de la etajul patru: acoperişuri pictate în culori tomnatice, asortate cu iedera încă verde, doi plopi singuratici ale căror frunze aproape că le pot atinge dacă-mi întind braţul peste balustradă, câteva curţi în miniatură, garnisite frumos cu tot felul de plante care păstrează încă aroma verii, apoi, undeva în dreapta, un perete imens din sticlă, în spatele căruia încep să mişune prezenţele matinale ale angajaţilor dintr-o clădire cu birouri. Alături, pe o terasă sobră, câteva scaune în culorile curcubeului păstrează parcă nealterată veselia anotimpului care tocmai s-a încheiat. Undeva, în stânga, două acoperişuri stranii din sticlă, în formă de piramidă, îmi amintesc de intrarea în Luvru. Un aer călduţ mă învăluie din toate părţile, chiar dacă fumul leneş care iese din două hornuri stinghere îmi aminteşte că noaptea a fost mai rece decât mă aşteptasem. Cafeaua se evaporă pe nesimţite, în zgomotul difuz al televizorului din care reţin, la întâmplare, frânturi din principala ştire a zilei – este prima zi de şcoală pentru copiii şi pentru profesorii belgieni. Un gând trecător mă poartă departe, spre acasă, unde azi doar profesorii îşi încep activitatea. Mă trece un fior de dor şi-mi dau seama că dincolo de aşteptarea experienţei mele belgiene, şi în acest an mi s-a făcut dor de şcoală mai repede, un dor pe care-l simt identic în fiecare final de august.

E deja dimineaţă târzie de toamnă şi-n liniştea binefăcătoare care îmi cuprinde sufletul se instaurează treptat agitaţia care ştiu că mă va cuprinde peste zi, în faţa unei experienţe pe care am aşteptat-o atât de mult – toamna mea la Bruxelles. Respir adânc şi zâmbesc la gândul că undeva, în alt spaţiu al existenţei mele, două chipuri drăgălaşe şi somnoroase şi-au început deja ziua. Le aud în minte glasul zglobiu şi încerc să nu mă las copleşită de dorul care ştiu că în câteva zile îmi va măcina sufletul. Toamna are, aşadar, un alt nume pentru mine în acest an, cu toate că, în fond, e doar o altă toamnă... altfel. Îmi încep, aşadar, aventura belgiană cu gânduri molcome de început de septembrie, plutind timid peste oraşul care aşteaptă să mi se arate în toată splendoarea lui. Bună dimineaţa toamnă, bună dimineaţa, Bruxelles!